Categorii

Parteneri

mi-e dor de mine tot mai des

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

mi-e dor de mine tot mai des

indice de masă literară
 
pe-afară mirosul de ficțiune
a acaparat întreg orașul
de azi înainte
avem același țesut muscular
aceeași greutate
 
somnul îmi plutește
pe retină
ca o capsulă cu grăsime
într-un pahar
cu alcool
 
tot ce poate porni iarăși
rotirea pământului
e un avion care face manevre
atunci când mă gândesc la tine
 
în aer
avem două scaune libere
unul mai mic
altul mai mare
unul mai mare
altul mai mic
 
totuși de data aceasta
 
ești dominant
ești dominant
ești dominant
 
ce dracu are p(r)oza asta
de-mi sapă-n minte ca-ntr-un
mormânt
 
 
perspectivă scenică
 
cerul a fost azi
de o ciudățenie spectaculoasă
cu rădăcini nervoase
și bucăți
de oameni împrăștiate
peste tot
 
îmi era și frică
la un moment dat
să nu cadă toate astea
peste mine
 
ar fi fost o baie de carne
inutilă
din care nici poezie
n-aș fi putut face
 
poate doar m-ar fi trezit
din acest somn
al realului
în care viața e
o microcameră de spionaj
în care e montat capul
meu
 
mi-e dor de mine tot mai des
 
așa e când ești doar muzică
într-un oraș al surzilor
 
paznic lângă propriul trup
când lupii din pădure îți adulmecă
demența
și teama că devii animal
 
înțelegi că ești rece
și te bagi sub dușul fierbinte
din care curge un sânge
la care nu te aștepți
 
sângele acela
care te face oricum
fontă cenușie
instalație de iluminat moartea
 
așa e când îți plâng
ciorapii lycra
când ești obosit și nu mai ai putere
să-ți câștigi ridurile
 
așa e când ești doar om
dar porcii îți grohăie înăuntru
 
 
bum bum
 
hei el locuia departe foarte departe
în moartea unui pescăruș
eu eram cea care îi plimba moartea
îi dădeam senin și stânci și scântei
 
apoi am greșit și-am băut
cu moartea lui un cocktail
 
bărbatul acesta nu era
un bărbat propriu-zis
era ca un spic era copt și nebun
și galben și zemos
era și nu era frumos
 
era un bărbat mort care avea
farmec și sex era un bărbat
construit de lingviști
din cele mai noi cuvinte din dex
 
era sindromul meu convulsiv
și moartea lui mă lua în mâini
mă-mpărțea la toți ca pe niște pești
ca pe niște pâini
 
deveneam
o linie un punct în urma lui
arătam și n-arătam rău eram niște lapte
vărsat pe jos dintr-o cană
eram propria lui
capcană
nu
nu eram
decât
o cameră
cu un singur
geam
 
o epicleză
 
moartea lui se urca pe o scară
inima lui se-auzea de-afară
bărbatul ăsta începea să trăiască
bărbatul ăsta urca la mine
la moartea mea
 
bărbatul acesta începea să iubească
lumina lui denatura trupul meu
trupul meu iluziona lumina lui
iluzia lui tocmai ieșea din duș și dușul
din ea
 
toate astea se întâmplau în engleză
 
 
a doua șansă
 
neîncrederea îmi ronțăia din răsărit
ca un șoarece din ușa de la casă
credeam că limita mea e sobrietatea
și digestia
uneori panica și contrapunerea
cu lumea electrică din creierii mei
ascunși în cabluri și instrucțiuni
de utilizare a luminii și altor șocuri
 
nu voiam prea multe -
să sparg niște nuci cu tocul
pantofului
să-mi fiu mie utilă
 
(alteori să-mi fiu mie dragoste)
deși
 
doar umbra mea era ceva sigur
iar în ultimul timp a prins și o crustă
galbenă
dureroasă
ca o rană chemătoare la tine
din primăvara lui botticelli
și dintr-o plăcută lentoare
în care m-am depersonalizat
fiindcă
 
în lumea noastră s-a exagerat mult
mi-am dat seama de asta
azi-dimineață
când mi-am scos picioarele dintr-o
valiză
 
 
maci
 
mi-am luat frica de gât și am speriat-o
făceam mâncare pentru familia mea frumoasă
tot mai frumoasă
tot mai frumoasă da
în ciuda limbilor boeme și a cârpacilor de zvonuri
am luat-o de gât și s-a speriat de moarte
da, de moarte s-a speriat
și de frică a intrat în tocătorul de carne
și mie nu mi-a fost milă de frica mea
și am dat-o la carne deși putea avea salmonella
sau cancer sau altcevaaaaaa
 
apoi mi-am vopsit buzele cu roșu-aprins
foarte aprins de urlau după mine știi cum urlau
după mine toate genocidele toate
prozele și toate altarele
și nu mă durea nimic și umblam liberă
printre aceste stări roșii ca buzele mele de femeie
care are cea mai frumoasă familie
și nu știe de frică și nici frica n-o mai cunoaște
pe ea atât de roșie ca o unitate inamică
 
în sfârșit! fricii îi era frică!
panica o trăgea de mânecă gândurile mele roșii
ieșeau din ea așa cum razele intrau
prin lucarne
frica se obișnuise frica cerea visa mesteca
și fuma carne
aproape devenise celebră
această frică a fricii mele și nu-i mai păsa că n-o simt
se dădeau pe ea blănuri la schimb
aur epopei argint
se mânca la masa
celor mai frumoase familii din vechiul corint
 
 
underground
 
cei vii ne gândim uneori
ce-ar fi dacă n-am muri niciodată
și dacă nu reușim să credem în gândul acesta
construim scenarii
și facem din moarte o taină
 
construim un bine suprem
din lut și tenebre
un mega cartier de case grotești
și adânci
 
un fel de ocne de sare
care imită viața
 
cei vii ne gândim uneori
să cerem drepturi consfințite prin constituție
moartea să aibă
nume
și să fie aleasă de popor