Parteneri

Foşnitoarele

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Foşnitoarele

imaginea utilizatorului Valentin Guţu

Zău că-i drept (căci, dacă nu era, nici nu mai ţăcăneam despre aşa ceva): nimic mai nasol pe lumea asta ca… uitucia. Iar dacă se întîmplă să mai şi cazi uneori cu ea în recidivă... Şi dacă te mai şi grăbeşti (atunci cînd cazi...) (măcar de-ai şti unde...), îţi vine – pe osu’ meu! – să-ţi iei lumea asta-n cap, aşa ca cele două ruseştence ale noastre, care... v-aş spune eu ce vîrstă au; or, azi e luni, şi doar atît vă pot comunica despre ele, că... s(t)atu’ dînselor – [R(î)M(î)] – de muuult îi „suveren şi îndenpendent” (nu vedeţi că-i flancat de... „graniţe” în formă de paranteze pătrate, apoi, de altele, în formă de paranteze rotunde?), recunoscut tocma’ de... n’şpe sate şi cevai de pe „globu’ Moldovei”, ai căror cetăţeni însă, dacă-i întrebi, de-o vorbă, unde se află [R(î)M(î)] pe lumea asta (căci, pe lumea ceea, cine ştie...), îţi răspund că... nu pot pentru ca să cunoască ori ca să-şi amintească aşa cevai (de parcă noi am putea!). Şi atunci, în loc să-şi pună... străinezii cenuşă-n cap, îşi toarnă tot ei – ruseştenii – , şi se pornesc la... Chiş’nău, pentru că unde-n altă parte – în statu’ „ista” – mai găseşti o aşezare atît de mare, care să se numească... hm!... „Capitală”, şi care, deşi are şi ea atîţia recidivişti (amnezici), totuşi – solemni fiind! – dispune şi de nişte citadini cu ţinere de minte.
Deci, una-i... s(t)atu „ista”, şi alta-i... statu’ pe gînduri... în Capitală, printre... ’jdemii de cetăţeni de trotuar, toţi, cel puţin, cu cîte-un gînd bun în scăfîrlie.
„Cuuum se cheamă, Doamne, c-am uitaaat... Marceluţa, maamă, adă-mi aminte... Schimb... schimb... schimb, da’ de caaare...? Dumnezeule, se duce autobuzu’, iar eu încă nu i-am schimbat... Poate că ţine minte cinevai?... Şi de ce, mă rog, n-aş întreba de carevai, parcă nu mai schimbă oamenii ruble...! Ian chiar să întreb...”
– Fa Agafie, mărogel, întreabă... tu de cinevai, că eşti mai umblată ca mine, dacă ştie carevai din... otogara asta unde pot schimba nişte ruble, faa!...
– La... „Schimb valutar”, cumătră!!!... făcu aceasta pe tonul ei ridicat de... „fumeie umblată”, aşa încît, nolens, volens (nu: volens, nolens), latineşte scriind, cam jumătate de autogară îşi îndreptă privirile spre cele două neveste, debarcate acum un sfert de ceas dintr-o rată suburbană în... „capitala ţării noastre”, televizoristic grăind...
– Ai cumva... verdeaţă, mamaie?... îi şopăi tot atunci la ascultătoare un (cine ştie ce-i acela) cocalar cu pletele şi ţoalele de abanos, purtînd pe nasu-i coroietic nişte ocheţi ciocolatii, aidoma celor cabalini, dar cu geamuri totuşi, precum am spus mai sus.
– N...nuu, maaică, n...n-am luat cu mine nici... pătrunjel, nici… mărar, că-s cu altă treabă amu… la oraş. Cu schimbu!... Am colea nişte… rublişoare-n… portofel şi…
Biciclistul (cine ştie ce-i acela, căci de... ochelarişti ştiu toţi), cînd auzi de... coajă, îşi duse, mai întîi, lăboanţa spre ghidon, semn că are el... măraru’ lui, pieptănat, ce-i drept, cu grenada, apoi o luă pe pădureancă la mişto, poate-i umflă... felia:
– Clădeşti... coteţe-n Rusia, ce faci... de aduni rublişoare?
– În... Ruseşti, maică, îmi... idific amu... un coteţ, în Ruseştii Mici... R(î)M(î), cum ar veni... perscurtat. Da’... de ce, mărogel, mă întrebi... de coteţe, eşti... meşter cumvai? Manole te cheamă?... Oof, că... taare te-ai mai pîrlit la soare...
