Categorii

Parteneri

Literatura pulp între Doc Savage și Deathworld

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Literatura pulp între Doc Savage și Deathworld

imaginea utilizatorului Marcel Gherman

Așa-numita ficțiune pulp, o literatură de foileton care s-a manifestat în Statele Unite în prima jumătate a secolului XX, a avut un impact considerabil asupra mass-mediei contemporane. Mai mult, conform unor opinii, prin temele science-fiction pe care le-au popularizat, revistele pulp au pregătit terenul pentru progresul tehnico-științific din perioada postbelică și pentru marea aventură spațială lansată în epoca Kennedy, configurând în bună măsură aspectul lumii de azi. Proza pulp s-a aflat la originea literaturii de suspans, reprezentată de autori de mare succes precum James Patterson sau Dan Brown, ale căror cărți se vând astăzi în zeci și sute de milioane de exemplare, și, de asemenea, a stimulat dezvoltarea genurilor science-fiction, fantasy și horror. Revistele pulp i-au introdus în prim-plan pe așa-zișii nerds (tocilari), o categorie socială reprezentată de figura adolescentului miop și insipid, obsedat de colecționarea cărților SF, a benzilor desenate și a jocurilor video, ca fiind consumatorul dominant al industriei de divertisment, devenită o afacere cu un venit anual de sute de miliarde de dolari. Din ficțiunea pulp au derivat benzile desenate cu Superman și Batman, înscenările radiofonice și primele seriale de televiziune cu eroi precum Buck Rogers și Flash Gordon. Atunci când a realizat filmele Războiul Stelelor și Indiana Jones, regizorul George Lucas a urmat ca primă sursă de inspirație povestirile pulp pe care le citea în adolescență. Acest gen l-a inspirat pe regizorul Quentin Tarantino, atunci când a produs filmul Pulp Fiction, dar și pe autorii parodiei Plumb Fiction (într-o traducere aproximativă, Ficțiune pentru instalația sanitară).
Deși puțin cam exagerată, această ultimă sintagmă nu se află prea departe de adevăr. Literatura pulp s-a manifestat de la bun început ca un gen de consum, de probă joasă sau chiar ca o formă de maculatură, dar totuși suntem convinși că ea ar merita să fie analizată, cel puțin pentru impactul său social, dacă nu și sub aspect literar.
Revistele pulp își au numele de la un tip de hârtie reciclată, numită pulp, pe care erau tipărite, fiind însoțite de o copertă lucioasă pe care apăreau ilustrații inspirate de prozele incluse în numerele respective. Aceste publicații conțineau nuvele și seriale de ficțiune de mare anvergură, ce se încadrau în genurile prozei fantastice, science-fiction, fantasy, polițiste, de suspans, de aventuri și chiar în cel al poveștilor siropoase. În perioada marii crize economice din anii ’20 și ’30 ai secolului XX, atunci când milioane de americani au ajuns șomeri, ficțiunile pulp constituiau unica sursă de divertisment și de consolare. Mulți aspiranți la meseria de scriitor au văzut în aceste reviste și o șansă de câștig, care deseori s-a dovedit a fi o himeră. Editorii ofereau niște onorarii foarte mici, iar în multe cazuri refuzau cu desăvârșire să-și remunereze autorii, care nu reușeau să-și recupereze veniturile promise în contract nici chiar atunci când le intentau procese judiciare. Până în anii ’40 inclusiv, pe fundalul unei crize de hârtie, piața editorială americană era dominată de revistele pulp, producția de carte având o pondere relativ redusă.
Astăzi aceste artefacte rarisime ale unei epoci apuse sunt foarte prețuite de colecționari și ajung să valoreze mii de dolari la licitații și în anticariate. Este de menționat că literatura pulp nu a fost în niciun caz un fenomen exclusiv american. În perioada interbelică au existat astfel de publicații și în țările europene, inclusiv în România.
Se consideră că prima revistă pulp a fost Argosy Magazine, apărută în 1896 sub conducerea lui Frank Munsey, iar apogeul popularității acestor publicații a coincis cu anii ’20 ai secolului XX. Din multitudinea de ediții pulp lansate în acea perioadă ne vom rezuma doar la patru titluri mai importante, Amazing Stories, fondată în 1926 de Hugo Gernsback, Weird Tales, lansată în 1922 de J.C. Hanneberger și J.M. Lansinger, Astounding Science Fiction, fondată în 1937 de John W. Campbell, și Astounding Stories, editată de Frederick Pohl între 1940 și 1944.
Unul dintre primele mari succese ale prozei pulp a fost seria John Carter of Mars, semnată de Edgar Rice Burroughs, un autor cunoscut de publicul basarabean mai curând datorită seriei sale Tarzan, publicată în traducere în perioada Perestroikăi. John Carter este un cavalerist din Războiul Civil American care într-un moment critic este teleportat pe planeta Marte, unde trăiește niște aventuri incredibile. Romanul care a inițiat seria a apărut pentru prima dată în 1912 în revista The All-Story, sub titlul Under the Stars of Mars (Sub stelele de pe Marte), fiind ulterior republicat sub formă de carte cu titlul A Princess of Mars. În anii ’20, un subiect popular era cel al lumilor pierdute, ascunse în regiuni greu accesibile din Africa sau America Latină, acest tip de ficțiune fiind promovat de autori precum Abraham Merritt.
