Categorii

Parteneri

„Generaţia P” – conducătorii de azi ai Rusiei (Interviu cu regizorul Victor Ginzburg)

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

„Generaţia P” – conducătorii de azi ai Rusiei (Interviu cu regizorul Victor Ginzburg)

articol: 

Teodor Ajder în dialog cu regizorul Victor Ginzburg despre filmul la care lucrează – o ambiţioasă coproducţie ruso-americană, inspirată de romanul cu acelaşi titlu de Victor Pelevin.
 
Teodor Ajder: Generaţia P de Victor Pelevin e un text bizar, chiar delirant, nu doar stilistic, dar şi semantic, personajele romanului sunt mai tot timpul în stare de ebrietate, sau, mai plastic spus, beți-criţă. Dar, până şi în cele mai aiurite momente, romanul oferă o vedere lucidă asupra Moscovei anilor `90. Protagonistul cărţii, Babilen Tatarski, este, pe de o parte, un poet ratat, pe de altă parte, prin utilizarea îndemânatică a jocurilor de cuvinte, devine un influent promotor al produselor vestice pe piaţa din Rusia. Acum, la un deceniu de la publicarea acestui text „germinal” pentru realitățile rusești postsovietice, va apărea şi un lungmetraj inspirat de Generaţia P, romanul lui Pelevin.
Victor Ginzburg: Filmul Generaţia P este o producţie realmente independentă, fenomen destul de neobişnuit în Rusia. Nu am avut nici un fel de finanţare de stat. Am fost refuzaţi de toate posturile de televiziune şi de toţi producătorii. În pofida acestor dificultăţi, am reuşit totuşi să-l turnăm. În acest moment suntem în postproducţie. Filmul va fi lansat pe 1 aprilie 2011. Și nu e o glumă...
Pelevin e cu siguranţă cel mai important scriitor rus în viaţă. Nu sunt unicul care crede asta. O enciclopedie germană a plasat Generaţia P (publicat în 1999) pe ultima poziţie dintre o sută cele mai importante romane apărute în secolul XX. Lucrăm de cinci ani la crearea acestui film. În Rusia va reprezenta un eveniment major, va fi lansat în 500 de copii, iar „Pervyj kanal” a cumpărat deja drepturile de emisie. Grandoarea evenimentului, dacă pot folosi acest termen, e puţin ciudată, pentru că atât filmul cât şi cartea care l-au inspirat sunt lucrări puternic controversate. Ele aduc mult context politic, vizibil legat de ceea ce se întâmplă în Rusia lui Putin. Romanul e o critică la adresa capitalismului, dar, concomitent, poate fi citit şi ca un „flirt” cu lumea publicităţii. De fapt, Generaţia P poate fi inclus, stilistic vorbind, în genul punk. E o analiză a ceea ce s-a întâmplat cu cultura şi societatea Rusiei după căderea URSS-ului, oferind povestea generaţiei care conduce Rusia azi. P înseamnă „Pepsi”, primul virus-brand care s-a strecurat din Occident în spaţiul postsovietic. Era un timp când copiii vizionau spoturile de publicitate ale companiei respective în loc de poveşti. Pe de altă parte, P mai înseamnă şi „Pizdeţ”, un cuvânt care desemnează prăbuşirea, înjurătura cea din urmă, ceva după care nu mai urmează decât nimicul. E un cuvânt larg răspândit în spațiul ex-sovietic.
 
T. A.: Cât de mult e „prezent” romanul Generaţia P al lui Victor Pelevin în lungmetrajul Generaţia P?
V. G.: În film există o anumită dezvoltare a ideilor formulate în carte. Pelevin e la curent cu aceste schimbări. Le-am discutat cu el înainte de a le filma.
 
T. A.: Pelevin e coautorul scenariului?
V. G.: El nu e coautor, el e AUTORUL! E autorul ideii­ esenţiale! El e învăţătorul meu. E guru-ul meu. Eu sunt doar un modest înfăptuitor. Zidarul următoarei trepte pe fundamentul pus de el. Aş spune că am încercat, în chip fundamental, să reproduc în film ceea ce am înţeles şi am simţit eu din Generaţia P. Am încercat să fiu cât mai fidel textului original. Cu toate acestea, cinema-ul îşi are limbajul specific, ritmul său, percepţia sa, aşa că, desigur, filmul e altceva decât cartea. Mizez pe faptul că filmul meu va disemina gândul lui Pelevin, creația sa literară, care pe mine mă copleşește.
 