– Sînt meşter... şmenar, mamaie... dacă te-ai prins ce-i cu... meşteriile noastre.
– Eei, de asta... numa’ fata mè... poate ca să ştie, da’... amu-i la Bucureşti, să capete şi ea... o meşterie. La Drept... Da’... fără rublişoare, ştii şi dumneata cum îi... Ca cînd nici n-ai fi om...
– Omu’... nostru-i peste drum, mamaie, cu tot cu lefterie... Pentru că... tot ciripeaţi de-un „schimb valutar”...
– D...de el avem nevoie, maaică, dacă zici că şi dînsu-i... şemenar. Că scăp autobuzu-napoi... la Ruseştii Mici...
– Atunci, mută pronto camionu’, ce stai?!...
– „Schimb... schimb... schimb...” Ian vezi... „peste drum”, fa Agafie, că trebuie să fie pe undevai... „omu’ nostru”. „Şemenaru” îi zice... Da’ ştiu că nu-i chiar prost... să-mi ieie rublişoarele mele... „moldov’neşti” şi să nu-mi deie în loc de cele... „romăneşti”...
Şi pe cînd nevasta îşi punea mintea pe moaţe cum să treacă drumu’, la un pas de ea... mirosea a alt creier ars. „Ia să-i frig eu pe şestache o sîrmă lu’ bulache...”, cloci negrimanul în doxa lui şi-şi scoase mobilul, ca să le şmenuiască pe cele două pădurence, lăsate singure la... foro de nişte – ce mai! – husăni de baltă.
– Buună, budală!... E rost de vrăjeală... Loc la clientu’... Te-ai prins?
– Să-şi bage fizicu’ la lumină, şefu’!...
– Se introduc acum... Am terminoiu!...
Şi pentru că, de bună seamă, între timp... vremea trecea, cele două neveste au început şi ele a... tramversa drumu’, aşa cum trecuse cîndva Gheorghe munţii (cu... privitorii aţintiţi în zări)...
– ... Ceteşte, Agafie, nu sta... Aicea îi?...
– „Ca...ca...să de schimb”... Aici îi!!...
– Taaci... mai încet, fa, să nu creadă... care cumvai că... grăim prostii...
– Stăi, că mai e cevai: „Cu...cur...să va...lu...taa...ră”. Ahaa!... Asta... ce-o mai fi?!...
– Om... vedè, că... doar „vul...va...lu...ta”-i la mine, da’ cu... „cur...sa”, Doamne iartă-mă!, am venit la Chiş’nău... Aiasta... de care-i oare?...
– Să întrăm şi să vedem!...
Iubitul nostru... cetitor, pentru că are... catastif, probabil, acum se poate întreba: „Ei, şi ce va urma?...” Răspundem: „Ceea ce trebuia”.
– Bate la uşă, fa, să nu creadă carevai că întrăm nepoftite...
– Aici îi... că parcă-i şi scris: „Ca...ca...sa de schimb”... Bună ziua şi la ... „Cu...cur...sa valuta...ră”, dacă-i tot aici!...
– Exact, doamnelor, aici!... Bine aţi venit la noi!!... Dar... vă rugăm totuşi să treceţi pe rînd la ghişeu...
– Fa Agafie, tu stăi, că întru eu...
– Cumătră... Mercuria, batista... Scoate batista din halat şi dezleag-o!
– Dacă... nu-i în halat...
– Da’... unde-i?
– Ei, unde-i!...
„Doamna” Mercuria păşi, iată, apăsat spre ghişeu, se propti cu coatele de el şi, binoclîndu-se îndelung (pleonastic spunînd), la „omu’ nostru”, zis „Şemenaru”, care – Dumnezeule! – semăna leit cu cel din „otogară”, prinse a-şi... deşcheia bumbii de la halatu-i înflorat, ca să-şi poată deşcheia, ulterior, nasturii aurii, cu „steluţe rubinii”, de la bundiţă – (aici se impune o explicaţie) atunci cînd se pornise de-acasă, afară era cam... „răcoare”: ‡ 25 de grade la soare – , apoi îşi dezbumbă „coftiţa”, adică bluziţa, ca, în cele din urmă, să se lumineze, de la cele două „corpuri luminescente” ale sale, a giorno, întreaga „casă de schimb”, dominată pînă atunci de un fel de negreală. Nevasta – căci... boreasă era, nu? – îşi adînci mîna în... corturile-i de bumbac spuma laptelui, care adăposteau cele două surse naturale de lumină (sau de... lumină naturală, cum doriţi), scoase de acolo „vul...valuta”, mai bine zis, băsmăluţa cu parai, şi se puse pe dezlegat cele zece noduri...
