Sonete inedite de Aureliu Busuioc și Leonida Lari și o poveste de Vladimir Beșleagă
 
În preajma zilei de naștere a scriitorului Aureliu Busuioc (26 octombrie 1928 – 9 octombrie 2012) și a scriitoarei Leonida Lari (26 octombrie 1949 – 11 decembrie 2011), Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” publică, recuperându-le, câteva texte care au fost scrise cu 33 de ani în urmă și care au intrat în colecția de manuscrise în luna aprilie a.c. Ordinea prezentării textelor respectă ordinea scrierii lor. (M.Ș.)
 
 
Leonida LARI
Maestre, plânge târgul...
 Lui A. Busuioc
 
Maestre, plânge târgul că de-un timp
V-ați întomnat și în singurătate
Mai conversați cu zeii din Olimp
Și nici o muritoare nu vă-abate
 
Din meditații pure; chiar și eu,
Plecată-a Poeziei slujitoare,
Și tot mai cat cu drag la vreun plebeu
Din lipsă de modele-ncântătoare,
 
Dar Dumneata, amestec minunat
De Don Quijote și Don Juan, în fapt
Să uiți ce-atât de mult te-a inspirat:
 
Aceste chipuri blânde, feminine,
Din care chipul meu înlăcrimat
Nu mai pricepe ce e rău și bine.
(mss Fonduri, nr. de inventar 27970)
 
 
Aureliu BUSUIOC
În august...
 Doamnei L***
 
În august „Leonidele” tăind
Pe firmamentul oblic ploi stelare,
Rămân în ochi feerică mirare
Și-n suflet trec – poveste și colind.
Și-asemeni zic: nu-n ceruri – pe pământ
De-mi ispitesc, ca s-o cunosc, planida –
M-nvăluie-n cuvinte Leonida,
Și plâng citind, și înțeleg că sânt.
(mss Fonduri, nr. de inventar 27971)
 
 
Leonida LARI
Nefericite bard...
 Lui A. Busuioc
 
Nefericite bard, a cărui muză
Nu se născuse, pe când tu, născut
De-acu și de o lume cunoscut,
Cântai, încât și raiul să te-audă.
 
Zic: bard nefericit fără de ea,
Acea în stare să-ți ridice gândul
Până la înălțimile de stea
Și să-ți aline duhul, suferindul
 
Alături e acum, dar ce folos,
Când soața dumitale e geloasă,
Iar soțul ei se uită fioros
 
Când ai lăsat aripile în jos
Precum le lasă-o pasăre de casă,
Uitând că nu-i târziu un zbor frumos.
(mss Fonduri, nr. de inventar 27969)
 
 
Aureliu BUSUIOC
Măiastră interpretă...
 Dedicat Dnei L.L.
 
Măiastră interpretă-a lui Erato,
În gen epistolar ce te consumi!
Vreau să te rog de tot plecat să nu-mi
Mai tulburi empireele, ingrato!
 
Pribeag pe alte drumuri, gânduri, lumi,
Cu liniștea-nsfârșit се-am câștigat-o,
Îmi bate-n piept cu totul alt staccato –
Străin de calitățile ce-nsumi.
 
Doar uneori... Ah, nu lovi în plena!
Vulcanii stinși sunt plini pe megatone
Și vechile iubiri – pumilei comilena...
 
Pe vechi alei cu crini și anemone
Îmi scot adesea trupul, încă viu,
Și nu te-arăți... Și e târziu, târziu...
 
28.I.88
(mss Fonduri, nr. de inventar 27972)
 
 
Istoria manuscriselor, povestită de Vladimir Beșleagă
 
„Anul de grație 1988. Bătălia pentru Limbă și Alfabet urcă spre Apogeu. O întrunire la Uniunea Scriitorilor. Sala se cutremură de voci ce reclamă descătușarea sufletelor Neamului. Destinul a decis să am din stânga mea – Limba, din dreapta – Alfabetul. Poeta Leonida Lari șezând din stânga, poetul Aureliu Busuioc în dreapta. Eu – la mijloc, mesagerul. Transmit de la unul la celălalt misivele lor poetice, dar și fluizii lui Eros ce le premerg, desigur. Am păstrat pe parcursul anilor acele sonete și acum adorata mea poetă Maria Șleahtițchi are bunăvoința de a ne ajuta să pătrundem în intimitatea enigmatic-misterioasă a unui duet olimpic: Leonida Lari – Aureliu Busuioc.
14 iunie 2021 V. Beșleagă”
(mss Fonduri, nr. de inventar 27974)
 
