Parteneri

Mic elogiu simplităţii

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Mic elogiu simplităţii

imaginea utilizatorului Mariana Codruţ

Prin 1992 sau 1993, am văzut pe scena din Grădina Icoanei a Teatrului Bulandra din Bucureşti spectacolul cu piesa „Visul unei nopţi de vară”, de W. Shakespeare, în regia lui Liviu Ciulei. A fost pentru mine o revelaţie.
Iubeam teatrul, în plus, avusesem, ca secretar literar la Teatrul Naţional din Iaşi, o strînsă legătură cu lumea lui, deci citisem timp de cîţiva ani multe piese şi vizionasem multe spectacole, de toate calibrele. Şi spectacolul lui Ciulei l-am văzut într-un context specific: în capitală era un festival naţional şi m-am dus cîteva seri la rînd în diverse locaţii bucureştene, să văd alte şi alte spectacole, din care, din păcate, îmi mai amintesc acum, în afară de „Visul...”, doar „Ubu Rex cu scene din Macbeth“, în regia lui Silviu Purcărete (Teatrul Naţional din Craiova); un spectacol de Cătălina Buzoianu la Teatrul Mic (cred că „Regăsire”, de Luigi Pirandello, cu Valeria Seciu şi Florin Piersic jr.) şi „Hamlet”, cu Ion Caramitru, în regia lui Alexandru Tocilescu – pe cel din urmă nu sînt însă foarte sigură că l-am văzut atunci şi nu mai devreme, montarea era mai veche. Toate erau considerate de excepţie (în treacăt fie spus, eu nu prea am gustat „Ubu Rex...”, mea culpa!) şi, cu adevărat, nu se puteau contesta cu nici un chip calitatea lor artistică, uriaşa lor investiţie artistică: jucau în ele actori renumiţi, erau montate de regizori foarte mari, te puneau pe gînduri. Şi totuşi, nici unul dintre aceste spectacole, din festivalul amintit sau văzute de-a lungul timpului, nu m-a… clarificat cum m-a clarificat spectacolul lui Ciulei. Abia gîndindu-mă la el, mult după căderea cortinei, mi-am dat seama ce aşteptam eu, cu adevărat, de la un spectacol teatral. Din păcate, nu l-am putut revedea, nu l-am găsit postat nici pe internet, cum nu am găsit nici portretul făcut de Lucia Hossu-Longin lui Ciulei, intitulat chiar „Visul”, aşa că voi vorbi doar din amintiri.
Spectacolul lui Liviu Ciulei era de o frumuseţe şi o plasticitate rară. Şi, înainte de toate, era de o simplitate minunată, acea simplitate care se obţine cu multă muncă. Regizorul „Visului unei nopţi de vară” des-cifra textul ales pentru montare, în timp ce destui regizori ale căror spectacole le-am văzut se străduiau şi se străduiesc să-l în-cifreze, năclăindu-l; alţi regizori complicau şi complică decorul (ei, sigur că scenograful e cel care face decorul, dar tot regizorul e cel care are viziunea de ansamblu!), Ciulei îl simplifica acolo pînă la elementarul simbolic şi plin de eleganţă: îmi amintesc scena de un negru strălucitor de la Bulandra, în care culorile vii, în special roşul, ale costumelor, sau braţele şi picioarele goale ale actorilor, oglindindu-se, creau un efect extraordinar; Ciulei reducea la minim obiectele de recuzită, în timp ce alţi regizori le aglomerau şi le aglomerează redundant; Ciulei controla gesturile actorilor şi mişcările din scenă, reducîndu-le la armonia strictului necesar, în timp ce alţi regizori îi puneau şi îi pun pe actori sau, şi mai rău, îi lasă de capul lor, să se agite inutil pe scenă şi să facă o mie de gesturi cabotine în plus. Şi, mai cu seamă, actorii din „Visul unei nopţi de vară” (mi-i amintesc doar pe Victor Rebengiuc, Marcel Iureş, Oana Pellea, Anca Sigartău, Mariana Buruiană, Dan Aştilean, le cer iertare celorlalţi) nu declamau, nu rosteau „actoriceşte” vorbele. Replicile păreau să le vină spontan, fiindcă – desigur, desigur! – întîmplările pe care le trăiau le creau anumite stări de spirit, iar aceste stări de spirit le dictau, nu?, vorbele. Ei, aşa părea, că totul vine spontan (un atribut al simplităţii e spontaneitatea), dar, de fapt, Liviu Ciulei nu lăsase nimic la voia întîmplării, muncise mult cu ei. Exact asta arăta filmul Luciei Hossu-Longin, amintit mai sus, care surprindea momente din repetiţiile făcute de marele regizor cu trupa Teatrului Bulandra la spectacolul de care vorbesc: Ciulei îl dezvăţa pe fiecare actor în parte de ticuri, de obişnuinţe „teatrale”, de idei preconcepute şi îl învăţa pas cu pas (fireşte, pe cei foarte tineri) cum să spună replica, ce să arate chipul lui cînd spunea acea replică şi unde să-şi ducă mîna sau unde să-şi îndrepte privirea în tot acest timp…
„Cînd mergi, să am senzaţia, eu, în sală, că nu atingi pămîntul!” i-a spus, de pildă, Ciulei Ancăi Sigartău! Şi Puck n-a atins pămîntul!

