Parteneri

Markéta Hejkalová: „Orice mediu poate fi stimulativ pentru un scriitor”

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Markéta Hejkalová: „Orice mediu poate fi stimulativ pentru un scriitor”

articol: 

- Stimată doamnă Markéta Hejkalová, sunteți autoarea unor cărți de proză și de non-fiction (biografii literare), dar și a unor cărți pentru copii. Lucrările Dvs. au fost traduse în câteva limbi, din păcate, mai puțin în limba română. Cum ați dori să vă recomandați cititorului nostru, care nu vă cunoaște creația, ce carte de-a Dvs. v-ar plăcea să apară prima la o editură din București sau Chișinău?
- Am scris, cu mult timp în urmă, o carte pentru copii (Sli mysaci do svetaŞoriceii au plecat în lume) şi ulterior cinci romane (Zeny a cizinci na konci tisicileti Femei şi un străin la sfârşitul Mileniului, Vzdycky jedna nocÎntotdeauna doar o noapte, Slepici laskyPasiunile lui Hens, Kouzelnik z PekinguMagicianul din Beijing, şi Dukazy jejiho zivotaDovezi ale vieţii sale), precum şi câteva cărţi de non-ficţiune, în majoritate legate de Finlanda – o scurtă istorie a Finlandei, o biografie a scriitorului finlandez Mika Waltari, chiar şi o carte de bucate, intitulată Casa noastră Europa, în care nu am prezentat doar delicii culinare, ci şi viaţa cotidiană din ţările Uniunii Europene.
Romanul meu Vzdycky jedna nocÎntotdeauna doar o noapte, a cărui acţiune are loc în Republica Cehă şi în Finlanda, a fost tradus în limba rusă şi publicat la Sankt Petersburg, la Editura Globus, iar volumul Mika Waltari, Finlandezul, a fost publicat în Finlanda, în limba engleză. Magicianul din Beijing şi, posibil, Întotdeauna doar o noapte vor fi traduse în germană şi editate la Viena anul viitor.
Pentru o eventuală traducere în română (aş fi fericită dacă se va întâmpla), poate aş recomanda Magicianul din Beijing, în care sunt prezente motivul trecutului comunist, precum şi tema libertăţii, redată într-un mod foarte accentuat, care ar putea fi aproape de cititorii din Moldova. Sau aș recomanda ultimul meu roman, Dovezi ale vieţii sale. E o lectură foarte lejeră, cartea poate fi citită ca o poveste romantică despre o femeie între două vârste şi despre o criză a ei, deşi subiectul romanului se derulează pe fundalul birocraţiei europene, ceea ce pare deseori cu totul absurd.
 
- Vorbiți-ne despre temele care vă preocupă în scrisul Dvs.
- În cărţile mele de proză scriu mai mult despre relaţiile dintre bărbaţi şi femei, de regulă din perspectiva femeii. Aş putea să afirm direct că prozele mele sunt despre dragoste, dar nu aş dori să fiu considerată o autoare de ficţiune romantică, pentru că nu sunt. Romanele mele sunt foarte realiste, acţiunea lor se desfăşoară în prezent, în zilele noastre, în Cehia bineînţeles, dar şi în alte regiuni ale lumii – în China, Finlanda (fiindcă am studiat limba finlandeză şi am locuit câţiva ani în această țară), Bruxelles, Kosovo. Personajele romanelor mele au nişte profesii interesante şi lucrează asiduu, după cum o fac mulţi oameni de azi. Celebrul scriitor ceh Ludvik Vaculik, care îmi este prieten şi susţinător al cărţilor mele, a scris undeva că personajele mele se află permanent în criză de timp, ele lucrează continuu şi au la dispoziţie doar nişte pauze scurte pentru viaţă şi dragoste, rămânându-le foarte puţin timp liber în afara serviciului. Acelaşi autor a mai remarcat în legătură cu ultimul meu roman (Dukazy jejiho zivotaDovezi ale vieţii sale) că din această carte a aflat că şi femeile îşi doresc să facă sex, nu numai bărbaţii.
 