– S...stimaată doamnă, vă roog, nu reţineţi coada...
– Coa...coada-i cu mine. Fa Agafie, spune-i omulu’...!
– D...doomnu’... Şemenaru, doamna Mercuria-i cu mine!!...
– Bine, ce... schimbaţi, ce... cumpăraţi?
– Ruble... pe ruble.
– C...cuum... ruble pe ruble?...
– Ruble... de-ale noastre... moldov’neşti, pe ruble... romăneşti.
– Din… Transnistria, cu… Suvorov, de caare... ruble?
– Nuuu, rublişoare cu... Ştefan cel Mare...
– Spune... „lei”, cumătră Mercuria, şi vezi ce iei!...
– Cîte... slute de lei ai dumneata aici?... Una, două, trei... Îmi dai deci... gălbioare şi eu îţi pasez în schimb... albăstrele foşnitoare... O... mioară, două, trei... spune citeţ, cîte vrei?...
– Apăi... cîte vrè... Marceluţa mè... Da’... rublişoare romăneşti, nu „mioare”; că eu n-am venit la Chiş’nău să cumpăr... mioare, că am... sufeciente în ocol...
– Dumneata... nu-mi pomeni mie aici de... mioare behăitoare, ci de mioare... foşnitoare. Zi, cîte... lămîi vrei: una, două, trei...?
– Aah, la... acreala mè de la... stomah, numai... alămîi îmi mai trebuie...
– De... hîrtii vorbesc, nu de... lămîi, stimată doamnă!
– Crezi că eu n-aud...
– E o... cărămidă-n batista ceea a dumitale ori nu e...? Cîţi parai ai în genere...? Ginesc în... şlongher lămîi berechet...
– Da, parcă eu nu văd... Uite... cum ţi-i număr: una, două, trei... douştrei... nouştrei... una slută ori... o sută!...
– Deci... o slută de-o slută fac o... cărămidă.
– Tragi şi dumneata la... cărămizi. Tot... meşter eşti, carevasăzică... Pricepi şi la numărat... alămîi, şi la mioare... behăi...foşnitoare...
– Marfă de-ar fi, doamnă, că... şvaiţeri s-or găsi…
– Şi o... cărămidă cam cît face la dumneata?
– A dumitale… face zece mii de gălbioare. Dar, dacă vrei să le... transfor...mitizăm în albăstrele, trebuie să le trecem prin... „cur...să”, care-i chiar în faţa dumitale, şi ai la mînă... două beţe, adică două mioare babane, cum ar veni, plus cinci bătrîne, toate... albăstrele, toate... foşnitoare şi taare... frumuşele.
– Ai văzut tu... mioare babane, hai?!... Frumuşele, hai!... Cu... „dinţii de lînă”, hai!!... Eu îţi dau... o sută de sutare şi dumneata... le vîri în „cur...sa” dumitale „vul...vaară”, haai!!!...
– ... „valu...taară”, cumătră!...
– ... „volun...taară”, daa... şi-mi bagi în loc... două beţe, hai!... Unde ţi-i preţuiala de... meşter şemenar ce eşti?!... Iaan... dă o pîlnie... tot amu... la celălant „meşter Manole”, şi spune-i... fără mişto: eşti „omu’ nostru” ori nu eşti... „gagistru’ nostru”?! Că el o zis că eşti...
– Cumătră, hai, las’, că-ntîrziem la... cursa de Bucureşti!... Ştii că Marceluţa matale aşteaptă, sărăcuţa...
– Da’ cu... „cur...sa” asta ce făcem, fa Agafie?... Doomnu’, sună tot amu!...
– D...doamnă, vă rugăm să... staţi blînd, adică... calm, pînă iau legătura cu superioru’... Nu ne mai daţi insecte, doamnă, vă roog!...
Bietul funcţionar, dacă a văzut că şi-a dat chiar el cu firma-n cap, puse imediat mîna pe telefon:
– Alo, şefu!... E nasoală treaba! Clientu’ are colţi... De bine ce şi-a băgat fizicu’ la lumină, face talente...
– Aruncă-n el... cu ceva lovele! Am terminoiu...