T. A.: Pelevin are un limbaj extraordinar de rafinat. Cum ați reușit să-l reproduceți în film?
V. G.: În cazul dialogurilor cred că transferul a fost bine realizat. Deşi unele dialoguri au fost redactate, rescrise, repetate. Nu intenţionam să intervin deloc în dialoguri, dar s-au ivit tot felul de animozităţi cu actorii. Uneori refuzau să-şi spună replicile. Nu puteau înţelege cum e posibil ca într-un film artistic să apară scene în care două personaje vorbesc neîntrerupt pe parcursul a cinci minute. Ziceau că lumea o să se plictisească. Că spectatorii n-o să reziste, vor părăsi sală. Că e prea complicat. Prea intelectual! Dar am încercat să le arăt că formula mea de „narare cinematografică” e valabilă, interesantă, vie. Cred că am reuşit să transpun nota de provocare intelectuală. Deşi nu e deloc un film intelectualist, este cât se poate de orientat către spectatorul de rând. În textele lui Pelevin umorul e omniprezent. Umorul survolează orice bariere.
În ceea ce priveşte calitatea reconstituirii lumii interioare a personajului, mă refer la dimensiunea filozofică, spectatorul va fi cel care va decide, nu eu. Munca mea s-a vrut o probă de prezentare a ideilor, o încercare de interpretare, nu o sentință.
 
T. A.: Să înţeleg că cel mai dificil de filmat au fost dialogurile?
V. G.: Cel mai dificil de filmat au fost muscăriţele!
 
T. A.: Generaţia P nu e doar un roman punkist, ci şi psihedelic...
V. G.: Cu muscăriţele încă mă mai căznesc... Acum îl filmăm pe Şnur, un rockenroll-ist rus, Serghei Şnurov. El îl joacă pe Ghireev, singura figură pozitivă a romanului. Ghireev ăsta e un fel de conştiinţă a protagonistului. E un individ care nu a ales calea carierismului, parvenirii, ci a rămas fidel unor idealuri alternative, deşi Pelevin şi pe el îl prezintă cu o anumită ironie. Totuşi el e personajul căruia­ Babilen Tatarski, eroul principal, îi mulţumeşte pentru posibilitatea de a se putea retrage într-o lume paralelă, căci lumea noastră a devenit plictisitoare, ştearsă, banală.
 
T. A.: Din punctul meu de vedere, Generația P este şi romanul despre sfârşitul unei epoci. E ultimul roman sovietic, deşi a fost scris după destrămarea URSS-ului. Îmi aduc foarte bine aminte cum ne holbam la televizor când se dădeau pe „Pervyj kanal” spoturile publicitare cu PEPSI, exact cum spui și tu. Generaţia P reflectă şi problematica generaţiei mele, a celor născuţi în URSS, dar maturizaţi după destrămarea imperiului. Nu e doar povestea ruşilor. Eu fac parte din „generaţia P”. Mie, bunăoară, îmi este mai greu să înţeleg cine a fost Ceauşescu, să înțeleg că s-a întâmplat o revoluţie anticomunistă în România, că Ceauşescu a fost executat. Toate astea nu sunt decât nişte fragmente dintr-un documentar. Poate-i o carte, poate-i un DVD, unul dintre multele aşezate pe un raft. Dar Generaţia P – Moscova  de la sfârşitul anilor ’90, e ceea ce percep mai bine, căci şi la noi se întâmplau aceleaşi învârteli, deşi la o scară mai mică.
V. G.: Eu când eram mic am avut o bonă din Moldova. Da, m-a crescut o moldoveancă. Până acum îmi vine adesea în minte cuvântul MULŢUMESC. Aveam doar şase anişori. Nu cred că pot să-ţi vorbesc acum mai mult despre acea femeie, dar este o amintire cât se poate de dragă. Îmi amintesc de căldura ei sufletească. De bucatele pe care ni le gătea. Locuiam atunci la Moscova. Nu mai ştiu exact cum a ajuns ea la noi. Tatăl meu vitreg, dramaturgul Iuliu Edlis, era moldovean. Adică, era rus, dar s-a născut, a crescut şi s-a format în Moldova. Vorbea româneşte şi prima lui piesă a fost despre Chişinău – „Oraşul alb”. Piesa a fost interzisă la voi şi tata a venit la Moscova. El a adus-o pe bona aceea în viaţa mea. Aşa că păstrez această legătură neobişnuită cu Basarabia.
 