- Ați fondat împreună cu soțul Dvs. o editură particulară și, de asemenea, vă ocupați de organizarea unui Târg de Carte de Toamnă, al doilea ca mărime din Cehia, în localitatea Havlíčkův Brod. Cât de populară este această manifestare? Cum reușiți să atrageți scriitori cehi de valoare și scriitori străini?
- Am iniţiat organizarea Târgului de Carte de Toamnă în 1991. Am fost motivată de faptul că mă mutasem în micul orăşel Havlíčkův Brod, unde locuia soţul meu, şi astfel am încercat să-mi găsesc o activitate nouă, care să dea un alt sens vieţii mele. Pe deasupra, anul 1991 a fost un moment istoric fascinant, un moment al libertăţii. În acea perioadă au început să fie publicate multe cărţi interesante, majoritatea dintre ele fiind interzise în perioada comunistă. În Cehoslovacia (şi ulterior în Cehia) se fondaseră multe edituri şi reţele de distribuţie noi, dar ele nu aveau relaţii, nu se cunoşteau între ele, iar cititorii nu aveau nici un fel de informaţii despre cărţile recent apărute (pe atunci nu exista încă Internet, e-mail, telefoane mobile...). Pentru editori şi distribuitori era important să se cunoască reciproc, şi în acest scop ei au vizitat târgul nostru de carte. Bineînţeles, în perioada incipientă a acestei manifestări, mulţi se întrebau de ce să vină într-un orăşel atât de mic ca Havlíčkův Brod, fiindcă în perioada comunistă ne obişnuisem cu ideea că toate evenimentele importante se întâmplă doar în capitală, la Praga, iar unii continuă şi astăzi să gândească în acest mod. Scriitorii aveau să ajungă la târgul de carte ceva mai târziu. Este interesant să observăm că în anii `90 publicul cititor era interesat doar să cumpere cărţi, şi mai puţin să ia autografe, să asiste la discuţii cu scriitorii şi să se implice în alte programe culturale în cadrul târgului, în schimb astăzi lucrurile s-au schimbat radical, programele culturale au devenit o componentă importantă a acestei manifestări. La ediţia de anul trecut, când Târgul de Carte de Toamnă a împlinit 20 de ani de la prima ediţie, au participat mai mult de 50 de scriitori. Până nu demult, la târg veneau în special scriitorii cehi (excepţie făcând scriitorul finlandez Arto Paasilinna), din cauza barierei lingvistice, dar în acest an PEN Clubul din Cehia pregăteşte un mic festival internaţional, numit „Cărţi şi Libertate”, care va face parte dintr-o manifestare mai amplă, „Eliberaţi Lumea!”, organizată de PEN Club. În acest an îi vom invita pentru prima dată pe colegii noştri din Slovacia, Austria şi Belarus, precum şi din alte ţări.
 
- În ce fel ați făcut față ca editor crizei economice? Mulți se plâng că a scăzut interesul oamenilor pentru carte, pentru lectură, este adevărată această impresie? Credeți că noile medii – Internetul, e-book-ul – încep să disloce cartea „clasică”, tipărită pe hârtie?
- Este adevărat că de la începutul crizei economice lumea cumpără mai puţine cărţi ca de obicei. S-ar putea ca interesul lor faţă de carte să nu se fi diminuat, ci să-şi cheltuiască banii mai precaut. Pe de altă parte, editura noastră Hejkal este una atipică – noi lansăm doar câte 7 cărţi pe an şi este o adevărată afacere de familie, gestionată de soţul meu şi de mine. Amândoi mai avem şi alte activităţi, din care obţinem bani, în cazul meu acestea fiind serviciile de interpretă, profesoară, organizatoare a târgului de carte, traducătoare..., astfel încât edităm cărţi mai mult de plăcere decât pentru bani.
Astăzi fenomenul e-book este în vogă, în Cehia şi probabil în întreaga lume toţi vorbesc despre cărţile electronice, dar consider că pentru scriitori această chestiune este irelevantă. Textul propriu-zis oferit cititorilor este cel care contează cu adevărat, şi nu faptul dacă este citit pe hârtie sau în format electronic. Această dilemă nu contează nici pentru editori – atât cartea tradiţională cât şi cea electronică trebuie redactată, promovată etc... În schimb pentru distribuitori şi tipografi – şi probabil pentru organizatorii unor târguri de carte – ea devine o problemă. După părerea mea, cărţile digitale vor avea de jucat un anumit rol, deşi unul minor, iar cărţile pe hârtie vor rămâne pentru totdeauna. Deşi, bineînţeles, aş putea să mă înşel...
 
- Subvenţionează statul traducerea unor cărţi ale autorilor cehi valoroşi în limbi de mare circulaţie, autori care s-au afirmat în ţară, sau totul e lăsat la latitudinea lor?
- Editorii străini (nu numai cei de limbi de circulaţie, ci şi editorii din toată lumea) pot să se adreseze Ministerului Ceh al Culturii în vederea unei susţineri pentru traducerea şi editarea literaturii cehe. Vă pot oferi chiar şi un link, unde veţi găsi mai multe informaţii: http://www.mkcr.cz/cz/literatura-a-knihovny/granty-a-programy/oblast_lit... - or http://bit.ly/ggHzB9. Banii pentru granturi sunt puţini, dar, într-adevăr, există o susţinere reală din partea statului.
 
