În ultimele trei decenii, s-au întâmplat lucruri mai mult rele decât bune în spațiul interriveran al Moldovei răsăritene, iar după neștiut de multe scindări, bâlbe, trădări și operațiuni militare au urmat ani grei de inerție și jale socială. Cu toate acestea, au fost și rămân acolo oameni și instituții care se opun cu îndărătnicie vremurilor și construiesc fie și aparența unei vieți normale, împingând-o, uneori, spre hotarul excelenței.
Iar dacă vorbim despre sfera etnografiei, etnologiei și a studiului meșteșugurilor țărănești, putem spune că stăm chiar bine, căci de-a lungul anilor a apărut o serie de studii și albume care confirmă (și exaltă tacit!) bogăția spirituală și plastica profundă a acestui teritoriu, coagulată ca o comoară din al cărei potențial ar putea trăi confortabil acel areal, printr-o abilă și competentă promovare și mediatizare. Voiesc să menționez aici contribuțiile unor autori de spirit și condei, precum: Dorina Onica (Peisajul cultural rural dintre Prut și Nistru. Aspecte etnogeografice, editura Etnologică, 2017), Zina Șofransky (Terminologia ștergarului tradițional, editura Etnologică, 2016), Eugen Bâzgu și Mihai Ursu (Arhitectura vernaculară în piatră, Știința, 2009), Eugen Bâzgu (Arhitectura tradițională – memorie identitară, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Societatea de Etnologie din Republica Moldova, 2018), Gheorghe Mardare (Arta covoarelor vechi românești basarabene. Magia mesajului simbolic, Cartier, 2016), Manole Bruhineț (Cimitirele ortodoxe din Republica Moldova. Istorie, arhitectură, sculptură, CartDidact, 2019) și, nu în ultimul rând, cele semnate de Varvara Buzilă, despre care va fi vorba în cele ce urmează.
În iarna lui 2018, apărea, la prestigioasa editură Cartier, albumul bilingv Arta tradițională din Republica Moldova, semnat de etnologul și lingvistul Varvara Buzilă. Acesta urmează cumva firesc exemplarului album apărut în 2013, la editura Fundației Culturale Române din București – Covoare basarabene. Dacă acel volum își concentra întreaga atenție asupra covorului, morfologiei, cromaticii și lexicului speciale ale acestui domeniu al artei textile, volumul Arta tradițională din Republica Moldova devine o veritabilă călăuză printre toate artele tradiționale, atestate de-a lungul mileniilor în acest areal geografic.
Nu am consemnat însă până acum nicio cronică la acest album. Dar cartea aceasta chiar solicită o mai bună receptare publică. Pentru că este făcută cu multă competență și grijă, conține numeroase și prețioase texte, explicații și imagini de ieri și de azi.
