Categorii

Parteneri

Limpeziri

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Limpeziri

Pe pământ tot ce există are nevoie
din când în când să plângă.”

Nichita Stănescu
 
I
Conform teoriei corzilor, zisă și teoria stringurilor, totul este vibrație, totul zbârnâie.
Ca în orice teorie nouă, nu se știe dacă așa este sau altfel sau defel, dar trebuie să recunoaștem că sună frumos.
Este ca și cum toți îngerii ar cânta la harpă. Dintr-un capăt în altul al lumilor văzute și nevăzutelor ceruri.
Într-un alt veac, poetul i-a zis neodihnă: Prin neodihnă ceru-ntreg se ține. Colosal! De la cuantă, de la bosonul Higgs (particula lui Dumnezeu), de la viruși, albine, pești, cerbi, vulturi, humus, piatră, Lună, planeta Marte, de la demult, de la departe, de la marile aglomerații stelare și până la… (până unde?!) – totul tremură de nerăbdarea împlinirii. Altul care ar fi rostul acestui tremol universal?
(Între altele, apare firesc întrebarea: ce a avut în vedere Eminescu? Că, prin neodihnă (atenție! nu muncă, nu trudă, nu efort, nu osteneală, ci neodihnă, ceea ce este nemăsurat mai mult), cerul se ține întreg? Sau că întregul cer (Universul) se ține prin neodihnă? Bineînțeles, amândouă – în nestăvilită convergență.)
Din câte ne este dat să înțelegem, ca aici trăitori, vibrația se poate produce într-un spațiu cu minimum trei dimensiuni. Într-un loc cvadri- sau pentadimensional vibrațiile ar putea fi de o intensitate năucitoare, colorate, parfumate sau cine știe cum…, nu pot să zic nu, nici să adeveresc, eu nefiind cunoscător de asemenea subtilități…
Este nefirească vibrația într-un loc redus la două dimensiuni – n-are chip, n-are cum, n-are de unde, – cred că nu trebuie să vă explic. (Problema este între ce și ce vibrezi?) Cercetările arată că materia are atâta forță, atâta nerăbdare și atâta subtilitate (probabil, în aceeași vrere de împlinire), încât se încumetă să tremure până și într-o singură dimensiune, fapt care contrariază bunul-simț. Firește, bunul-simț al încă deocamdată locuitorilor terieni.
La drept vorbind, poate că treaba asta, cu tremuratul într-o singură dimensiune, la nivel subatomic, nici nu este greu de realizat. Pur și simplu, este greu de imaginat.
De dincolo, când fi-voi, vă dau un semn dacă-i sau nu așa…
Tremurul pietrei nu se compară cu unduirea apei. Nici cu învolburarea aerului. Asta din pricină că vibrația mineralului are o frecvență mai calmă.
Aici ajungem la George Bacovia, deoarece auzirea materiei plângând se înscrie perfect în teoria stringurilor. Întâmplarea lui Bacovia a fost să surprindă materia exact în acest fel vibrând și nu altfel…
Alții cu ale lor. Cu emoții de toamnă, dacă vreți… când
Tristețea mea aude nenăscuții câini
pe nenăscuții oameni cum îi latră.
Cum vorbește o pată de sânge care vorbește… – v-ați întrebat vreodată?!
Vorbește în poezii, firește, nichitastănescian vorbește, firește.
Sau cum vorbim noi înde noi, când ne iubim.
Prin poezie, ca și prin muzică (s-ar părea că prin muzică mai mult, totuși), se încearcă acordarea la vibrația esențială, intrarea în rezonanță cu aceasta. Pe undeva am pierdut ritmul, dansul nostru desfășurându-se după reziduul rămas într-un ungher al memoriei.
 
II
Cum și gândurile noastre vibrează, profund, până în genune, până unde nu mai există nici unde, fără însă a se atinge, fără putință de intersectare,
alunec și eu pe vibrația spiralei, deoarece așa se cuvine (conform imuabilei legi) celor după chipul și asemănarea… după, firește, chipul și asemănarea gândurilor;
în căutarea atomului primordial, a Mioriței, a fantasticei oi a lui Murakami sau a podișului din care zvâcnește spirala Căii Laptelui;
lunec-alunec pe curba spiralei, până când, iată, înțeleg – ah, este atât de simplu! – că sunt parte din ea, din a Laptelui Cale parte, spirală în spirala din marea, tot mai marea spirală, și că mie însumi îmi sunt interior, cum toate sunt ca să își fie;
deși lucrul acesta este absolut imposibil – prin definiție, – totul este intersecție și cea mai circulată este intersecția cu tine însuți din interiorul spiralei.
Este exact situația stringurilor care vibrează în spațiul unidimensional.
 
III
Profesorul Dumitru Constantin Dulcan vorbește despre inteligența materiei.
Inteligența nu exclude sentimentul, deoarece acesta dă strălucire inteligenței și înnobilează gândirea.
Rasa umană, ne șoptesc din umbră marii fizicieni, nu este subordonată doar naturii pământești, ci și scopurilor globale ale Universului, pe care nici nu îndrăznim să le bănuim. Iar temelia tuturor universurilor existente ar fi conștiința umană…
Ei, iată, am spus-o și pe asta!
Prin urmare, vibrăm la unison și împărțim cu Universul aceleași emoții.
În mod firesc, există nesfârșite feluri de vibrații. Când spunem că vibrăm de încântare sau când tremurăm de bucurie, nu facem decât să exteriorizăm oscilația primordială și s-o aducem în spațiul familiar tridimensional.
 
IV
Materie în extaz și energie înfiorată! Încântarea de a fi și fierea însăși ca motiv de încântare.
Cam aceasta ar fi starea de spirit a Universului. Ce splendoare!
Până a cunoaște alte universuri, mi se pare o stare acceptabilă. Și destul de productivă.
Asta, dacă într-adevăr exist…