Eroul The Shadow (Umbra) rămâne una dintre cele mai pitorești figuri ale ficțiunii pulp. După succesul unei serii de înscenări radiofonice dedicate acestui personaj, compania Street and Smith, cel mai mare editor de reviste pulp, l-a angajat pe scriitorul Walter B. Gibson să realizeze o serie de romane omonime. The Shadow este un justițiar misterios, al cărui dușman antagonist e o întruchipare modernă a lui Genghis Han, resuscitată peste secole. Sinistrul împărat mongol și-a creat o întreagă organizație criminală și intenționează să cucerească lumea apelând la hipnoză și la științe oculte. El și-a stabilit cartierul general chiar într-un zgârie-nori din plin New York, făcându-l invizibil pentru trecători prin aceeași hipnoză, și construiește undeva în America Latină o întreagă flotă de avioane de luptă, cu ajutorul cărora dorește să întreprindă un atac asupra Statelor Unite.
Unul dintre cele mai memorabile personaje pe care le-au dat revistele pulp este supereroul-justițiar Doc Savage, creat în 1933 de Henry W. Ralston. Posibil, după criteriile de azi, Doc Savage ar putea să ne șocheze prin violența și prin caracterul său imoral. El și-a dedicat existența luptei împotriva crimei și în acest scop a fondat o organizație secretă ce are agenți în întreaga lume. Pe lângă aceasta, a mai creat și o Academie pentru reeducarea criminalilor capturați, pe care îi supune lobotomiei, iar unora dintre răufăcătorii reformați le permite ulterior să lucreze pentru organizația sa. E de menționat că Doc Savage e o brută și un macho și se comportă cu doamnele ca o adevărată pușlama…
Chiar și Ray Bradbury a publicat într-o primă perioadă în reviste pulp, fiind pasionat din copilărie de poveștile cu John Carter de pe Marte și Tarzan. Inițial a imitat prozele lui H.P. Lovecraft, dar pe parcurs și-a găsit propria formulă scriitoricească, realizând ficțiuni fantastice plasate într-un cadru cotidian. În timp, a devenit un adevărat simbol al culturii literare și al lecturii în biblioteci și a fost inclus în manualele școlare americane.
Unul dintre cei mai consecvenți editori și animatori ai mișcării pulp a fost John W. Campbell de la revista Astounding Science Fiction. Acesta semna cecurile pentru drepturile de autor fără întârziere, imediat ce textele erau publicate și a susținut mulți autori deveniți de referință. De exemplu, Campbell a fost cel care l-a lansat pe Alfred Van Vogt, publicându-i prima povestire, The Black Destroyer (Distrugătorul negru), după ce l-a încurajat să-și perfecționeze textul. Povestirea respectivă i-a inspirat pe creatorii filmului Alien și are în centru un monstru extraterestru. Același John Campbell l-a salvat din sărăcie pe Harry Harrison, atunci când i-a publicat romanul Deathworld (Lumea morții – un titlu adecvat pentru o ficțiune pulp), o proză de acțiune cu mercenari și cu o intrigă ecologică plasată pe o planetă unde coloniștii sunt amenințați de niște specii de plante carnivore. Onorariul i-a permis lui Harry Harrison să se stabilească împreună cu familia în Anglia, unde și-a petrecut tot restul vieții scriind romane SF. Chiar și primul volum din seria Dune de Frank Herbert a fost lansat mai întâi în foileton în paginile publicației Astounding Science Fiction, sub supervizarea lui John W. Campbell. În schimb, editorul a respins manuscrisul Dune Messiah, pe motiv că acest al doilea roman din faimoasa saga prezenta o perspectivă sumbră asupra viitorului și asupra capacității de a-l anticipa, în contradicție cu viziunile optimiste ale lui Campbell.
Printre cei mai apreciați ilustratori pentru reviste pulp se remarcă J. Allen St. John, al cărui stil inconfundabil a complementat acțiunea palpitantă din multe povestiri pulp. Ulterior acesta a devenit profesor universitar și s-a manifestat în mod surprinzător ca un adversar convins al noii picturi abstracte. Frank Frazetta a fost un alt grafician faimos, care a ilustrat aventurile lui Conan Barbarul și ale lui John Carter. Imaginile realizate de el, marcate de grotesc și uneori chiar de kitsch și frivolitate, sunt ideale pentru ficțiunile heroic fantasy.
Epoca de glorie a revistelor pulp a apus în anii ’60, atunci când, odată cu ridicarea nivelului de viață al americanilor, interesul publicului cititor s-a reorientat spre o producție editorială nouă, cu un nivel superior de exigență, iar vechile reviste pulp au fost marginalizate de cărțile în format hardcover și de o altă generație de publicații. Dar nostalgia pentru poveștile inocente din revistele pulp rămâne.