Categorii

Parteneri

Marguerite Yourcenar și „Amintirile lui Hadrian”

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Marguerite Yourcenar și „Amintirile lui Hadrian”

imaginea utilizatorului Marcel Gherman

Scriitoarea Marguerite Yourcenar, cu numele adevărat Marguerite Crayencour (1903-1986), a fost prima femeie acceptată în Academia Franceză. Acest moment s-a produs abia în 1980, ca încă o demonstrație a misoginismului ce a afectat mediile culturale până nu demult. Iar romanul istoric Amintirile lui Hadrian rămâne probabil cea mai strălucită creație a celebrei prozatoare.
Volumul Amintirile lui Hadrian (apărut în 1951 sub titlul Memoires d’Hadrien) constituie o lectură adecvată în anumite momente dramatice din viață, pe care este nevoit să le înfrunte fiecare individ. Am dezvoltat o relație specială cu această carte, din motiv că a fost una din lecturile preferate ale mamei mele în clipele de suferință. Dulcea zăbavă a cetitului a reprezentat mereu refugiul ideal pentru cei cărora nu le rămâne nimica altceva. Totuși, mama mea m-a contrazis atunci când am spus că în toate timpurile lectura a fost cel mai bun lucru de făcut. Marii oameni de acțiune, precum cel înfățișat în Amintirile lui Hadrian, au avut privilegiul de a trăi istoria, spre deosebire de noi, care avem doar șansa să o citim.
Volumul este conceput sub forma unor memorii fictive ale împăratului roman, scrise în ultima perioadă a vieții sale, atunci când suferea de o maladie incurabilă. Versurile în latină ce au servit ca epigraf aparțin personajului istoric real. Cartea oferă un model de viață împlinită, trăită la intensitate maximă.
Hadrian a fost unul din cei mai mari împărați romani. A deținut puterea între anii 117 și 138 d. Hr., o perioadă de prosperitate în care imperiul își revenise după războaiele civile care l-au devastat în primul secol. Totuși, domnia lui Hadrian este asociată unui moment de joncțiune din istoria Romei, când și-a abandonat expansiunea și a trecut la o politică defensivă. Mărturiile timpului sugerează că Imperiul Roman își epuiza deja combustia și nu mai era în stare să mențină în ordine babilonia de culturi și popoare pe care o înglobase. Entropismul care amenință deopotrivă orice civilizație și orice ființă umană reprezintă una din temele centrale ale romanului lui Marguerite Yourcenar.
Spre deosebire de alți conducători ai Romei, care s-au distins mai curând prin cuceririle lor, împăratul Hadrian a rămas în istorie prin marile construcții civilizatoare pe care le-a realizat pe toată întinderea Imperiului. A lăsat în urma sa clădiri, orașe și noi culte religioase. A reușit să organizeze în jurul său o infrastructură administrativă extrem de eficientă, ce funcționa autonom, fără ca să necesite intervenții din partea împăratului, care avea la dispoziție mult timp liber rezervat călătoriilor și odihnei.
A reușit să-l succeadă la putere pe împăratul Traian datorită faptului că a fost unul din protejații săi. Accederea la putere a lui Hadrian a fost un moment controversat. Unii istorici sunt de părere că Hadrian și-a falsificat actul de moștenire după dispariția lui Traian. Noul împărat a ordonat gărzii pretoriene să-i asasineze pe câțiva dintre rivalii săi, unii dintre ei deținând funcția de senatori. A fost o acțiune ilegală, pe care Senatul roman nu i-a iertat-o niciodată. De fapt, niciun împărat roman nu a deținut puterea absolută și au existat cazuri când Senatul a intervenit pentru a opri abuzurile unor conducători ai Romei. Un exemplu a fost cel al dictatorului Nero, demis și condamnat la moarte printr-o decizie a Senatului.
