Parteneri

Interviuri cu scriitori

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Interviuri cu scriitori

Dintr-o revistă reții mai mult interviurile și anchetele pe un subiect interesant, de actualitate, la care răspund scriitori care au ce spune și, de cele mai multe ori, o spun memorabil. În revista Scriptor, nr 11-12/2016 , care apare la Iași, Grigore Chiper, colegul nostru, răspunde la Chestionarul Scriptor (formulat de Lucian Vasiliu, directorul fondator și coordonatorul revistei).
Întrebare: - Îţi pare plauzibilă expresia „rezistenţa prin cultură”?
Răspuns: - Da, a fost, pe la sfârşitul anilor ’90 – începutul anilor 2000, o întreagă discuţie cu privire la problema dacă s-a făcut cultură autentică sub Ceauşescu, dacă da, atunci ce fel de cultură a fost aceea/aceasta. Polemica îi transformase pe protagonişti în două tabere, în cei ce credeau că România a creat o cultură demnă de respect, în ciuda tuturor obstacolelor sistemului comunist, şi cei care negau vreun aport semnificativ şi competitiv al intelectualilor care au activat sub regim. Sintagma „rezistenţa prin cultură” exprima un fel de compromis între taberele ireconciliabile. Acum, după ce a trecut mai mult timp de la discuţie şi de la epoca respectivă, devine clar că România a fost parte în mai mare măsură a procesului cultural mondial decât şi-au putut permite popoarele din URSS, îndeosebi minorităţile etnice. Nu ştiu dacă ceea ce au făcut intelectualii români trebuie calificat printr-un termen de gherilă. Nu ştiu dacă intelectualii ar fi putut întreprinde mai mult într-o societate în care domina comoditatea şi lipsea conştiinţa de libertate, aşa cum se manifestase ea anterior în Ungaria sau Cehoslovacia. Până la urmă, românii şi-au dovedit sentimentul de sacrificiu. Apoi, literatura a creat pentru noi suficiente modele literare: de la Stănescu şi Preda până la Cărtărescu şi Bălăiţă. Ceea ce mai pot adăuga este că în Basarabia putem vorbi de cel mult o „supravieţuire prin cultură”.
Alte nume de scriitori din Rep. Moldova în paginile revistei Scriptor: Leo Butnaru, Margareta Curtescu, Vitalie Răileanu, Ivan Pilchin, Ianoș Țurcanu, Nicolae Popa, Vlad Zbârciog. Ce Pod Literar viguros au construit scriitorii de pe cele două maluri ale Prutului!
 
***
Ludmila Ulițkaia, una dintre cele mai valoroase scriitoare pe care le are literatura rusă contemporană, a avut un turneu în câteva orașe din România (Timișoara, București), unde și-a lansat romanul „Imago”, publicat de Humanitas Fiction. A acordat mai multe interviuri (Adevărul, Dilema Veche, Observator Cultural, Portalul LaPunct…), răspunzând la întrebări legate de creația sa, despre subiectul romanului recent tradus în România, dar și despre realitățile politice din Rusia, acolo unde intelectualii care se află în dezacord cu politica lui Putin sunt atacați, intimidați. Iată un fragment dintr-un interviu publicat pe site-ul gandul.info. Play:
- Ce înseamnă să ai conştiinţă în lumea lui Putin?
- Cândva, în Codul penal, erau condamnaţi prin lege cei care deţineau/distribuiau cărţi interzise. Am prieteni care au făcut închisoare. Era foarte important, pentru că era dreptul nostru de a avea conştiinţă. În Rusia de astăzi mişcări extremiste închid spectacolele. Intervin în existenţa noastră culturală. Aceste mişcări extremiste naţio­naliste nu răspund conform legii. Pare că statul  le susţine în tăcere. Conştiinţă? Statul, care ar trebui să fie un arbitru, se implică, încurajează exact lipsa conştiinţei. Eu sunt numită „Coloana a cincea” în societatea lui Putin. Sunt cu mult mai urmărită de instituţii decât aceste mişcări. Sunt eu mai periculoasă decât aceste mişcări? Cât de greu este să te obligi, să gândeşti limpede atunci când statul se implică în acest fel, impunând frica, încurajând violenţa împotriva celor care gândesc liber?
- Putin, iepure sau lup?
- Nu răspund pentru ceea ce a ales poporul. Poporul a ales un produs KGB, impus de KGB. Aş prefera un preşedinte ca Havel. Dacă poporul a ales, a ales. A ales în frunte un fel de a te purta şi a subordona societatea.
- Care-i rostul ficţiunii astăzi? De ce să scrii ficţiune într-o lume care întrece imaginaţia?
- N-are niciun sens să scrii literatură. Mie îmi place asta și asta fac. E o mare iluzie că o carte schimbă conştiinţe. „Arhipelagul Gulag” e marele exemplu. Soljeniţîn a făcut închisoare pentru cartea asta. Era condamnabilă de Codul penal. Acest popor care a citit această carte, după câţiva ani, a ales un președinte KGB. Este cel mai bun exemplu despre cum a funcţionat literatura. Şi cartea nu are nimic abscons. Poporul a ales ce a ales.
 
***
În revista Metaliteratura, nr.2/2016, Nina Corcinschi continuă dialogul-maraton cu Andrei Țurcanu – fragmente dintr-un de mult anunțat și așteptat volum intitulat „Cartea din mâna lui Hamlet”. O adevărată „Istorie în dialog” a literaturii române din Rep. Moldova, în care unul dintre cei mai valoroși critici de la noi evaluează literatura care s-a scris și se scrie aici. În răspunsurile sale la întrebările Ninei Corcinschi A. Țurcanu este elaborat, exigent, nuanțat, polemic – a și rănit multe sensibilități prin ceea ce a afirmat până acum. Play: „Despre locul meu în peisajul criticii literare din Basarabia sovietică aș avea puține de spus. Cu certitudine, e al unui paria, ținut bine la distanță deopotrivă de ștabii partinici și de cei literari tocmai din cauza calităților de care au înțeles că dispun – „luciditatea, nervul polemic” și niciun compromis cu ideea firească de literatură și de valoare literară. Ultima însușire, mai ales, m-a înstrăinat și de prietenii de generație care așteptaseră în van să fie măguliți acolo unde creația lor lâncezea la vedere. Prin nesupușenie și oroarea de concesii, mi-am asumat cu bună știință un statut de marginalitate perpetuă. Nu numai în literatură, oriunde m-aș fi aflat, nu m-a slăbit o clipă viermele criticist al unui sentiment de insatisfacție. Văzând odată la Uniunea Scriitorilor o fotografie a lui Nicolae Răileanu, care mă surprindea într-un moment de concentrare la spusele lui Vladimir Beșleagă, Mihai Cimpoi a remarcat în tonul unei glume bune: „În sfârșit, îl vedem și pe Andrei Țurcanu ascultând de cineva!”
 
Nina SCUTARU