- În ce tiraje se publică acum în Cehia o carte de proză, de poezie?
- În tiraje nu prea mari – cărţile de poezie în aproximativ 500 de exemplare, cele de proză în 800 – 1.500 de exemplare, 2.000 de copii vândute fiind considerate un rezultat foarte bun, iar 3.000 de exemplare constituie aproape un mic bestseller. Bineînţeles, există şi excepţii. Cărţile unui scriitor ceh foarte popular, Michal Viewegh, sunt editate în mai mult de 30.000 de exemplare.
 
- Care e cel mai important (în plan valoric şi financiar) Premiu literar din Cehia? Impune acest premiu un nume în literatura cehă?
- În Cehia există câteva premii literare – Premiul literar de Stat, Premiul literar „Jiri Orten” pentru tineri scriitori. Însă cel mai cunoscut este Premiul literar „Magnesia Litera”, fiindcă ceremonia sa de decernare este difuzată anual de Televiziunea Cehă. Numele ciudat se datorează sponsorului, producătorul apei minerale Magnezia. Acest premiu include câteva categorii – pentru ficţiune, non-ficţiune, poezie, carte pentru copii, debut etc., precum şi secţiunea „Cartea anului”, care prezintă interes şi din punct de vedere financiar, câştigătorul ei primind în jur de 200.000 de crone cehe (aproximativ 8 000 de euro). Un detaliu important este, de asemenea, publicitatea, care se face nu numai pentru cărţile premiate, ci şi pentru cele doar nominalizate.
 
- Mai este moştenirea comunistă o temă importantă pentru scriitorii cehi?
- Este o întrebare destul de dificilă, care atinge o situaţie problematică, paranoidă aș spune. Avem o lege care interzice propagarea regimurilor criminale, naziste şi comuniste. Dar în pofida acestui fapt, în Cehia există un partid comunist care a intrat în parlament (Partidul Comunist al Bohemiei şi Moraviei), la posturile de televiziune sunt difuzate filme şi seriale comuniste, mulţi judecători au fost membri ai partidului comunist pe timpul vechiului regim, de asemenea mulţi dintre cei care au colaborat cu poliţia secretă joacă astăzi un anumit rol în viaţa culturală şi chiar în cea politică... Tema moştenirii comuniste este abordată poate mai mult în publicistică şi – din anumite raţiuni – în filme, mai puţin în literatură. Pe de altă parte, scriitorii cehi continuă să scrie despre trecut şi despre raporturile noastre cu „istoria contemporană” – nu numai despre comunism, ci şi despre cel de-al doilea război mondial, despre persecutarea evreilor...
 
- Are literatura cehă un complex Milan Kundera? Cum a mai evoluat „dosarul” Kundera, învinuit de colaborare cu poliţia politică comunistă? Care e atitudinea Dvs. în acest caz?
- Atitudinea mea față de această problemă coincide cu cea a multor scriitori şi intelectuali, şi cu atitudinea colegilor şi prietenilor mei. Milan Kundera este un mare scriitor european. La începutul anilor ’50 el era tânăr şi a comis o faptă foarte stranie şi suspectă. L-a dat pe mâna poliţiei politice pe un alt tânăr student, fapt ce a condus la numeroase încarcerări şi sentințe judecătorești. Începutul anilor ’50 a fost un timp îngrozitor, dominat de teroare, şi pot să-l înţeleg pe tânărul Kundera, care era în definitiv un om ca toţi oamenii. În mod firesc îi era frică – „dacă nu trădez eu, atunci o va face altcineva, este periculos pentru mine, îmi risc libertatea şi chiar viaţa...”. Ceea ce nu înţeleg este de ce Milan Kundera, scriitor cu renume mondial, nu dă explicaţii publice asupra poziţiei sale, nu mărturiseşte ce s-a întâmplat şi de ce...
 
- Nu pot să nu vă întreb și despre Václav Havel. Cum mai influențează el procesul literar și politic în Cehia?
- Pentru anumite persoane şi din anumite raţiuni de politică internă Václav Havel nu a prea avut succes în cel de-al doilea mandat prezidenţial al său. Dar acum el este o persoană influentă şi respectată, lumea îi ascultă opiniile, iar recent a revenit în viaţa culturală prin minunata sa piesă Odchazeni (Plecarea), despre un politician nevoit să abandoneze viaţa politică. Pe baza acestei piese a fost realizat şi un film.
 