Volumul debutează cu câteva file alocate structurii pietrei, lemnului și pigmentului de colorat suprafețele. Sunt chiar materiile prime cu care operau și pe care le modelau meșterii-țărani, fie că sculptau carnea lemnului, fie că ciopleau magma dură a pietrei, fie colorau firul de lână sau de cânepă. Este premisa profundă a observațiilor pe care le întreprinde cercetătoarea noastră, căci până să ajungi să te afunzi în morfologia, simbolismul și hermeneutica vechii arte țărănești, trebuie să pricepi natura materialului care devine urzeală și șarpantă pentru livrarea acestora. Este ca o călătorie în miezul lucrurilor, iar „prin acest filon diacronic, care e ca un vehicul ce străbate timpurile și epocile, fiecare popor poate coborî în noianul timpului pentru a-și regăsi propriile urme ale creativității”, zice autoarea. (pag. 19)
Arhitectura populară era mereu determinată de contextul natural în care aceasta s-a conceput și realizat; asta era demult, în societățile tradiționale, astăzi nu mai este la fel. La fel e și cu meșteșugurile, majoritatea cărora a dispărut, înlocuite fiind de industrie, de serializare. Dar asta nu înseamnă că lecția oferită de cei de altădată a devenit inoperantă. La cum evoluează lumea de azi, se prea poate ca falia dintre tehnologie și refuzul acesteia să devină tot mai spectaculoasă, iar frumusețea arhitecturii străvechi, în speță, să redevină un model de urmat pentru viitoarele generații de beneficiari. Iar acest lucru devine treptat tot mai vădit, pentru că legea entropiei nu poate fi contrazisă; resursele naturale, tot mai limitate, vor impune o simplificare crescândă a habitatului și esențializarea până la strictul necesar al confortului. Un mare savant american, economistul de origine română Nicolae Georgescu-Roegen (1906-1994), demonstra în chip magistral ideea (în cartea: The entropy law and the economic process, apărută la Harvard University, în 1971, tradusă și în românește în 1979) că anume mediul și biosfera (bioeconomie este conceptul pus în circulație de Georgescu-Roegen, folosit însă anterior de antropologul Grigore Antipa) sunt cele care determină în chip profund mersul firesc și evoluția, atât a societății, cât și a economiei mondiale. Globaliștii, desigur, nu au întâmpinat cu prea mare entuziasm dezvoltarea teoretică a acestei viziuni, în chiar plin avânt al evoluției economice. Doar că fenomenul globalismului își arată acum tot mai apăsat hibele, breșele, imperfecțiunile și eșecurile, și este foarte posibil că lumea actuală va regândi în chip esențial multe dintre aspectele specifice ale acestui fenomen: producția neîntreruptă, consumerismul, publicitatea, mijloacele de comunicare în masă.
În esență, cartea Arta tradițională din Republica Moldova șoptește despre clivajul pe care-l produce lumea tehnologică în raport cu lumea tradițională, căci dacă cea dintâi nu are nicio limită, nici țintă, cea din urmă și-a arătat consecvența milenară, frumusețea și vivacitatea, și mai ales că se bizuie pe ajutorul lui Dumnezeu.
Făcând un salt spre vremurile imediate pe care le trăim, găsim în rândurile autoarei Varvara Buzilă această subtilă concluzie, cu referire la „mască și omul mascat”: „Omul a recurs la mască milenii la rând, transferându-se, prin însușirea măștii, în pielea altcuiva, a unui personaj anume: animal, ființă demonică sau alt om. Motivațiile acestei transfigurări erau diferite. Omul fie că dorea să-și asigure o vânătoare reușită, fie că avea nevoie să invoce ajutorul animalului totem sau cel al divinităților, a deprins, treptat, puterea de transfigurare a măștii și a înscris-o definitiv în rituri ca pe un obiect simbolic, cu o mare putere de influență asupra celuilalt (...) omul mascat repetă scenarii străvechi cu multiple semnificații, sedimentate, marginalizate temporar sau reactualizate în cadrul unor alaiuri, pe cât de simple la prima vedere, pe atât de complexe în esență. Doar o parte din aceste semnificații au fost descifrate, cealaltă parte urmează să fie descoperită de acum încolo.” (pag. 262)
Problema acestei lumi devine foarte limpede dacă o privim prin acest filtru: eșecul tehnologiilor se pitește acum în spatele unor rituri vechi de când lumea, doar că acestea încă nu au fost nici pe departe pe deplin decriptate, deslușite, înțelese! Nu avem decât să-i mulțumim autoarei pentru această invitație spre o vreme a reculegerii, a răgazului, a regândirii felului în care am ajuns, spre a putea găsi o mai viabilă cale de a ne continua mersul spre a salva umanitatea...Poate că tot lemnul, piatra, fierăria ne vor oferi soluții? Și este minunat că toate acestea le avem documentate într-un obiect editorial de excepție.
octombrie, 2020
_______
Varvara Buzilă, Arta tradițională din Republica Moldova, Editura
Cartier, 2019