 
Scurte traiecte exegetice
 
În primăvara acestui an, scriitorul Vladimir Beșleagă – în 1988, director al Muzeului Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” – ne-a transmis manuscrise pe care le păstra în arhiva sa de mai mult timp. Erau patru sonete, scrise într-un schimb de replici ale unui improvizat dialog liric-amoros, un joc poetic de fapt dintre doi poeți de prim-plan ai poeziei române din ultimii ani ai R.S.S. Moldovenești: Aureliu Busuioc, remarcabil reprezentant al generației ’60, și Leonida Lari, voce lirică inconfundabilă din noua promoție (șaptezecistă) a aceleiași generații. Povestea acelui joc poetic s-a consumat în 28 ianuarie 1988, la una dintre adunările care aveau loc la Casa Scriitorilor în acele entuziaste vremuri ale deșteptării conștiinței naționale. Cronotopul poveștii despre scrierea sonetelor nu este de neglijat. Vocile de la microfoane dezbăteau probleme istorice și sociale, Perestroika și Glasnost erau pe buzele fiecăruia, poezia patriotică și a evenimentului înainta spre linia din față a scenei, iar „duetul olimpic” Leonida Lari și Aureliu Busuioc evolua nestingherit într-o mizanscenă din planul secund al dramaturgiei. Și lucrul acesta mi se pare extrem de important pentru a înțelege adevărata atmosferă a acelor vremuri. Sonetele sunt adevărate mărturii lirice, venite din zona în care poezia lirică continua să se afle în elementul său.
Ca scriitură și mesaj, sonetele celor doi poeți fac parte din genul poeziei ludice. Dacă am admite (și nu văd de ce nu am admite?) că cei doi poeți, ea și el, fac roluri (doar roluri oare?) de îndrăgostiți într-un eventual joc erotic, am fi îndreptățiți să dezvoltăm o adevărată poveste de dragoste, una verosimilă, dar nu neapărat și reală. Inițiativa erotică, ca într-o bine cunoscută poezie eminesciană, îi aparține femeii – primul sonet a fost scris de Leonida Lari. Personajul ei, „plecată-a Poeziei slujitoare”, își venerează interlocutorul, folosind un limbaj subliniat respectuos („v-ați întomnat”, „dumneata”), un fel de stratagemă feminină de a-și ademeni alesul în vrăjeala erotică. Olimpian, maestrul îi răspunde ușor distant, cu doar două catrene, care (deducem din contextul general) făceau parte din ideea unui sonet. În cel de-al doilea text, poeta reduce distanța dintre ea și „bardul nefericit”, schimbând pronumele de politețe „dumneata” pe intimul „tu” („pe când tu, născut/ De-acu și de o lume cunoscut,/ Cântai, încât și raiul să te-audă.”). Dialogul sonetist al celor doi se aseamănă cu un dans erotic, un pas de deux, grațios și cochet. Replicile mustesc de ironii rafinate. Mai cu seamă, în cazul sonetelor lui Aureliu Busuioc, în care substanța lirică se alimentează din rafinament livresc și înaltă cultură clasică. Sonetele Leonidei Lari se realizează la alt nivel al limbajului. Lirismul instinctual feminin metabolizează atitudini compătimitoare („nefericite bard”), incluzând aluzii la mici drame domestice și pasagere gelozii de cuplu („Când soața dumitale e geloasă,/ Iar soțul ei se uită fioros”). Toate sunt verificate elemente din stratagema seducției. Comparația bardului cu pasărea de casă ce și-a lăsat aripile țintește în provocarea orgoliului masculin și dezlănțuirea simțului erotic: „Când ai lăsat aripile în jos/ Precum le lasă-o pasăre de casă,/ Uitând că nu-i târziu un zbor frumos.”
Închide dialogul sonetul lui Aureliu Busuioc. Personajul său, deși mult mai stăpânit decât eul liric feminin, se lasă totuși purtat de fluidele erotice, trecând rapid de la calmul imperturbabil al stăpânirii de sine la erupțiile vulcanice ale amintirilor de dragoste („Doar uneori... Ah, nu lovi în plena!/ Vulcanii stinși sunt plini pe megatone/ Și vechile iubiri – pumilei comilena”).
