articol: 

Legendarul Jerry Goldsmith (1929-2004) este considerat de mulţi cinefili drept cel mai talentat compozitor de film care a existat vreodată. Printr-o activitate artistică deosebit de consistentă, care acoperă un interval de o jumătate de secol, el a rămas în memoria cîtorva generaţii de spectatori şi abia urmează să fie descoperit de un public tînăr. Muzica sa surprinde printr-un sound modern, în care se concentrează întreaga experienţă a cinematografiei hollywoodiene şi care contribuie la formarea unei legături empatice între public şi personajele de pe ecran. Această muzică surprinde într-un mod deosebit de convingător dimensiunea dramatică a filmelor şi face ca lumile fantasmagorice din imaginarul hollywoodian să prindă viaţă.
S-a născut într-un orăşel din California, în familia unui constructor şi a unei învăţătoare. A studiat pianul în copilărie, iar în adolescenţă a luat lecţii particulare de compoziţie. Ideea de a deveni compozitor de film i-a venit după ce la vîrsta de 14 ani a vizionat pelicula lui Alfred Hitchcock Spellbound (1945), „îndrăgostindu-se” de protagonista Ingrid Bergman şi de muzica semnată de Miklos Rosza. Fiind tentat să urmeze o carieră muzicală profesionistă, dar şi conştient de lipsa de siguranţă asupra mijloacelor de subzistenţă pe care o implică această opţiune, Goldsmith intenţiona să se întreţină compunînd muzică pentru filme, ceea ce i-ar fi permis să susţină şi o activitate concertistică. Un mod de a gîndi surprinzător de pragmatic pentru un copil! Nu şi pentru unul american.
Talentul său nativ, dar şi educaţia muzicală sistematică au făcut ca la 18-19 ani Jerry Goldsmith să compună deja muzică pentru radio şi televiziune. Vîrsta sa precoce şi faptul că lucra pentru sume mult mai modeste decît alţi artişti au condus la formarea unei atitudini specifice din partea studiourilor, care l-au exploatat pînă la limită. Această atitudine, provocată probabil şi de o invidie elementară faţă de un adolescent care risca să-i dezlocuiască pe mulţi veleitari, avea să-l urmărească pe Jerry Goldsmith pe parcursul întregii sale cariere.
El a fost martorul aşa-zisei „epoci de aur” a radioului şi televiziunii, cînd acestea se aflau în perioada lor de formare. În acel timp, pe care mulţi artişti îl considerau cu adevărat o epocă de aur, era folosită doar muzică pe viu, şi nu arhive muzicale prefabricate, iar scenaristul avea un rol decisiv, spre deosebire de zilele noastre, cînd apar superproducţii cinematografice cu efecte speciale costisitoare, dar cu scenarii mediocre. A compus multă muzică pentru spectacole radiofonice după modelul faimoasei înscenări Războiul lumilor a lui Orson Welles şi a colaborat cu scriitorul science-fiction Ray Bradbury. A compus coloana sonoră a serialului „Twilight Zone” („Zona Crepusculară”), care avea la origine texte ale lui Bradbury, fără să bănuiască succesul ulterior al acestui serial.
În această perioadă de început a mass-mediei, „nimeni nu ştia ce face”, orientîndu-se mai degrabă după intuiţie.
Gold­smi­th îşi amintea bunăoară de o gafă copioasă din timpul unui spectacol televizat, cînd un actor şi-a simulat moartea, iar apoi s-a ridicat şi a plecat în văzul camerei, un prilej de glume pentru adversarii televiziunii. Jerry Goldsmith lucra într-un regim continuu, compunînd muzică originală pentru cîte o emisiune pe săptămînă, ceea ce-l solicita pînă la epuizare. Totuşi, marea experienţă a radioului şi televiziunii pe viu avea să se dovedească decisivă pentru formarea acestui compozitor. O întreagă generaţie de basarabeni în vîrstă au prins şi ei această perioadă magică a radioului şi televiziunii, prin intermediul spectacolelor radiofonice de la Radio România şi prin emisiunile şi filmele difuzate la Televiziunea Română, în timpul blocadei culturale întreţinute de regimul sovietic.
