Articol publicat pe portalul Internet Far From Moscow de către David MacFadyen, profesor şi şef al Departamentului de Studii Slave de la Universitatea din Los Angeles (UCLA) http://bit.ly/5d5k4N
Megatone este pseudonimul artistic al lui Marcel Gherman, un DJ şi ziarist din Republica Moldova. El este cunoscut mai ales datorită unei serii de emisiuni radiofonice pe care le-a susţinut între 1994 şi 2003 la postul naţional, şi în care îşi propunea să ţină la curent publicul cu noile evoluţii din scena muzicii electronice postsovietice. Titlurile acestor emisiuni oferă de la sine putere o primă impresie asupra intereselor şi preocupărilor sale de odinioară: „Techno Mix” şi „Zona De Limită”. După ce aceste emisiuni au luat sfârşit, Marcel Gherman şi-a concentrat atenţia asupra laturii ziaristice a CV-ului său, contribuind în mod regulat la diverse publicaţii periodice.
În această ultimă perioadă, Marcel Gherman şi-a manifestat un interes deosebit faţă de spiritualitatea indiană, „în special faţă de doctrina Advaita Vedanta şi lucrările lui Sri Aurobindo.” Această doctrină a fost concepută în cadrul filosofiei hinduse ca un mijloc pentru credincioşi de a-şi negocia calea prin cele „trei nivele de adevăr”: aparenţa (lăcaş a tot ce e fals); pragmaticul (sau materialul, în care ne aflăm), şi idealul/transcendentalul. Unele dintre aceste idei au fost promovate şi de Aurobindo, un filosof indian susţinător al independenţei naţionale faţă de britanici (care a decedat în 1950).
Atracţia unei viziuni non-materiale, transcendentale asupra lumii (conectată în termeni incerţi la libertatea de lanţurile politice) apare suficient de clară în contextul postsovietic. Sub aspect mental, spiritual şi politic, aceste idei indiene ar încadra cu destulă eleganţă o serie de doleanţe colective ce s-au manifestat după 1991. Marcel Gherman însuşi ilustrează în muzica sa unele dintre filosofiile abstracte care rezultă, prin imagini simbolice non-figurative. Ele evocă semnificaţii profunde, dar se distanţează cu timiditate de o anume fragilitate specifică realismului.
În mod similar, anumite afirmaţii ale lui Aurobindo despre existenţa unei unităţi mistice ce depăşeşte fizicul grosier se pot dovedi la fel de atrăgătoare. Ele ar putea atinge o coardă în inimile celor care au văzut cum romantismul de lăudat al istoriei sovietice timpurii se ruinează lent pe parcursul a câtorva decenii. Transpunând metaforele colaborării, coeziunii şi progresului comun într-o serie de practici abstracte, transcendentale, unele dintre cele mai celebre declaraţii ale lui Aurobindo sună ca nişte reflecţii idealiste ale ideologiei materialiste şi ale misiunii sale donquijoteşti vizând egalitatea universală. „Scopul unic al practicii yoga este autodezvoltarea interioară, prin intermediul căreia adeptul ar descoperi – în timp - Sinele Unic prezent în tot. Acesta ar fi capabil de asemenea să evolueze spre o conştiinţă superioară celei mentale, spre o conştiinţă spirituală şi „supramentală”, care va transforma şi va diviniza natura umană”.
Idealurile socialiste care s-au prăbuşit în 1991 ar putea fi revăzute şi resuscitate astfel în alte teritorii. Iar unele dintre aceste teritorii par a fi total străine de lumea noastră.
Având în vedere aceste aspecte, ajungem astfel la o nouă lansare a lui Marcel Gherman/Megatone, intitulată „The Book Of Dreams vol. 1” („Cartea Viselor vol. 1”). Aceasta constă din trei piese instrumentale în stil ambient, cu o durată totală de o jumătate de oră. Întreaga lucrare poate fi descărcată gratuit de la netlabel-ul (site specializat în distribuţia gratuită a muzicii pe Internet, cu acordul artiştilor) Silent Flow, situat în capitala Chişinău.