Asasinatele comandate de Hadrian au fost executate sub supervizarea lui Attianus, șeful pretorienilor și mentorul său în arta politicii. Ulterior, pentru a diminua consecințele legale ale acestei fapte, Hadrian s-a dispensat de serviciile lui Attianus. În romanul lui Marguerite Yourcenar, este înfățișată o scenă în care Attianus îl privește cu admirație pe vechiul său discipol, care a înțeles până la capăt lecția politicii. Există și o serie de speculații conform cărora Hadrian i-ar fi lichidat pe senatori și din motiv că aceștia ar fi fost adepții unei politici expansioniste și militariste, în contradicție cu linia promovată de Hadrian.
La fel ca orice om politic, Hadrian a avut și o parte întunecată a spiritului său. Un alt caz controversat a fost cel al arhitectului Apolodor din Damasc, care ulterior a căzut în dizgrația împăratului și a fost condamnat.
În proza istorică semnată de Marguerite Yourcenar, se regăsesc referințe la principiul Romei eterne, cel al unei civilizații care va rezista mereu în fața forței distrugătoare a timpului. Această idee prezentă în roman apare într-o altă lumină în contextul istoric în care a fost scris, cel al perioadei postbelice, în care prindea formă o Nouă Ordine Mondială și fusese inițiat procesul globalizării. Modelul unei economii mondiale, al unei lumi a comerțului, comunicației și circulației libere își are originea în acel ecumena roman. Construcția unei societăți durabile i-a preocupat pe gânditorii din toate timpurile, în contextul în care toate marile civilizații au înfruntat perioade de criză.
Totuși, în multe cazuri, ideea unei Rome Eterne a fost profund denaturată. Dintr-o aspirație firească de a asigura un viitor mai bun pentru umanitate, această concepție a fost deturnată spre alimentarea unor orgolii și ambiții necontrolate de dominație mondială.
Obsesia unei a Treia Rome, definită prin versurile lui Vergiliu „...Să-i susții pe cei supuși și-i pedepsești pe trufași, acesta e destinul tău, romanule!”, s-a manifestat la multe națiuni. Titlul de Kaizer la germani și cel de Țar în Rusia își au originea în cel de Caesar. Visul resuscitării Imperiului Roman s-a perpetuat de-a lungul secolelor și a apus doar odată cu Revoluția Franceză. Printre promotorii ideii de a restaura Imperiul Roman s-a numărat și clanul Borgia din Italia Renascentistă, în frunte cu Papa Alexandru al VI-lea și fiul său violent, Cesare Borgia.
În cazul Romei Antice, construcția unui imperiu ar fi fost justificată de necesitatea de a-și asigura protecția și supraviețuirea în fața unei Europe barbare. Un alt exemplu îl oferă China Antică și împăratul Qin, care a clădit un imperiu unificator pentru a stăvili haosul din Epoca Regatelor Combatante.
Dar până la urmă, toate aceste ambiții se reduc la lupta eternă a omului cu timpul și destinul. Posibil, aceasta a fost tema centrală a romanului despre împăratul Hadrian. Toți conducătorii benefici, la fel ca și toți cuceritorii și tiranii, nu au făcut decât să se zbată prin faptele lor împotriva sorții inevitabile. Toți oamenii au libertate de acțiune, dar în același timp sunt puși în fața unui destin comun pe care nu-l pot schimba. Marea dilemă rezidă în modul în care orice individ va alege să-și valorifice timpul rezervat, de a crea sau a distruge, de a manifesta compasiune sau cruzime față de semenii săi atunci când își înfruntă soarta. Posibil, împăratul Hadrian, deopotrivă cel din istoria reală și cel din ficțiunea lui Marguerite Yourcenar, ajuns în fața marelui prag, a fost preocupat tocmai de această constantă a existenței umane.
În același timp, Cetatea Eternă despre care a scris Marguerite Yourcenar în romanul său ar putea fi, până la urmă, viața însăși și forța de regenerare a omenirii, care va supraviețui, va crește și va prospera. Cu siguranță, povestea sa nu se va sfârși niciodată.