A urmat tranziţia de la activitatea sa în televiziune la cea cinematografică. Nu a avut un traseu facil. Uneori muzica lui Jerry Goldsmith a fost respinsă fără nici un motiv, ca în cazul regizorului John Irvin, care i-ar fi declarat maliţios: „O fi muzica ta, dar nu e şi a mea!”. Totuşi, Goldsmith obişnuia mai tîrziu să le spună discipolilor săi că viaţa şi implicit muzica constituie un proces continuu de învăţare, iar atunci cînd le este refuzat un anumit post sau proiect, ei trebuie să înţeleagă că nu sînt încă pregătiţi pentru acestea.
Muzica pentru pelicula Planet of the apes („Planeta maimuţelor”) (1968) s-a bucurat de un succes de proporţii. În acest film Jerry Goldsmith a exprimat fidel teama în faţa necunoscutului trăită de nişte astronauţi ajunşi pe o planetă străină şi oroarea lor atunci cînd află adevărul crud, acela că se află de fapt pe un Pămînt dintr-un viitor post-apocaliptic.
Unul dintre cele mai importante proiecte ale lui Jerry Goldsmith a fost serialul Star Trek. A colaborat cu producătorul Gene Roddenberry la majoritatea seriilor de televiziune şi a versiunilor cinematografice. Goldsmith a explicat această pasiune pentru Star Trek prin fascinaţia pe care o exercită imaginea unei lumi noi şi a unei vieţi utopice. Această idee avea să se regăsească în piesa „A New Life” din scena finală a filmului Total Recall.
Un atribut distinct al creaţiei lui Jerry Goldsmith este utilizarea unor instrumente electronice în asociere cu orchestre simfonice, care sfîrşeşte printr-o fuziune spectaculoasă dintre plasticitatea instrumentelor acustice şi caracterul insolit al sunetelor electronice. Această formulă a fost aplicată şi în filmul science-fiction Logan’s Run, dar şi în Rambo sau Total Recall. Rambo demonstrează calitatea sa de maestru al acţiunii şi suspansului, iar Total Recall oferă o sonoritate profundă, care se reverberează în cele mai adînci straturi ale subconştientului.
Din filmografia lui Jerry Goldsmith se distinge şi muzica pentru filmul Alien („Străinul”) în regia lui Ridley Scott. În Alien, Goldsmith a preluat motive din Freud, un film care a rămas oarecum neobservat de critici. Muzica din pelicula Legend, o poveste pentru adolescenţi, impresionează prin umanitate şi prin căldura expresiei. În Legend, Jerry Goldsmith a avut neşansa ca doar după jumătate de an de la premieră muzica sa să fie înlocuită printr-o coloană sonoră alternativă, cu mult inferioară, compusă de grupul german Tangerine Dream. Rămîne o enigmă dacă acest gest regretabil a fost făcut la iniţiativa lui Ridley Scott sau la insistenţa producătorilor.
O colaborare a sa mult mai fructuoasă s-a dovedit a fi cea cu regizorul Paul Verhoeven, cu care a lucrat la filmele Total Recall, Basic Instinct şi Hollow Man, considerate printre cele mai reuşite coloane sonore realizate vreodată. Acest succes se datorează mai ales bunei comunicări cu Paul Verhoeven şi preţioaselor sale sugestii regizorale.
Creaţia lui Jerry Goldsmith este extrem de diversă, variind de la thrillere politice, ca Air Force One, sau Sum Of All Fears după romanul lui Tom Clancy, pînă la filmul de animaţie Mulan, produs de studioul Disney. Un capitol aparte îl constituie relaţia lui Jerry Goldsmith cu Academia Americană de Film: a fost nominalizat de 17 ori la premiul Oscar şi doar o singură dată premiat, pentru filmul Omen, în pofida faptului că devenise o veritabilă forţă motrice a industriei hollywoodiene. Ca o încercare de revanşă, Academia de Film l-a invitat să compună muzica pentru ceremonia de decernare a premiilor Oscar din 2002. Ultima producţie a lui Jerry Goldsmith a fost 13th Warrior („Al treisprezecelea războinic”). Cauza vieţii sale este continuată de fiul Joel Goldsmith, devenit la rîndul său un compozitor de valoare.