articol: 

După o carieră de jurnalist (colaborând cu publicaţii precum El Pais sau La Vanguardia), după ani buni petrecuţi în industria de publicitate şi apoi ca scenarist la Hollywood şi în urma a trei volume de literatură pentru copii, Carlos Ruiz Zafón a debutat în 2001 în roman cu Umbra vântului, o carte devenită în scurt timp un adevărat fenomen literar. Vânzări uriaşe, traduceri în zeci de limbi de circulaţie internaţională şi o carte perfect articulată, fără cusur. De atunci pe buzele cititorilor au rămas nume precum Julien Carax sau Cimitirul Cărţilor Uitate, iar în memorie li s-au întipărit profund imaginile unei Barcelone fascinante şi hipnotice, diferită de oraşul solar, deschis şi călduros lăudat în ofertele agenţiilor de turism. În plus, odată cu Umbra vântului, Carlos Ruiz Zafón a reuşit să resusciteze un gen literar care părea să se stingă (romanul gotic) şi să ridice numeroase întrebări cu privire la scris şi la relaţia negândit de complicată dintre carte şi autorul ei.
La şapte ani de la Umbra vântului şi urmând planul de a scrie, potrivit propriilor declaraţii, patru volume plasate într-un context asemănător, Carlos Ruiz Zafón lansează romanul Jocul îngerului, publicat la scurt timp şi la noi, în traducerea subtilă şi rafinată a lui Dragoş Cojocaru. Cartea păstrează mai toate ingredientele cu care cititorii care au parcurs primul roman s-au obişnuit: descrieri ample ale unui oraş crepuscular, Barcelona interbelică, anchete şi intrigă cu iz detectivistic, un erou central în formare, care creşte pe măsură ce se scrie cartea şi care are parte de întâmplări bizare, la limita dintre verosimil şi fantastic, şi în general o scriitură foarte fluentă, un ton dulceag şi amărui, ironie bine temperată şi stropi de cinism.
Protagonistul romanului de faţă este tânărul David Martín. Crescut de un tată alcoolic şi violent care nu-i înţelege şi, cu atât mai puţin, nu-i încurajează pasiunea pentru cărţi, David ajunge să colaboreze la un ziar din Barcelona, în paginile căruia publică în foileton poveşti întunecate şi sângeroase, plasate într-un oraş tenebros şi sufocant. Încununate de oarecare succes, scrierile literare ale tânărului ajung în atenţia unui misterios mecena, un editor care îi făgăduieşte o avere în schimbul unei cărţi cum nu s-a mai scris niciodată, o carte a cărţilor care să revoluţioneze lectura şi să fanatizeze cititorii. Acceptând provocarea, David se angajează într-un soi de misterios pact faustic care îi va schimba complet viaţa. Naraţiunea creşte constant şi, până către finalul cărţii, numeroase fire epice par să se despletească şi să se întretaie constant.
Dincolo de ritmul alert şi de acţiunea care captivează, uimeşte şi înspăimântă, în cea mai pură tradiţie a romanului gotic (Carlos Ruiz Zafón pare să reuşească performanţa de a scrie cum, poate, numai Federico Andahazi o mai face în zilele noastre), cartea uimeşte prin lungi pasaje descriptive, de o inventivitate ieşită din comun. La tot pasul, cititorul va întâlni minunate şi minuţioase fresce ale unui oraş deopotrivă himeric şi îmbibat de real, precum şi ale sufletului omenesc, chinuit de întrebări, dileme şi angoase vechi de când lumea. „Am părăsit casa Marlasca cu inima grea şi am umblat fără ţintă prin labirintul de străzi solitare care duceau spre Pedralbes. Cerul era acoperit de un păienjeniş de nori cenuşii care abia lăsau să treacă soarele. Ace de lumină perforau acea maramă şi măturau costişa muntelui. Am urmat cu privirea acele linii de lumină şi am putut vedea cum, în depărtare, mângâiau acoperişul smălţuit al Vilei Helius. Ferestrele străluceau de la distanţă. Neascultând de bunul-simţ, m-am îndreptat într-acolo. Pe măsură ce mă apropiam, cerul s-a tot întunecat şi un vânt tăios mi-a ridicat în cale vârtejuri de frunze uscate. M-am oprit când am ajuns unde începea strada Panamá. Vila Helius se ridica în faţă. Nu m-am încumetat să trec strada şi să mă apropii de zidul care ocolea grădina. Am rămas acolo Dumnezeu ştie cât timp, incapabil să fug şi nici să mă duc să bat la uşă.” (p. 260) Sau: „În toiul după-amiezii, soarele se ivi de sub pătura de nori pe care o lăsase furtuna. Străzile lucind de ploaie s-au preschimbat în oglinzi pe care păşeau trecătorii şi în care se reflecta chihlimbarul cerului. Îmi aduc aminte că am mers până la capătul Ramblei, unde statuia lui Columb se zărea prin ceaţă. Mergeam în tăcere, contemplând faţadele şi oamenii ca şi când ar fi fost un miraj, ca şi când oraşul ar fi fost deja pustiu şi uitat. Barcelona nu mi s-a părut niciodată atât de frumoasă şi atât de tristă ca în acea după-amiază. Când începea să se înnopteze, ne-am îndreptat spre librăria «Sempere şi Fiii». Ne-am postat într-un portal de cealaltă parte a străzii, unde nu ne putea vedea nimeni. Vitrina vechii librării proiecta un şuvoi de lumină pe pavajul din piatră umed şi strălucitor.” (p. 334)
Jocul îngerului avansează, de asemenea, o ipoteză cel puţin tulburătoare: cărţile nu sunt populate de fiinţe de hârtie (vorba lui Roland Barthes) şi, mai mult decât atât, au propriul trup şi propriul sânge. Pot suferi şi te pot face să suferi, se pot bucura şi îşi pot încânta cititorii, funcţionând ca nişte organisme perfect articulate, de sine stătătoare, înzestrate cu voinţă proprie şi capabile să influenţeze direct vieţile cititorilor lor. Din acest punct de vedere, cartea lui Carlos Ruiz Zafón este simultan un bildungsroman şi o scriere de metaficţiune.
Cei care au parcurs cu plăcere şi cu sufletul la gură Umbra vântului vor avea parte în Jocul îngerului de o delectare la fel de intensă, păstrând o reţetă similară, dar cu ingrediente mult mai tari. Barcelona este mai întunecată, misterele sunt mai greu de descâlcit, mizele în jurul cărora gravitează intriga şi personajele ţintind mult mai sus. Cei care nu au gustat încă un roman al lui Carlos Ruiz Zafón au ocazia să descopere un scriitor care încearcă să scrie frumos aproape fiecare frază, să nu lase niciun paragraf neatins de un strop de poezie şi niciun capitol lipsit de mister.
___________
Carlos Ruiz Zafón, Jocul îngerului, traducere din limba spaniolă şi note de Dragoş Cojocaru, Editura Polirom, Iaşi, 2010.