Parteneri

File de jurnal şi alte poeme

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

File de jurnal şi alte poeme

imaginea utilizatorului Svetlana Corobceanu

stafia
îşi întinde braţele
ca pentru o îmbrăţişare
a întunericului
fruntea i se lipeşte de coama lui
mâinile i se agaţă de margini
cum dacă ar fi să se salveze în cădere
ochii caută o stea
cerul, o apă în care se reflectă luna plină
între degetele ei saltă doi peşti
mai mult nu se atinge de nimic
se retrage
se adânceşte în univers
se pulverizează din tălpi spre creştet
din spatele zorilor
pândind încă o vreme
o ultimă privire aruncată lumii
 
file de jurnal
bunica are o ură de moarte după ce a trăit moartea unei
iubiri apoi alta apoi alta

înainte de a se închide în cer omul se închide într-un
copac
doi ochi privind – un trunchi fără nas fără gură
un glas:
alexandra, andra, spuneţi-mi cum doriţi
căsătorită la 15 ani, aşa au decis rudele
e mai bine să naşti un copil
în registru în dreptul tatălui cineva marchează apartenenţa acestuia la o organizaţie subversivă sau la o sectă
religioasă
tanti lena îngrijorată: în siberia se moare de munci silnice
foame frig
timp de o săptămână mi-au căutat mire:
două covoare, o masă, un pat, se zvoneşte că veţi fi ridicaţi, un ceas cumpărat la odesa, o plapumă
serile – mama plângând
eu – măritată, alexandra, andra, spuneţi-mi cum doriţi
dar am alt nume de familie
soldaţii, colonel, maior, ori ce o mai fi – eliberaţi casa
mama cu vocea de emoţii subţiată – fiica mea e
însărcinată, lătratul câinilor, ţipete, urlete, eu – în remorca unei maşini, ea – în alta
îmi face semn de adio

orhei – şapte luni de închisoare
cine e tatăl tău, cine e mama ta, tu, copilul tău,
aţi conspirat
piele translucidă, priviri şterse, mişcări de vierme striat apropiindu-se foşnitor
eu stoarsă de puteri, golită, speriată

am născut la spital
medicul: băiat

degeţel
lângă uşa noastră stă soldăţelul de plumb
care ne păzeşte
ne apără
de fuga noastră
pe drumurile patriei

nu există ieşire
te caut într-o bună zi
nu te caut dumnezeu
adus de sora medicală
mânuţele ghemuleţului roz se agită în aer
uşa se deschide
un buchet de flori zâmbete felicitări mama unei fetiţe tatăl
 unei fetiţe
viaţa continuă
aştept
o minune
mirele meu adus de la celălalt capăt de sat

siberie

băieţel degeţel se mişcă un ghemuleţ cald la pieptul tău
picioruşele lui
încă n-au făcut primul pas
drumurile lui încă n-au început

creatură angelică
băieţel zâmbeşte pentru prima oară
dar e mai mult trist
frig
foamea mea este foamea lui

siberie

copilul meu plânge
vocea lui e ca un fir împleticindu-se în aerul de sticlă
tăioasă sub firmamentul îngheţat
el nu ştie ce-i acela un tren
mama mea pe unde o fi fiind? tatăl meu?
un tren e o jucărie purtată de un copil în praful cald al
 drumurilor de acasă
o jucărie apare din senin în mijlocul camerei la sărbătorile
 de crăciun
pe locul unde îşi mişcă mânuţele copilul meu nu a fost
niciodată acasă
nu a avut niciodată o sărbătoare
mi-e teamă să privesc
rana mea
desprinsă de mine
îmbodolită într-un şal
ochişori albaştri
din care cerul se scurge pe obraz
sub cerul acela se vor fi înălţat cândva fluturii
se vor fi zbenguit mieii?
mătasea primelor fire de păr
iată obrazul meu, cinci degeţele
ţineţi-vă de părul meu, de buzele mele
am greşit
am greşit

tace
în lumina zilei albă
un pachet nemişcat pe masa de lemn
la marginea lumii
nu s-a stors înlăuntru carnea mea
nu s-a transformat în lapte sângele meu
n-au cerşit îndeajuns
mâinile mele

iubirea este moarte şi tu eşti
mort
din moarte de iubire născut, copil
al iubirilor moarte
 
piatră
nu te pot sfărâma
nu voi stoarce din tine sens
cu atât mai mult iluzia
unui spaţiu încăpător
în care voi fi locuit cu toate ale mele ordonate
pentru o existenţă  comodă
binecuvântate mâinile cui te transformă cu o dexteritate
surprinzătoare
în materie pentru palate piramide
colosseum
cine în ce mod ţi-a descifrat enigmele
am strigat deasupra ta dumnezeu
cum dacă aş fi fost din interior
fals fals
de nepătruns
de necuprins imperiul tău
 
sunt al pietrei
corp din carne şi oase
atât
tu mare
în jurul cui te agiţi
de ce se vor fi agăţat atât de aprig valurile tale de
marginile promontoriului
 
şi voi stânci
de cine vă veţi fi lepădat
cum arătau ochii celora care încercau să vadă
pentru cine vă veţi fi deschis
în ce mod
înlăuntrul vostru
s-a auzit cum se bate
o inimă
 
agăţate de rădăcinile
câte vreunui arbore
mai aşteptaţi
pe cine
 
despre o seară tristă
aş putea vorbi la nesfârşit despre o seară tristă
în ea nu se întâmplă nimic deosebit,
îţi ocupi locul în mijlocul camerei, închizi pleoapele, şi la fel cum un pictor îşi compune tabloul ne compunem
singurătatea
ne detaşăm prin vise ignorând drama înstrăinării
serile triste nasc vise frumoase
rând pe rând au tăcut cărţile televizorul ziarele
prin noi lumi necunoscute îşi vorbesc în limbi
necunoscute
traversăm lanţuri de munţi ori poate oceanul
dinspre o linişte în care riscăm să ne pierdem fiecare în
propria găoace
dornici de drumuri care încep şi sfârşesc în afara noastră
dornici să suprapunem harta lumii sufletelor noastre
 lipsite de intersecţii

aş putea vorbi la nesfârşit despre serile acestea
înainte de căderea întunericului părăsim provincia,
părăsim ţara...
 
piaţa roşie
în casa unde se moare ne creştem umbra de la înălţimea
căreia privim unii spre alţii
puterea noastră e în puterea flăcării aprinse la capul
unui mort
ne târâm încolo şi încoace de-a lungul zidului
sus e jos ca şi cum i-am fi spus cerului pământ şi lumea
toată s-ar fi mutat în cer
mâinile mamei îl seamănă cu grâu, umbra bunicii îmi lasă
doi peri, tata o casă cu amintiri
privim înaintea noastră
acolo unde începe un război, toţi cred că pământul se
acoperă cu sânge
ne mişcăm alertaţi puterea noastră e în flacăra aprinsă la
capul unui mort
puterea noastră e în flacăra aprinsă la capul unui mort
de-a lungul şi de-a latul târându-ne
dansăm pe zid
ne lipim unii de alţii cu atât mai vii cu cât acestuia i se luminează mai intens calea gura depărtării înfricoşătoare
prin fisura zidului
ici colea unii care se retrag din umbră se pun pe picioare.
deschid uşi
flacăra pâlpâie
curenţi cu moartea morţii dinastia umbrelor o ameninţă

…în urmă
ca la ieşirea din vis
uşa întredeschisă

azi liberă
mi-e teamă până şi de umbra ramului la geam
amintind o flacără îndepărtată la capul unui mort
luminându-ne soare