articol: 

Ideea de libertate s-a aflat dintotdeauna în centrul preocupărilor umane, fiind etalată ca un stindard de diversele mişcări politice şi de liderii mesianici care s-au perindat în istorie. Însă astăzi libertatea, binele şi răul încep să fie privite adesea drept nişte noţiuni abstracte şi relative. Totuşi, am putea afla un fundament raţional pentru noţiunea de libertate. Acesta vizează în primul rînd principiul autodeterminării. O persoană nu va fi fericită, dacă nu este stăpînă pe propria sa viaţă. În ultimă analiză, binele este de fapt libertatea de a decide singuri ce e bine pentru noi, iar răul se manifestă atunci cînd libertatea noastră de autodeterminare este afectată de alte persoane sau de forţe externe.
Această concepţie, cunoscută sub numele de harm theory (teoria prejudiciului), a fost vehiculată pe larg de teoreticienii liberalismului din secolul XIX, care au pus bazele statului democratic modern. Modelul societăţii perfecte ar fi realizat atunci cînd fiecare cetăţean ar fi liber să facă tot ce doreşte şi nici un cetăţean sau o forţă din exterior nu ar putea să limiteze libertatea altor indivizi. Iar autoritatea statului trebuie să se impună doar în cazurile în care un individ sau o forţă politică încalcă libertatea altei persoane. Nu poate fi considerată crimă acţiunea care nu provoacă victime. După cum a afirmat Adam Smith, „un guvern bun este cel care guvernează mai puţin”. Arta bunei guvernări vizează în primul rînd consolidarea libertăţii individuale, şi nu limitarea ei prin legi arbitrare.
Sistemele sociale bazate pe legi rigide pot deveni uneori extrem de periculoase. Persoanele rău intenţionate găsesc întotdeauna căi de a depăşi legile şi de a le deturna spre propriile interese, în timp ce oamenii oneşti consideră obedienţa în faţa legilor drept o datorie sacră. Marele handicap al persoanelor oneste este că acestea se conformează unor principii şi unor obligaţii morale, în timp ce ticăloşii încalcă regulile şi legile fără nici o ezitare.
Însă binele este mai mult decît o lege, e un principiu universal al naturii, un Sanathana Dharma (principiu moral etern), după cum îl defineşte religia hindusă. Binele înseamnă coexistenţă, iar răul se manifestă atunci cînd unele forţe tind să le nimicească pe altele, ceea ce conduce la un dezechilibru care riscă să distrugă orice sistem.
Gestul marilor reformatori spirituali de a nu se implica în destinele oamenilor, părăsindu-i într-o istorie a războaielor perpetue, a durerii şi suferinţei, oferă omului şansa de a avea un rol în această istorie.
Acest subiect poate fi ilustrat prin evoluţia religiei creştine. Vechiul Testament aborda ideea obedienţei în faţa Decalogului, a legilor morale. Tabla Legii a fost spartă, ca simbol al faptului că oamenii au încălcat Decalogul. În schimb, Noul Testament manifestă o distanţare faţă de principiul obedienţei în faţa legilor, acordînd un rol central factorului uman, compasiunii şi încrederii în capacitatea omului de a se schimba în bine. Este credinţa într-un Dumnezeu care-i iubeşte şi pe cei drepţi şi pe cei nedrepţi.
Noţiunea de democraţie, în accepţia originară a gînditorilor din Grecia Antică şi a arhitecţilor Republicii Romane, semnifică anume libertatea personală, fiind în contradicţie cu concepţia de democraţie dezvoltată azi de unii specialişti americani, conform cărora o dictatură poate fi legitimată prin votul electoratului majoritar, în timpul unor alegeri desfăşurate în condiţii dubioase, şi prin recunoaşterea internaţională a acelui regim. În Statele Unite, cuvîntul liberal a căpătat un sens deformat, peiorativ, fiind aplicat unor politicieni extremişti şi excentrici.
Constatăm că acei care se pronunţă împotriva principiilor democraţiei şi libertăţii nu renunţă niciodată la propria lor libertate de decizie, preferînd însă să-i comande pe alţii şi să limiteze libertatea altora. Toleranţa faţă de această proliferare a atitudinilor de discreditare a democraţiei, care s-a manifestat după căderea Uniunii Sovietice, a avut drept consecinţă resuscitarea unor forţe reacţionare, a vechiului rău stalinist. Modul de viaţă al unui drogat sau al unei haimanale este mai puţin degradant decît cel al unor persoane avide să se lanseze în politică pentru a determina viaţa tuturor semenilor, considerîndu-i drept proprietatea lor personală. Acţiunile unor astfel de oameni au drept consecinţă suferinţa unor popoare întregi.