- Traduceţi din finlandeză, o limbă de mică circulaţie în Europa. De ce ați ales să studiați această limbă?
- Am ales finlandeza din două motive: când eram copilă, tatăl meu a petrecut un an în Finlanda în calitate de bursier, el era ungarist şi a studiat în Finlanda a doua limbă ugro-finică. A fost un motiv emoţional, fiindcă mama mea îmi povestea mie şi surorii mele, pe parcursul anului în care tatăl meu era plecat, despre ceea ce făcea el în Finlanda, iar apoi nişte prieteni finlandezi ai tatălui meu ne-au vizitat la rândul lor... Cel de-al doilea motiv a fost unul foarte pragmatic: am dorit să studiez finlandeza fiindcă Finlanda era o ţară liberă, occidentală (sub aspect politic, şi nu geografic). Speram să am şansa să călătoresc acolo şi să văd lumea liberă – ceea ce s-a şi întâmplat.
 
- Ce credeţi că ar trebui să se facă în Europa unită – pe lângă Premiul European pentru Traduceri – ca literaturile țărilor mici să fie mai bine cunoscute?
- Nu sunt o expertă în politici culturale europene, dar cred că ar fi oportun ca susţinerea să fie orientată spre traducători, pentru că aceştia cunosc literatura din ţările mici, ei pot să o citească şi să facă recomandări editorilor. Poate că ar fi importantă şi susţinerea bibliotecilor, astfel încât acestea să fie în stare să achiziţioneze şi să promoveze cărţi din ţări şi literaturi mai puţin cunoscute... La editura noastră am publicat un roman al lui Aureliu Busuioc, intitulat Pactizând cu diavolul – un roman fascinant într-o traducere minunată de Jiři Našinec, unul dintre cei mai buni traducători cehi şi un bun prieten de-al meu. Cartea a avut o recenzie foarte pozitivă într-un ziar de prestigiu – dar am vândut din ea doar 400 de exemplare. Mă bucur că am publicat acest roman, dar nu ne putem permite să lansăm prea des astfel de cărţi.
 
- Sunteți vicepreședinta PEN Centrului Ceh, aveți o activitate prodigioasă și în cadrul International PEN. Cât de influentă este această asociație scriitoricească, reanimată în zilele „revoluției de catifea”, în noiembrie 1989? Ce obiective vă propuneți într-o țară cu un nivel înalt de democrație, cum este Republica Cehă?
- S-ar părea că PEN Clubul are o influenţă mai mare decât literatura propriu-zisă – am în vedere că oamenii nu prea citesc, dar literatura şi libertatea de expresie rămân deosebit de importante pentru ei, iar în acest context PEN Clubul este considerat o organizaţie care promovează libertatea de expresie şi libertatea în general. PEN Clubul Ceh şi-a propus două obiective majore: să promoveze literatura – prin organizarea unor lecturi publice cu participarea autorilor, prin prezenţa la târgurile de carte, prin faptul de a fi un „club” adevărat de discuţii, unde scriitorii se pot întâlni între ei şi cu cititorii, iar cel de-al doilea obiectiv este legat de libertatea de expresie: semnăm scrisori de protest împotriva încarcerării scriitorilor în China, Cuba etc., publicăm seria „Biblioteca PEN Club” – textele unor autori interzişi în propria lor ţară, precum Liu Xiao Bo sau cubanezul Jorge Oliveira Castillo, iar acum începem să organizăm festivalul „Cărţi şi Libertate”, despre care am mai menţionat – pentru a reaminti că democraţia şi libertatea nu se manifestă în toată lumea.
 
- Ați lucrat în diplomație – în străinătate și în cadrul Ministerului de Externe de la Praga. În ce măsură o asemenea experiență poate fi utilă unui scriitor?
- Celor care ar dori cu adevărat să afle ceea ce cred despre diplomaţie, le-aş recomanda să citească romanele mele Întotdeauna doar o noapte şi Dovezi ale vieţii sale. Dar, vorbind la modul serios, orice mediu poate fi stimulativ pentru un scrii­tor, iar diplomaţia şi Ministerul de Externe sunt nişte zone foarte interesante, în care poţi întâlni persoane foarte drăguţe, dar şi persoane deosebit de ciudate, cu nişte poveşti de viaţă neobișnuite, uneori chiar paradoxale (ca, de exemplu, studenţi ai şcolii de diplomaţi din Moscova comunistă, MGIMO, acum deveniţi comisari europeni). Uneori, diplomaţia, şi mai ales cea din timpurile Uniunii Europene, îmi pare ca o lume virtuală de agende, programe, proiecte şi campanii, viaţa reală, oamenii reali şi ţările reale situându-se undeva în altă parte. Însă eu nu sunt un adevărat diplomat cu experienţă – am lucrat doar în calitate de consul şi ataşat cultural în Finlanda, între 1996 şi 1999, iar apoi, zece ani mai târziu, am activat jumătate de an la Ministerul de Externe al Cehiei, pe durata când ţara noastră a ocupat preşedinţia Uniunii Europene.
 
- Doamnă Markéta Hejkalová, vă mulțumesc.
 
Interviu realizat de Vitalie Ciobanu,
Chişinău-Praga, aprilie 2011