Diferența de temperament a celor doi poeți se simte peste tot. Cu toate acestea, lirismul erudit și ironic al lui Aureliu Busuioc, răsucirile de sentimente și contradicțiile lăuntrice ale eului liric formează un tandem complinitor cu lirismul spontan, somatic și eruptiv, persiflant și ironic al personajului Leonidei Lari.
Bineînțeles că sonetele recuperate sunt niște improvizații. Dar ce improvizații! Texte scrise din prima. Aureliu Busuioc aproape că nu introduce corecturi, doar unele expresii latine invocate din memorie „se adaptează” cadențelor și rimelor poeziei scrise în limba română și pierzând câte ceva din formula lor originală („iubiri – pumilei comilena” pentru expresia consacrată „commelina pumila”. Din această cauză, uneori a fost dificilă transliterarea din alfabetul rusesc în cel românesc și adaptarea la regulile limbii române actuale. Am folosit forma verbală lui „sânt” de la „a fi” (În august...), deși știu că nu este soluția cea mai indicată, deoarece utilizarea lui „sunt” ar fi pierdut rima, care în sonete are o importanță covârșitoare. Scrisul Leonidei Lari denotă un temperament mai nervos, dar și în cazul ei, sonetele, deși conțin câteva ștersături, se conturează dintr-o dată. Este evident că poemele au fost scrise din inspirație și cu talent. Totodată, ar trebui să se țină cont că sunt lucrări la care autorii lor nu au mai revenit. Au rămas ca niște mostre ale unei eventuale poezii de album. Niciunul din cei doi poeți nu și le-a inclus în cărțile ulterioare, sonetele rămânând până azi în forma lor de dialog poetic ludic. Probabil că dacă le-am separa câte două, pe autori, farmecul lor s-ar pierde. Ele reprezintă, așa cum observa Vladimir Beșleagă, „un duet”.
În varianta olografă, sonetele nu aveau titlu. Erau identificate cu număr (1, 2), dar, se pare că numerele nu au fost scrise peste tot de autori. Se prea poate că a intervenit pe alocuri Vladimir Beșleagă, spre a le păstra coerența. În situația dată, am recurs la intitulare cu începutul primului vers, după modelul sonetelor eminesciene. Nu exclud ca, după o cercetare mai atentă, să fie mai motivată lăsarea textelor numerotate (Sonetul nr. 1 etc.). Un alt detaliu: întrucât textul nu începea cu numele autorului, fiecare din cei doi își semna poemul. Dat fiind că nu putem reproduce semnătura lui Aureliu Busuioc, am omis această parte a manuscriselor. Am lăsat în cazul celui de-al doilea sonet al lui Aureliu Busuioc, cel care încheie „dialogul”, doar data eruperii artificiilor spectaculoase ale poeziei.
În cele din urmă, ar trebui să ne întrebăm dacă a fost cazul să fie publicate aceste sonete și care ar fi importanța lor pentru istoria literaturii? Se poate invoca sporirea și detalierea informației despre contextul procesului literar de acum trei decenii, conservarea unei atmosfere poetice autentice, compatibilitatea lirică dintre doi poeți de primă mărime ale acelor timpuri, jocul lor liric și insinuant erotic, care păstrează culoarea vie a acelor ani atât în contextul general al literaturii și vieții social-politice de atunci, cât și în cadrul biografiei artistice a fiecăruia dintre cei doi poeți. Publicarea sonetelor inedite ale Leonidei Lari și a sonetelor lui Aureliu Busuioc reprezintă, în înțelegerea noastră, un gest de comemorare și de aducere în actualitate a imaginii acestor scriitori, apropiindu-le opera de cititorii de azi.