– Alo, stimată doamnă... C...califu’, alias şefu’, vă roagă... respectuos să vă întorc înapoi... două bătrîne din cărămidă, din partea... „casei”, cum ar veni, daar... asta în ideea că, pe viitor, veţi deveni... clientu’ nostru permanent...
– D-apăi... dă, cît o mai fi Marceluţa mè la... Drept, că acolo-i şi-amu, om mai vedè!... Două... bătrîne, zici, ori două... mioare?...
– Doar... două bătrîne, stimată doamnă, cu... Ştefan, nu cu... Americanu’ pe ele, c-acelea-s altfel de lovele...
– Fa Agafie, cît îi ceasu’, că... „omu’ nostru” se cam grăbeşte...
– Haida, cumătră, că-i vremea!...
– Auzi, doomnu’... Şemenaru? Îi vremea!...
– Da, doamnă; iată... albăstrelele dumitale foşnitoare... plus două bătrîne... gălbioare, repet, nu... verzişoare, din partea „casei”... Ştii vorba ceea: unde s-a dus... mioara meargă şi sluta!... Sau, de dragu’... armoniei universale, dă-o-ncolo de parcimonie...
– Apăi... ne cam ducem şi noi... pe la alte case, că... oameni sîntem, nu?... Ne aşteaptă şi alte treburi... Da’ mai ales cei cu... cursa de Bucureşti... Să fii dar... iubit, domnu’ Şemenaru!...
– V-am pupat pe... şlongher, doamnă!... Că, din cîte îmi dau eu seama, încă nu aveţi… portofele acolo-n R(î)M(î)…
– Nişte…ghiolbani, domnu’…! Ştiu numai de... taşcă, turbincă, muşama şi tot aşa... Hai dar… ura şi la gară!...
– Hai pa!...
Ieşind atunci ambele pe uşă (că doar pe unde prin altă parte?...), „doamna” Mercuria băgă din mers foşnitoarele-ntr-un cort, cele două bătrîne-n alt cort, se îmbumbă la loc… de trei ori cîte trei nasturi şi, deodată, „casa de schimb” nu mai părea luminată a giorno (pentru că, normal, nu mai avea de unde), dar… cealaltă „doamnă” – Agafia – îi adresă totuşi o întrebare oarecum indiscretă:
– D…de unde, mă rog, ai învăţat a grăi… păsăreşte, cumătră? Mai că nu pricepeam nimic din sporovăiala ceea...
– D-apăi că... parcă am fată la Bucureşti, la Drept... Cînd vine pe-acasă, mi le spune pe toate, păcatele mele... Păsăreasca-i amu la putere, dacă nu ştiai… Miştocăreasca!...
– Am să ştiu, dacă mi-i spune...
– Mergi dar cu mine, de vrei să prinzi şpilu’... cum se dă şmenu’... Cum l-am şi dat, de fapt, păcatele mele...
– Care-i... şmenu’?
– Ai văzut teancu’ cela de-o sută de foi... gălbioare?... Cărămida... Acela-i şmenu’... Da’... în loc să mă şmenuiască domnu’, i-am arătat eu cum se dă şmenu’... Crezi că în cărămida ceea toate... hîrtiile erau bune?... Păi... află că, din ele, două sutare erau măsluite, adică nişte făcături... Zic, ian să încerc, păcatele mele, şi le-am băgat în mijlocu’ şmenulu’... N-a prins „omu’ nostru” fugura...
– Daa’... de unde le-ai luat?
– Tot de pe la dînşii... Că sînt şi de jucărie...
– Daa’... cele două bătrîne... din partea „casei”?...
– Acelea-s bune, fa, că erau de deasupra...
– Cumătră Mercuria, de data asta, nu cumva mata eşti... şmenaru’?
– Eei, lasă, mi-am încercat şi eu o dată haru’… Uite mai bine cît îi ceasu’, să prindem... cursa de Bucureşti...
– Atunci... bagă maare, cumătră!... Să nu scăpăm rata...
Înapoi, „peste drum”, în faţa autogării deci: ici îi... „Bucureştiu’”, ici îi... „Ruseştiu’”. Dar trebuie pentru ca să fii rotund de tot la minte, ca să nu deosebeşti „PAZ”-ul de Ruseşti de... „Merţan”-ul de Bucureşti. Ceea ce nu era cazul celor două borese, care, iată, se pomeniră că băgară, amîndouă odată, mîinile între uşile „Merţ”-ului, deja pe punctul de a se închide şi a o întinde...
