Parteneri

Francis Fukuyama şi „viitorul post-uman”

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Francis Fukuyama şi „viitorul post-uman”

imaginea utilizatorului Marcel Gherman

Politologul Francis Fukuyama este, dacă se poate spune astfel, un model de intelectual modern. Discursul său, întotdeauna lipsit de ostentaţie şi de pedanterii academice, păstrează acelaşi ton relaxat chiar şi când abordează probleme grave. Atunci când consideră că e necesar, Fukuyama nu ezită să încalce convenţiile, propunând idei ce generează controverse în mediile cercetătorilor.
Pe numele său complet Yoshihiro Francis Fukuyama, savantul s-a născut în 1952, în Chicago, într-o familie de etnici japonezi. Tatăl său, cetăţean american de a doua generaţie, Yoshio Fukuyama, şi-a luat doctoratul în sociologie la Universitatea din Chicago şi a predat în domeniul studiilor religioase. Iar mama sa, Toshiko, s-a născut în Kyoto, în Japonia, şi este fiica lui Shiro Kawata, întemeietorul Departamentului de Economie al Universităţii din Kyoto şi primul director al Universităţii din Osaka. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, unii membri ai familiei lui Francis Fukuyama au fost internaţi în lagăre de concentrare, în baza directivei guvernului Statelor Unite îndreptată împotriva cetăţenilor americani de etnie japoneză. O pagină sumbră din istoria Americii, care însă nu avea să devină pentru viitorul analist un impediment în a-şi realiza cariera fulminantă.
A absolvit facultatea de arte a Universităţii Cornell, apoi a urmat cursuri de literatură comparativă la Yale. A avut o bursă de şase luni la Paris, unde a studiat sub îndrumarea lui Roland Barthes şi Jacques Derrida, dar până la urmă a renunţat la studiile literare şi s-a reorientat spre ştiinţele politice. Şi-a obţinut doctoratul în politologie la Harvard, unde i-a avut ca profesori pe Samuel Huntington şi Harvey Mansfield. În 1979 a devenit analist la Corporaţia RAND, o structură a Departamentului american al Apărării menită să elaboreze strategii globale în domeniul politicii şi apărării. Pe parcursul anilor, a fost profesor la diverse universităţi, actualmente fiind afiliat la Centrul pentru Democraţie, Dezvoltare şi Promovarea Statului de Drept de pe lângă Universitatea Stanford.
În 1992 i-a apărut cartea care l-a consacrat, Sfârşitul istoriei şi ultimul om, în care a opinat că modelul statal al democraţiei liberale constituie o formă de guvernare desăvârşită. Odată cu instaurarea globală a statului democratic, ca un nec plus ultra al civilizaţiei, progresul social şi-ar atinge astfel finalitatea, viitorul reprezentând doar o reluare a aceloraşi modele politice din trecut, fără relevanţă în plan istoric. Lucrarea a provocat un adevărat scandal în cercurile ştiinţifice, unii specialişti acuzându-l pe Fukuyama că atentează la „logica bunului-simţ”. În mod paradoxal, ideea unui sfârşit al istoriei contravine principiilor pozitivismului şi marxismului. Bineînţeles, este evident că în cazul în care progresul ar continua la infinit, lumea ar rămâne mereu imperfectă. Îmi amintesc cum un reporter de la canalul de televiziune rus NTV, în timp ce reflecta alegerile prezidenţiale americane din 2001, s-a referit la ideile lui Francis Fukuyama, calificând această campanie electorală drept un Armaghedon politic.
La zece ani după Sfârşitul istoriei, Fukuyama a semnalat o altă schimbare de paradigmă, odată cu lansarea cărţii sale Viitorul nostru post-uman. Consecinţele revoluţiei biotehnologice. Volumul a fost conceput în contextul activităţii lui Fukuyama în cadrul unei Comisii de Bioetică, constituită imediat după ce preşedintele american Bill Clinton a promulgat un decret de interzicere a clonării umane. Ulterior administraţia Bush avea să revină la acel decret, legalizând clonarea de celule umane în scopuri medicale.