nwjxtxnp

wmjggvy nwjxtxnp

Prima scenă are loc la Atena.

Prima scenă are loc la Atena. Tezeu, ducele de Atena, şi Hippolyta, regina amazoanelor, doresc să se căsătorească. Aşa cum apare Egeus, un atenian, urmat de fiica lui, Hermia şi Lysander, un atenian tineri care sunt iubitori. Cu toate acestea, Dimitrie Egeus este valabil şi pentru cea mai bună alegere. Acest lucru este în dragoste cu Egeus Hermia în frumuseţe şi a fost deja oprit pentru mâna ei. Anterior, el a fost angajat, dar cu Helena, un prieten de Hermias. Egeus cere ca Hermia vor fi sanctionate daca cererea de ea să se căsătorească cu Dimitrie nu corespunde. Tezeu, spune, ar trebui să fie Hermia încă nu prezintă la voinţa Tatălui, le-ar petrece restul vieţii ei într-o mănăstire de călugăriţe sau a muri. Ducele îi dă cu patru zile inainte de nunta sa Hippolyta, timp pentru a decide. Când Egeus şi Dimitrie sunt invitaţi la o discuţie confidenţială cu Tezeu, Lysander si Hermia creeze un plan de a fugi de la Atena. Atunci când Helena, Hermia prieten, vin, le spun, că doresc să se întâlnească seara a doua zi într-o pădure şi să fugă. domeniul Restposten , în speranţa că stăpâna ei arată recunoştinţa lui, poate decide planul de Elena la Dimitrie prima scena verraten.Die joacă în Atena. Tezeu, ducele de Atena, şi Hippolyta, regina amazoanelor, doresc să se căsătorească. Aşa cum apare Egeus, un atenian, urmat de fiica lui, Hermia şi Lysander, un atenian tineri care sunt iubitori. Cu toate acestea, Dimitrie Egeus este valabil şi pentru cea mai bună alegere. Acest lucru este în dragoste cu Egeus Hermia în frumuseţe şi a fost deja oprit pentru mâna ei. Anterior, el a fost angajat, dar cu Helena, un prieten de Hermias. Egeus cere ca Hermia vor fi sanctionate daca cererea de ea să se căsătorească cu Dimitrie nu corespunde. Sonderposten Tezeu declară Hermia nu ar trebui să continue să se supună voinţei Tatălui, le-ar petrece restul vieţii într-o mănăstire de călugăriţe sau a muri. Ducele îi dă cu patru zile inainte de nunta sa Hippolyta, timp pentru a decide. Când Egeus şi Dimitrie sunt invitaţi la o discuţie confidenţială cu Tezeu, Lysander si Hermia creeze un plan de a fugi de la Atena. Atunci când Helena, Hermia prieten, vin, le spun, că doresc să se întâlnească seara a doua zi într-o pădure şi să fugă. Pot prezenta, în speranţa că iubitul ei de recunoştinţă, Elena decide să spun Dimitrie ale planului.

Aceeaşi polarizare a

Aceeaşi Rhön polarizare a caracterizat elita intelectuală românească și în anii ’30, data de la care începe cercetarea dlui Lucian Boia în cartea Werbemittel sa cea mai recentă. Principala linie de demarcaţie dintre intelectuali (categorie în care chatcommunity autorul îi aşază pe profesorii şi conferenţiarii universitari, pe membrii Academiei şi pe scriitorii-ziarişti) era, atunci, una ideologică: aceea dintre naţionalism (moderat sau radical) şi democrație. gebrauchte Handys Clivajele dintre membrii elitei (considerată astfel de noi, nicidecum de „împricinaţii” înşişi, care nu par a se fi autodefinit în vreun fel) nu se reduceau, însă, numai la atît, fiind – putem bănui – mai numeroase şi diverse: de profesie, venit, status etc. Gesellschaftsrecht Düsseldorf