– Aloo!... doomnu’... Serioja (să nu cunoască... „doamna” Mercuria şoferii de „cur...se inter...naţonale”, ţi-ai găsit omu’!), o clipă, vă roog!...
– Deschide ’napoi, Valera, că-i... babaca lu’ Marcela...
– Seriojel, maaică, iè, rogu-te, şi de la mine... cîtevai foşnitoare; ia vreo două... mioare, ştii că Marceluţa, săraca, totdeauna are... dreptate. O cunoşti parcă, nu...?
– Încă nu, mamaie, că eu-s... Valera.
– Iar v-am… cunfundat, păcatele mele... Uitucia, bat-o vina!...
– Dă, mamaie, lămîioarele-ncoace şi spune-i... studentesei matale să-l caute mîine pe Serioja ori pe Valera, adică pe mine... Uită-te la mine bine, sînt bun de ginere ori nu?... Şi dacă are şi-un nume de familie, îi şi mai okei...
– Sărăcilă, maică, Sărăcilă... Al matale...?
– Chiaburelu... La Chiş’nău, „Valera”, la Bucureşti, „Valeriu”... Respectiv: „Serioja”, alias „Sergiu”... Sper că înţelegi ce-i... alias ...
– ’Nţeleg, numele lu’... „Serioja” de la Bucureşti.
– Ia şi-o carte de vizetă... Nici nu ştii, mamaie, de unde sare iepurele... Marceluţa-i... Sărăcilă, eu... Chiaburelu...
– Slavă Domnului că nu eşti şi tu... Şemenaru. Iată aici două... sterline ori... beţe, cum vrei, şi, pe deasupra, cinci... slute ori... sutare, ca să nu te-ncurci...
– Cum să mă-ncurc, mamaie, parcă sînt din neamu’ lu’ Manivelă...
– Atunci... dă-i bice, cum se zice, că... Marceluţa te aşteaptă de muult...!
– Mai întîi, scoate lozu’, mamaie, pentru... cărăuşie.
– Păcatele mele, iar eram să uit de... amnezie. Zici că te cheamă Serioja...
– Valera...
– Na, mă screm să fiu şi eu... în priză, dacă nu poci... O bătrînă-i de-ajuns?
– Două, mamaie... Mi-ai dat... două miare, nu... unu’...
– Un... bidiviu ca tine, în loc să te ţii de... ma...manivelă, tu te ţii de... bă...bătrîne, hai?!...
– Las’ că-s bune şi... bătrînele, mamaie! Cu cît mai multe, cu-atît mai mare-i… amoru’ artei… Hai, te-am pupat!
– Hai pa!... Şi nu uita de Marceluţa...
– Bine, o pup şi pe ea…
Uşa se reînchise la fel de silenţios, Serioja (sau... Sergiu, cum doriţi) schimbă în marşarier, făcu apoi curba necesară, după care „Merţ”-ul demară în trombă, diaristic vorbind, spre o destinaţie sau... locaţie (vă place cuvîntul, nu?) pe care o cunoaşteţi deja, acolo unde e şi Marceluţa... cu tot cu facultatea sa.
– Hai şi noi spre casă, fa Agafie, că... nici hodoroaga noastră nu-i aşteaptă... chiar pe toţi.
– Ba-i aşteaptă!... Am aranjat eu… chiar amu-ia. Cît discutai mata cu… Serioja, zis şi Valera…
– …Valera-i celălant… Nu uita!...
– … Păi, iată, eu am „grăit” cu… celălant nepot a lu’ Manivelă, de pe „PAZ”, să nu… deie pedală pînă nu venim noi de încotrova...
– L-ai... uns cumva, fa?...
– Da’... ce puteam să fac altceva... Aşa că, dragă cumătră, hai mai întîi... să te fac o îngheţată, şi pe urmă vom mai vedea...
– Ian te uită, fa, ai prins şi tu... a ciripi miştocăreşte, ca Marceluţa mè...
– Atîta vreme cît mai sîntem... feliuţe, adică tinerele, cumătră Mercuria, moda la cuvinte îi ca şi moda la îmbrăcăminte: mişto, marfă şi giorno!...
– Tuu, ian să ginesc şi eu cîte... lovele mai am în corturile iestea ale mele... Să te fac şi eu o spumă, faa!...
– Hai dar... să întindem, cumătră, compasu’, cît ne mai aşteaptă „PAZ”-u...

kzfridy

odtiqz kzfridy