http://silent.com.md/label/
Marcel Gherman îşi prezintă muzica, cel puţin în notele de introducere, printr-un alt citat din Sri Aurobindo. Aceste cuvinte dau impresia că au fost traduse dintr-o altă limbă, dar sensul lor de bază este suficient de clar: „Unreal seeming yet more real than life, / Truer than things true, / If dreams these were or captured images, / Dreams truth made false earths vain realities.” („Par ireale dar mai reale decât viaţa, / Mai adevărate decât lucrurile adevărate, / Dacă ar fi vise sau imagini proiectate, / Adevărul viselor ar face false realităţile zadarnice ale pământului”.) Aici se manifestă tema centrală a realităţilor stratificate, multiple, pe care Marcel Gherman o continuă prin propriul său scris.
„Cartea Viselor vol. 1” este o escapadă în lumea ascunsă în ceaţă a peisajelor de vis. Imaginile sale simbolice, hipnagogice (adică semi-soporifice, de vis, cu valoare cognitivă) reprezintă aspecte profunde ale sufletului uman. Aceste simboluri şi arhetipuri sunt recipiente pentru un volum de cunoştinţe, semnificaţii şi interpretări ce depăşesc cu mult capacitatea de exprimare a limbajului verbal.”
„În timp ce regulile şi legile lumii materiale sunt anulate, în vise oamenii trăiesc experienţa unui sentiment profund de libertate ce poate fi asemuit senzaţiei zborului. În vise ne apropiem de cunoaşterea realităţii ultime.”
„Acest album este o încercare de a aduce zona tenebroasă a conştiinţei umane la lumina zilei, realizând astfel un echilibru între experienţă şi cunoaşterea raţională, între simţ şi sens, Bhakti (devoţiune) şi Jnana (cunoaştere), philos şi sophia (înţelepciune pământească şi divină). Panoramele sonore din album sunt înfăţişate într-o manieră degajată, fiind inspirate de culorile difuze ale picturilor impresioniste. O altă sursă de inspiraţie importantă sunt tehnicile de vizualizare aplicate în buddhism şi hinduism, explorate mai pe larg într-un proiect literar de ultimă oră al lui Marcel Gherman – o povestire în curs de elaborare.”
Subit ne dăm seama că Marcel Gherman vorbeşte despre sine de la persoana a treia. Ceea ce a început aparent ca un text subiectiv, scris de un muzician pentru a-şi contextualiza propria creaţie, apare acum ca un act de autoobiectivare. Datorită unei ambiguităţi stilistice, o îndepărtare graduală a sinelui a început deja. După cum o demonstrează aceste metafore, cea mai mare dorinţă a lui Marcel Gherman constă în evocarea unui tărâm liniştit, nepopulat – o stare de existenţă care nu oferă nici o „de-scriere” a individualităţii, nici o şansă de unicitate/personalitate pentru a se separa sau a divorţa (orgolios) de întreaga actualitate.
În decursul anului 2009, Moldova a cunoscut tulburări cetăţeneşti importante, ca urmare a reapariţiei problemelor legate de politicile comuniste. Moldova a fost, de fapt, prima societate postsovietică capabilă să-şi realeagă astfel de autorităţi după 1991. Acuzaţiile de fraude şi alte încălcări de legi s-au transformat în proteste publice zgomotoase, dar totuşi comuniştii s-au menţinut cu o majoritate în continuă scădere. Un anume romantism care persistă în regiune îi face pe oameni să creadă – cumva în mod neproductiv – că mai poate fi salvat ceva din bine-intenţionatele, deşi demult discreditatele idealuri ale trecutului.
De aceea poate că nu ar trebui să ne surprindă faptul că muzicieni neliniştiţi, preocupaţi asemenea lui Marcel Gherman, doresc să preia toate noţiunile de „coeziune” sau „unitate” şi să le retragă din lumea cetăţenilor bătuţi şi răniţi. Adepţii yoga şi ai impresionismului francez sunt cu siguranţă mai puţin atraşi de delapidarea fondurilor de stat sau de incendierea autobuzelor. Poate că anume aceştia merită un mandat din oficiu – în acest caz muzica pusă în discuţie mai sus ar deveni primul imn naţional transcendental din lume.
Site-ul lui Marcel Gherman: http://www.myspace.com/httpwwwmegatonecom