Parteneri

„Meridian Czernowitz” – 2011

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

„Meridian Czernowitz” – 2011

imaginea utilizatorului Grigore Chiper

La Cernăuţi s-a organizat, al doilea an consecutiv, Meridian Czernowitz, un festival internaţional de poezie (2-4 septembrie 2011). Ideea iniţială a fost de a face un festival ucrainean-german (inclusiv cu invitaţi austrieci şi elveţieni), o încercare de a reînvia trecutul habsburgic aureolat, când Cernăuţiul devenise ceea ce arată în prezent: un oraş-bijuterie, cu un centru istoric compact, maiestuos, cu clădiri monumentale, impozante, cu străzi pavate – totul renovat în 2007, cu ocazia unui jubileu al urbei.
Festivalul îşi ţine lucrările sub emblema poetului Paul Celan, care s-a născut şi a copilărit aici, iar vizitarea presupusei case natale este unul dintre punctele obligatorii ale programului. În general, ambianţa evreiască a fost foarte prezentă până la al Doilea Război Mondial. Pe la sfârşitul secolului XIX, un congres al majorităţii evreimii a hotărât să oficializeze trecerea lor la limba şi cultura germană, ceea ce a făcut ca societatea evreiască să joace un rol important în instituirea civilizaţiei germane (căci germanii înşişi reprezentau o cotă-parte neînsemnată în întreaga Bucovină).
Prin festival, organizatorii de la Cernăuţi dovedesc o putere de persuasiune pentru sponsorii străini în efortul de a ieşi din anonimatul cultural. ICR a fost instituţia română, aleasă de gazde, care a facilitat participarea mea, contribuind financiar.
Acest oraş clădit de austro-germani reprezintă într-adevăr un bun prilej de a simboliza o Europă adusă în Est. Organizatorii au avut inspiraţia de a lărgi cadrul şi de a invita în acest an scriitori din imediata vecinătate: România, Polonia, Republica Moldova. Din România a fost prezent Robert Şerban, cunoscut scriitor şi ziarist timişorean.
Festivalul, patronat de animatorul său, Sviatoslav Pomerantsev, are o concepţie reuşită, modernă, mobilă. Au existat multe activităţi culturale desfăşurate pe un perimetru restrâns (în fond, oraşul vechi), din care fiecare participant putea selecta ceea ce credea că merită a fi vizionat sau ceea ce îl reprezintă cel mai bine. În program au fost incluse numeroase manifestări de cultură, inclusiv cele pregătite ad-hoc.
Dincolo de recitalurile de poezie, fireşti într-o astfel de întreprindere, au existat unele evenimente conexe poeziei. Menţionăm vreo câteva, demne de urmat eventual pentru Moldova, care nu are niciun festival internaţional de o asemenea anvergură: un spectacol de muzică şi poezie ska-punk (solist Serhii Zhadan şi grupul Sobaky v kosmosi (Ucraina); un performance în baza creaţiei lui Jim Morrison (participanţi Jevgeni Goryn şi grupul Poştaşul Nobelului (Rusia); gala Festivalului de poezie şi film, desfăşurat la Cernăuţi sub egida Goethe-Institut de la Kiev (o combinaţie de poezie şi film artistic, experimental şi cu desene animate).
Trebuie remarcat că nu am asistat la nicio activitate cu sala goală. Participanţii erau în mare parte studenţii concentraţi la Universitate (singura din oraş), la filologie şi acolo unde se predau limbile moderne. Recitalurile de poezie au avut loc, la fel, cu spectatori, chiar şi acelea care urmau după altele. Emoţionantă era scena când, după lecturi, fiecare poet găsea printre spectatori măcar un „fan”. Impresia generală a celor trei zile a fost de oraş efervescent, la început de septembrie, când studenţii revin energizaţi din vacanţă. Există un interes necontrafăcut faţă de cultură. Spre deosebire de Chişinău, Cernăuţiul nu pare un oraş de du-te-vino, ci unul mai aşezat.
Festivalul a editat şi o antologie de poeme, din păcate, doar în traducere ucraineană (criza, probabil!). Versiunea în limba română a fost realizată de Anatol Viere (bun traducător şi scriitor de expresie română de la Cernăuţi).
Există, chiar alături de sediul Primăriei, şi o casă a culturii române. Aici se organizează frecvent manifestări de suflet. Bunăoară, am asistat împreună cu Robert Şerban, în afara festivalului, la o lansare a romanului lui Radu Mareş, Când ne vom întoarce (cu participarea autorului, premiant recent al USR). Elementul românesc este discret în capitala Bucovinei, aşa cum se întâmplă peste tot cu limbile care au căpătat statut de minoritare. Faptul că festivalul nu a inclus şi urme româneşti (numele lui Eminescu ne stă oricând la dispoziţie) e un semn clar al unei disfuncţii comunicative între cele două comunităţi din oraş: română şi ucraineană.
Dialogul cu Occidentul rămâne o prioritate pentru toţi, dar acest dialog pune în lumină slaba interacţiune a celor din estul Europei, rămaşi în continuare ostateci numeroaselor prejudecăţi.
Impresia pe care ţi-o lasă festivalul e una în general pozitivă, în consens cu intenţia neexplicată a lui Sviatoslav Pomerantsev de a transforma festivalul într-un club. Revin cu gândurile acasă abia atunci când ofer unele interviuri posturilor media locale, în cadrul cărora eşti întrebat invariabil despre lipsa de vizibilitate a Republicii Moldova pe plan internaţional. E vorba de Moldova literară, căci cea politică a devenit deja cunoscută prin telenovela politicienilor noştri.