În trecut, autoritatea centrală a statului determina într-un grad mult mai redus viaţa individului. Pînă la urmă, modul de viaţă al pieilor roşii, care trăiau într-o libertate totală, îşi are avantajele sale, nostalgia unei astfel de „întoarceri în natură” fiind percepută bunăoară de publicul filmului Avatar. Astăzi există teoreticieni care încearcă să construiască noi modele sociale lipsite de guverne.
În cadrul unui discurs pe tema originii statului, prezentat la Universitatea Johns Hopkins în noiembrie 2009, cunoscutul politolog Francis Fukuyama a menţionat că statul de drept se bazează pe trei piloni: puterea centralizată, dominaţia legii şi răspunderea autorităţilor în faţa poporului. În cazul în care este aplicată doar prima componentă, puterea centralizată, se formează o dictatură perfectă. Dar într-un stat democratic, legitimarea unei guvernări este condiţionată de respectarea de către aceasta a unui anume cod moral care limitează abuzurile de putere. Într-o democraţie, membrii societăţii îşi acceptă liderii benevol, şi nu prin ameninţarea armelor, datorită unui astfel de principiu abstract care apare ca o necesitate pentru menţinerea echilibrului social. În acest context, dacă Marx a considerat religia un opiu al popoarelor, care-i face pe oameni să acţioneze contrar voinţei lor, atunci Francis Fukuyama crede că, din contra, în anumite cazuri ideile morale religioase au contribuit la formarea unor democraţii. Este, bunăoară, cazul Indiei moderne, cu a sa Sanathana Dharma, unde casta preoţilor brahmini s-a situat în mod tradiţional pe o treaptă superioară castei militarilor kshatriyas. Fukuyama este şi mai tranşant atunci cînd afirmă că ideile morale creştine asimilate de culturile europene nu au permis instaurarea definitivă a dictaturilor şi au pus bazele actualelor democraţii europene. Momentul-cheie este dacă autorităţile deţin sau nu puterea nelimitată asupra cetăţenilor.
Ideea de democraţie nu s-a manifestat doar în Europa. De exemplu, în India antică nu au existat numai regate, ci şi state conduse de sfaturi ale bătrînilor. În fond, calitatea persoanelor aflate la conducere contează mai mult decît forma de guvernare. Anumite monarhii parlamentare, precum Norvegia, Suedia sau Japonia, s-au dovedit a fi nişte societăţi mult mai funcţionale şi mai democratice decît statele comuniste, care au pretins că servesc interesele cetăţenilor.
În prezent, statele riscă tot mai mult să se transforme în mecanisme impersonale capabile să anuleze rolul factorului uman. Iar corporaţiile au devenit deja nişte organisme care se perpetuează dincolo de existenţa oricăror indivizi care le reprezintă. Iată de ce se simte atît de acut nevoia de reafirmare a forţei individuale împotriva acestor „forme de viaţă” noi, acestor sisteme cărora le-a dat naştere omul şi care sînt capabile să orienteze lumea spre un viitor post-uman. Scenariile unor conflicte dintre om şi maşină, care apar în filme hollywoodiene ca Terminator sau Matrix, reuşesc să atragă atenţia publicului larg anume prin faptul că sînt reprezentări simbolice ale acestei acerbe confruntări dintre individ şi sistem.
Disciplina dezvăluie valoarea libertăţii. Este greu să suporţi absenţa libertăţii, dar e şi mai greu să supravieţuieşti libertăţii totale, unei lumi lipsite de legi, în care orice este posibil. Dintr-o perspectivă holistică, integratoare asupra lumii, infinitul în ansamblu, ca o coexistenţă simultană a tuturor alternativelor, anulează existenţa oricăror legi, relevînd o indeterminare absolută. Indeterminarea este cea mai înalt­ă formă de libertate.
Orice ne va aduce ziua de mîine, ideea de libertate va rămîne mereu, asemenea principiului Sanathana Dharma, în pofida modului în care vor supravieţui cărţile despre libertate şi indiferent de destinele personale ale gînditorilor preocupaţi de această idee. Dincolo de dramaticele experienţe prin care i-a fost dat să treacă, spiritul uman este, a fost şi va fi mereu liber.