Categorii

Parteneri

Don DeLillo, un ro­mancier al secolului XXI

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Don DeLillo, un ro­mancier al secolului XXI

imaginea utilizatorului Marcel Gherman

Don DeLillo (n. 1936) este considerat cel mai valoros prozator american în viață și a fost inclus de către criticul Harold Bloom în lista celor patru scriitori americani ce alcătuiesc canonul occidental, alături de Cormac McCarthy, Thomas Pynchon și Philip Roth. Creația lui DeLillo reprezintă un model desăvârșit al limbii literare engleze, așa cum este ea practicată astăzi. Romanele sale de mare succes încearcă să descifreze ceea ce s-ar putea numi aspectele esențiale ale identității americane. Ajuns la o vârstă venerabilă, rămâne la fel de activ și continuă să lanseze cărți de proză de o calitate excepțională. Este un foarte bun cunoscător al realităților secolului XXI, depășindu-i în această privință chiar și pe mulți dintre reprezentanții tinerelor generații. Această capacitate de a pătrunde în miezul lucrurilor este, se pare, una dintre marile sale virtuți de scriitor, iar experiența ce-i acoperă aproape un secol de viață îi oferă avantajul unei priviri din perspectivă și capacitatea de a percepe în mod obiectiv fenomenele din lumea contemporană, o abilitate care se regăsește și la colegii săi de generație Cormac McCarthy și Thomas Pynchon.
S-a născut într-o familie de imigranți italieni din New York. Viitorul romancier avea să-și dedice întreaga sa creație literară problemelor cu care se confruntă societatea americană. Romanul său de debut, Americana (1971), abordează modul în care așa-numitul vis american, cultivat de filmele hollywoodiene, influențează gândirea și acțiunile cetățenilor acestei țări cosmopolite. Anii ’70, perioadă în care a lansat șase romane, s-au dovedit cei mai prolifici pentru DeLillo.
Romanul postmodernist White Noise (Zgomotul alb) (1985) i-a adus consacrarea. Acesta înfățișează frustrarea și anxietatea unei familii americane obsedate de frica de moarte și de dorința de a cunoaște ce se află dincolo de ea. În încercarea de a-și refula această obsesie, unul dintre personaje e pe cale să comită un omor, dar în ultimul moment rațiunea prevalează și astfel dilema sa existențială își află o rezolvare.
Un alt roman de succes al lui Don DeLillo, Libra (Balanța) (1988), încearcă să reconstituie viața lui Lee Harvey Oswald, asasinul președintelui John Kennedy, și motivele care l-au determinat să comită această crimă odioasă care a schimbat istoria. În cadrul unui documentar televizat, scriitorul vorbește despre influența nefastă a filmelor și culturii de consum americane asupra unor asemenea indivizi dezechilibrați. În anii ’50 Frank Sinatra a jucat într-un film cu un subiect ce seamănă foarte mult cu fapta sinistră a lui Lee Harvey Oswald. Și nu este exclus că Oswald însuși ar fi vizionat această peliculă înainte ca să-și construiască planul diabolic.
Titlul unui alt roman, Mao II (1991), face aluzie la o lucrare omonimă a artistului plastic Andy Warhol. Această carte abordează tema figurilor autoritare, a spiritului sectar și a terorismului atât de prezent astăzi în lume.
Underworld (Lumea subterană) (1997) este o ficțiune non-liniară care urmărește viețile câtorva americani în intervalul unei jumătăți de secol. Iar The Body Artist (Artista trupului) (2001) este o poveste cu fantome ce tratează tema distanțării de realitate.
În schimb, romanul Cosmopolis (2003), marcat de atmosfera celebrării mileniului, se distinge prin originalitatea concepției și prin calitatea excepțională a scriiturii. Este o carte fascinantă și un veritabil roman al secolului XXI. Propriu-zis, acesta constituie un thriller tehnologic plasat într-un New York dintr-un viitor apropiat. Decorul romanului amintește de cel al prozelor cyberpunk ale lui William Gibson și Bruce Sterling, de amalgamul de expresii culturale și personaje din filmul Strange Days (Zile ciudate) (1995), produs de James Cameron, și chiar de babilonia tehnologică din pelicula Blade Runner. Cosmopolis are toate atributele unei ficțiuni SF, dar în același timp nu prezintă nimic altceva decât aspecte ale lumii reale.
În Cosmopolis, un tânăr miliardar de pe Wall Street îi cere pe neașteptate șoferului limuzinei sale să-l ducă într-un cartier îndepărtat din New York, pe motiv că ar dori să meargă la frizer. Întregul roman este alcătuit din scene ce se desfășoară pe parcursul acestei călătorii, care se transformă într-o cursă cu obstacole. Spre final însă adevăratele motivații ale personajului central ies la iveală și în această lumină comportamentul său nu mai apare câtuși de puțin deplasat, ci se dovedește a fi un act expiator prin care miliardarul intenționează să se întoarcă la originile sale, în cartierul sărac unde a crescut și de unde a pornit să-și construiască imperiul financiar. Pe parcursul zilei în care are loc acțiunea cărții, tânărul își pierde întreaga avere și provoacă prăbușirea întregii economii mondiale, după ce a investit sume colosale într-o încercare hazardată de a distruge moneda chineză. Se pare că acesta a fost planul său de la bun început. Surprinde luxul halucinant în care trăiește personajul, dar și scena protestului activiștilor din mișcarea Cucerește Wall Street-ul, în care niște indivizi pătrund în restaurante și aruncă pe mese șobolani, ca un gest de revoltă împotriva capitalismului. Este cu adevărat spectaculoasă descrierea concertului rave și cea a funeraliilor rapperului pakistanez, care fusese idolul protagonistului. Moartea artistului hip-hop rămâne un mister, fiind provocată fie de o maladie cardiacă, fie de niște polițiști care l-au împușcat cu sânge rece în plină stradă. Din panoplia de personaje bizare ce populează lumea romanului se distinge și un român care atacă personalități mondene, împroșcându-le cu torte în față și apoi rezistând cu stoicism atunci când este bătut măr de „victimele” sale.
În 2012 regizorul canadian David Cronenberg a realizat o adaptare cinematografică a acestui roman. Pelicula a fost lansată în cadrul Festivalului de Film de la Cannes.
De remarcat că romanul Cosmopolis demonstrează adevăratele virtuți ale limbii literare engleze. Deși pare să aibă un deficit de sinonime și o gramatică simplificată, literatura anglofonă se distinge prin conținut, prin consistența și profunzimea subiectelor, ideilor și personajelor sale memorabile.
În ultimii ani scriitorul rămâne la fel de prolific. A lansat câteva volume pe teme de actualitate, printre care Falling Man (Omul care se prăbușește) (2007), despre un supraviețuitor al atacurilor din 11 septembrie 2001, Point Omega (Punctul Omega) (2010), având ca protagonist un specialist american în interogare și tortură, precum și romanul Zero K (2016) – despre un milionar care încearcă să-și asigure nemurirea, recurgând la o procedură de stază criogenică. Sunt cărți care continuă să atragă atenția publicului cititor și a criticii pretutindeni în lume.