Din perspectiva autorului, aplicarea necontrolată a biotehnologiei şi ciberneticii riscă să anuleze însăşi natura umană, raţiunea, libertatea de autodeterminare şi principiile morale, care constituie fundamentul statului democratic.
Printre altele, Francis Fukuyama se declară un adversar al transumanismului, o mişcare iniţiată recent în mediile ştiinţifice, adepţii căreia consideră că modificarea omului prin biotehnologie şi cibernetică ar avea rezultate benefice, conducând la o evoluţie accelerată, la o dezvoltare substanţială a abilităţilor fizice şi intelectuale, la descoperirea unor noi remedii contra maladiilor, la prelungirea longevităţii şi chiar la cunoaşterea secretului nemuririi. Astăzi umanitatea se confruntă cu o dilemă de maximă importanţă, având de ales între a accepta tehnologia, cu asumarea riscurilor inerente, sau a adopta un purism umanist.
Ca o expresie a acestui fenomen, unii tineri japonezi bogaţi îşi implantează deja în corp dispozitive electronice, o continuare a obsesiei vedetelor hollywoodiene de a-şi schimba înfăţişarea prin operaţii plastice. Astfel biotehnologia le poate oferi unor indivizi şansa de a se debarasa nu numai de culoarea nativă a pielii, ca în cazul lui Michael Jackson, cel care reuşise să-şi piardă ultimele urme ale originii sale afroamericane, devenind un „american adevărat”, ci chiar să anuleze tot ce ne face să fim oameni.
Conform unor estimări, instalarea unui laborator de clonare ar costa 100.000 de dolari, o sumă accesibilă pentru mulţi milionari, şi nu este exclus că au fost deja realizate încercări clandestine de clonare umană, eventual în scopul colectării de organe pentru transplanturi.
În acelaşi timp, realizările ştiinţei moderne, pe care Einstein a calificat-o drept „un topor în mâna unui nebun”, pot avea consecinţe catastrofale dacă s-ar pomeni în posesia unor regimuri totalitare. Să ne imaginăm un Nero, un Cinghis Han sau un Lenin nemuritor! Anumite state ar ajunge astfel în stare să-şi docilizeze cetăţenii sau să le amplifice agresivitatea în scopuri militare, sau chiar să le elimine cu desăvârşire conştiinţa de sine.
Între timp a devenit posibilă crearea unor medicamente care să modifice ireversibil ADN-ul uman. În timp ce în Statele Unite 10 milioane de copii iau medicamente antidepresive, iar criminalitatea şi violenţa ating cote alarmante, nu este exclusă lansarea unor iniţiative de aplicare a medicamentelor genetice în scopuri „nobile”, pentru menţinerea sănătăţii publice. Ar fi o continuare logică a nevinovatelor sloganuri de genul „Evitaţi consumul de sare, zahăr şi grăsimi”!
În plan politic, Francis Fukuyama s-a declarat iniţial un adept al Partidului Republican, apoi însă a criticat dur intervenţiile militare americane în Afganistan şi Irak. Totuşi a observat că, în ultima perioadă a mandatului său, administraţia Bush şi-a schimbat radical linia politică, America reluându-şi consultările cu aliaţii săi. A criticat de asemenea concepţia de „conflict dintre civilizaţii” a lui Samuel Huntington, fostul său profesor, acuzându-l pe acesta de gândire absolutistă: nu orice copil arab este un potenţial terorist, după cum nici orice redneck din Kentucky nu e un Shakespeare sau un cetăţean model. Apropo de ideile lui Huntington: acesta împarte România în Transilvania catolică, occidentală, şi Estul ortodox, pe care-l consideră a fi parte a civilizaţiei orientale. Aceste idei, pe care Samuel Huntington le-a lansat printr-o mişcare neglijentă de condei, riscau să determine destinul unui popor, fiind utilizate de anumiţi politicieni drept contraargument la intrarea României în Uniunea Europeană şi în NATO.
În volumul America la răspântie, lansat în 2006, Francis Fukuyama încearcă să prevadă evoluţia Statelor Unite, care urmează să aleagă între statutul de „jandarm mondial” şi cel de promotor al democraţiei şi libertăţii. Un model dilematic, dar la fel de precis aşezat în ecuaţie. Precum ne-au obişnuit deja cărţile anterioare ale acestui original gânditor.

ognjzq

jqxbxn ognjzq