T. A.: Se zice că aceste amintiri ni se întorc pe la 60-70 de ani, când ieşim din puhoiul vieţii cotidiene şi ajungem să avem mai mult timp pentru meditație. Fiind regizor, ai posibilitatea să transpui aceste reminiscențe în film. Poate vei face cândva un film și despre bona ta basarabeancă?
V. G.: Când voi deveni un antic, zici... (râde). Scuză-mi patosul, dar e aşa cum spui, povestea Generaţiei P este una deosebit de importantă pentru toţi cei care au copilărit în anii de apus ai URSS-ului. Nimeni nu a făcut nimic cu chestia asta, nimeni nu a încercat să adune toate firele la un loc, să genereze o explicaţie a celor întâmplate. Doar Pelevin. Acest film trebuie să transmită mesajul său oamenilor, maselor largi. Cartea oricum a devenit un produs elitar, e percepută ca un text intelectualist, foarte complex, progresist. În film am îndrăznit să prezint lucrurile într-o formă mult mai lizibilă. E o încercare de a „ridica” poporul, de a-i servi o cheie de acces la un nivel superior, căci poporul e tot acolo, în subterană. Se află într-o totală neştiinţă, nu înţelege unde se află şi ce este. De parcă ar fi un corp ceresc pierdut în imensitatea cosmosului, care se deplasează spre nicăieri.
 
T. A.: Ce-mi spui acum seamănă puţin cu arta angajată.
V. G.: E simplu, te-am rugat să-mi ierţi patosul, dar ideea e că vreau să-mi împart înţelegerea mea cu alţii. Cu toţii vrem să fim înţeleşi. Mi se pare, însă, că acest extraordinar roman nu a fost asimilat cum trebuie, nu a fost citit până la capăt de mulţi oameni. Unii au ajuns până la cecen şi s-au oprit, neînţelegând mare lucru. Alţii au citit partea cu LSD* şi gata, salvete. Dar în acest text s-a pus temelia a ceva foarte important pentru mulţi dintre noi. Dostoievski, Tolstoi... ei au dat lumii noi idei filozofice. Şi în Pelevin se întrevede apariţia unei noi gândiri, unei viziuni reformatoare. Nu e doar pentru Rusia. În carte se află răspunsul la întrebarea: ce se întâmplă oare cu noi?
 
T. A.: Am folosit şi eu cândva un fragment din Generaţia P. Lucram împreună cu un prieten la un proiect de „artă poştală”, şi am realizat la un moment dat că orice text complex care ne nimerea în mâini conţinea fragmente despre poştă, poştaşi, mărci şi corespondenţă în general. Am început să adun aceste fragmente. Printre ele este şi ceva din Generaţia P, textul despre marca babiloniană, un fals filatelic, o invenție fantastică, pe versoul căruia Pelevin a plasat efigia LSD. Aceste detalii apar şi în filmul tău? Dacă da, cine e autorul acestor artefacte şi e posibil oare să le procuri? (Nu e neapărat să fie versiunea cu LSD pe verso.)
V. G.: Le avem, desigur. Le vei putea vedea în film. Grosul cercetării l-a făcut Katia Harnas, artista care s-a ocupat de recuzită. A făcut o cercetare imensă, studiind o groază de descrieri de timbre, căci originalele sunt greu de găsit. Am făcut mai multe variante de mărci înainte de a ajunge la formula finală. Am căutat mult timp şi o textură convingătoare. Ne-a ajutat mult şi studierea colecţiei sumeriene a Muzeului Britanic. După ce le-am tipărit, am făcut câteva „vânzări” de probă experţilor. Din considerente tehnice, varianta finală a timbrului folosită în film a fost de două ori mai mare decât cea descrisă în carte şi e mai simplă grafic. Cred că mai avem în depozit un clasor cu această emisie specială. Am încercat să şlefuim minuţios şi restul detaliilor din film. De aceea trebuie neapărat să fie văzut integral.
 
Interviu realizat în perioada Târgului de Film Cent­East-2010, Varşovia.
__________
*Drog psihedelic semisintetic, care se vinde pe pătrățele de hârtie, poreclite „mărci”. Se consumă prin punerea pătrățelului de hârtie sub limbă. Este un lucru/artefact bine cunoscut în cultura pop. Pelevin poate fi interpretat, de regulă, în două feluri: fantastic, dar și ca o scriitură factuală, în acest caz o descriere a unei stări halucinogene. (T. A.)