Parteneri

Helene Hegemann - numele unui „scandal” literar

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Helene Hegemann - numele unui „scandal” literar

articol: 

În mediile literare din Germania s-a declanşat un scandal de proporţii, comparabil cu cel stârnit la publicarea primului volum – Decojind ceapa – al memoriilor lui Günter Grass, în care scriitorul recunoştea înrolarea sa – la o vârstă fragedă – în trupele SS. De această dată în centrul disputelor e o tânără scriitoare de 18 ani, Helene Hegemann, cu veleităţi de regizoare şi actriţă, învinuită de un dublu plagiat. Hegemann a publicat la Editura berlineză Ullstein romanul său de debut Axolotl Roadkill (Axolotlul răpus), care a stârnit entuziasmul criticii, bucuroasă să consemneze apariţia unui adevărat Wunderkind în literatura germană – autoarea începuse să scrie romanul pe când avea doar 16 ani. Însă la scurt timp după apariţia cărţii, s-a constatat că lungi pasaje din volum sunt copiate din două surse: romanul Strobo, semnat de blogerul Airen, şi scenariul filmului Try a Little Tenderness de Benjamin Teske. „Scandalul”, care a antrenat două tabere – cei care o susţin pe tânăra autoare şi cei care o condamnă – s-a transformat treptat într-o discuţie foarte utilă despre apărarea dreptului de autor în epoca Internetului, în epoca scriitorilor (uneori anonimi) de bloguri, unii dintre ei foarte talentaţi. Adversarii lui Hegemann afirmă că plagiatul pe care l-a comis este unul clasic, dovedit până la ultima virgulă – deci, se ştie de la cine şi cât a furat –, iar cei care o susţin pe autoare afirmă că nu e nimic scandalos în ceea ce a făcut, deoarece printre internauţi e un lucru obişnuit să preiei pasaje/fragmente de text fără a le pune între ghilimele, că există deja o literatură a hipertextului care nu mai respectă drepturile de autor. În dispută sunt invocate celebrele cazuri de plagiat din ultimii ani: Codul lui Da Vinci de Dan Brown, Harry Potter de JK Rowling… Imitaţia şi „prelucrarea creatoare” a textului nu e o noutate în lumea scriitorilor. Doar de câştigat a avut literatura lumii din faptul că Bertold Brecht a scris Opera de trei parale inspirându-se pentru subiectul propus dintr-un autor englez mediocru, John Gay, Opera săracului
Scandalul plagiatului, evident pentru unii, mai puţin pentru alţii, a făcut din romanul Helenei Hegemann un adevărat bestseller. Încă o dată s-a confirmat ideea că în lumea de astăzi scandalul – de orice fel – vinde cel mai bine.
Care e totuşi subiectul romanului? Axolotl Roadkill nu are o fabulă, o poveste clasică. Există o istorie tragică a eroinei (narcomană, rămasă fără mama care a murit de cancer, cu un tată elitist-boem, care a uitat de existenţa fiicei…), diverse secvenţe, ce se repetă, despre viaţa tineretului marginal – sex, muzică, droguri, bătăi, limbaj vulgar. Scriitura romanului e simplă, fragmentară, fără luxurianţa adjectivelor şi a descrierilor la milimetru. Dimpotrivă, aproape fiecare alineat al naraţiunii începe cu „el/ea/ei au spus”, aşa cum procedează bloggerii sau facebook-iştii dezabuzaţi, minimalişti, exhibând o dezinvoltură ascunsă sub anonimatul nickname-murilor.
Şi atunci, poate fi catalogată această scriere drept literatură? Mulţi critici răspund pozitiv şi argumentează. Karin Fischer (Deutschlandfunk): „Da, e literatură! Poate nu în înţelesul clasic al termenului, aşa cum am fost obişnuiţi până la apariţia Internetului. Internetul a produs o „nouă cultură”, o nouă sensibilitate, şi cartea lui Hegemann e produsul exemplar al acestei culturi/literaturi: o autenticitate deosebită, experienţe personale narate spontan, uneori la limită, fără inhibiţii – o „deschidere a sufletului” în deplină libertate.”
Alţi critici vorbesc despre o schimbare a paradigmei literare, una care s-ar fi produs deja, iar critica a rămas în urmă, nedescifrând la timp semnele acestei schimbări. Mai circumspect, Florian Felix Weyh, afirmă: „Copiii nu scriu o mare literatură…, pot oferi uneori doar mostre mai reuşite ale creaţiei la o vârstă de trecere, cum e cazul cu Axolotl Roadkill.(…) Hegemann scrie despre frământările ei, cele care i-au marcat sau îi marchează o viaţă aflată la începuturi, iar părţile slabe ale acestei cărţi ţin de vârsta autoarei”.
Verena Auffermann, preşedintele juriului la Târgul de Carte de la Leipzig, susţine deschis cauza tinerei scriitoare: „…Să ne amintim de scandalul pe care l-a stârnit la apariţia sa romanul Bonjur, tristesse de Françoise Sagan. Privit din perspectiva zilelor de azi, acel scandal ni se pare ridicol… Există cărţi care ating punctele vulnerabile ale unei epoci, de aici şi scandalul”.
Alţi comentatori din presa germană (Frankfurter Rundschau) o contrazic: „Există şi cărţi care au fost proiectate pentru a scandaliza. Axolotl Roadkill a avut o excelentă strategie de marketing prin scandal”.
Prezentare de Ruxanda Druţă
(După presa germană: Die Zeit, Frankfurter Rundschau, Deutsche Welle…)

znyucfo

yweamuih znyucfo