Parteneri

Debutul unui scriitor talentat

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Debutul unui scriitor talentat

imaginea utilizatorului Vitalie Ciobanu
articol: 

Avem destul de rar privilegiul de a ne întâlni cu niște tineri cultivați, serioși, gata formați, versați în arta scrisului. Marcel Gherman este unul dintre ei: un scriitor în plină afirmare, cunoscut pentru eseurile pe care le publică de mai mulți ani în revista noastră (unde ține rubrica „Trenduri”), dar și pentru cronicile din Sud-Est Cultural. Pe lângă scris, Marcel Gherman compune și muzică electronică: are la activ câteva albume editate în străinătate (Japonia, Norvegia, Statele Unite ș.a.), difuzate la posturi de radio din diverse țări. E pasionat de filozofia orientală, de romane și filme SF, de realitate virtuală și high-tech.
La numărul mare de texte pe care le-a scris, debutul în volum pentru tânărul nostru coleg părea o chestiune... de capriciu. Până la urmă a fost una de revanșă. Marcel Gherman a depus acum doi ani la Editura Cartier un consistent manuscris de eseuri reflectându-i bogatul spectru de interese și aventuri cognitive. Lucrarea însă așteaptă, fără succes, o conjunctură fericită, o decizie de finanțare. În aceste condiții, Marcel Gherman a scos anul trecut la Editura ARC un volum de proză scurtă, intitulat Cartea viselor – o apariție cu care această editură reia, inspirat, colecția „Prima verba”, consacrată debutanților. Cele șapte nuvele, redactate într-un stil limpede și mlădios, descriu niște călătorii inițiatice, cu miză soteriologică și expiatoare: personajele lor străbat spații nesfârșite, peisaje luxuriante, vizitează civilizații arhaice, trec dintr-o dimensiune a conștiinței într-alta. E o scriitură care se încadrează în curentul cyberpunk, ne spune Adrian Ciubotaru, prefațatorul cărții. Marcel Gherman își asumă această afiliere, pe care a motivat-o și explicat-o de altfel în numeroase texte teoretice. Cyberpunkul – manifestare a postmodernismului târziu – exprimă, la nivel psihologic și estetic, un fel de tendință a artiștilor, în era tehnologiilor avansate, de a compensa printr-o imaginație debordantă eșecul unei lumi căzute în propria pastișă. Este uimitoare capacitatea autorului de a manipula cu decorurile, de parcă ar schimba diapozitive într-o sală de cinema. Iată un fragment care explorează „visul din vis”, într-o succesiune de transferuri amețitoare ce pun în fața eroului principal dilema identității sale, a locului în care se află în realitate:
Percepu un flux infinit de memorii paralele ale tuturor oamenilor care au existat și vor exista vreodată. Văzu toate viețile posibile pe care putea să le trăiască. În mintea sa coexistau toate calitățile omenești, Abel și Cain, îngerul și demonul. În această clipă Ismael deveni tot ce și-ar fi dorit vreodată să fie. / Apoi se trezi. În fața sa se deschise un capac de sticlă. Se afla într-o capsulă din plastic alb, din care ieșeau aburi condensați. Se ridică în picioare, dezlipindu-și de pe corp ventuze cu senzori. Părăsi capsula și păși pe o podea rece. În jur funcționau mașinării sofisticate. Monitoarele afișau informații despre parametrii lui vitali. Un mediu steril, îmbibat de mirosuri acide. Auzea în permanență un vuiet de fundal, ce părea să provină de la un reactor de mare capacitate. / Se deplasa dezorientat prin coridoare cu pereți metalici, de crom. De-a lungul lor se succedau uși închise, alături de care erau instalate lacăte electronice cu cod. Nu încercă să le deschidă. Deodată se pomeni în fața unui hublou. Dincolo de acest hublou i se dezvălui imaginea unei galaxii necunoscute. / Apoi întregul decor începu să se cutremure. Simțul orientării în spațiu i se distorsionă. / Se trezi. Se afla într-un tub transparent, umplut cu un lichid gelatinos. Plămânii săi erau plini cu lichid, dar totuși reușea să respire. (...) Se deșteptă. Era întins pe un altar, amplasat în vârful unei piramide. În jurul său se strânseseră câțiva preoți îmbrăcați în veșminte de sărbătoare și cu chipurile pictate cu vopsele multicolore. Preoții îl ajutară să coboare de pe altar. De la înălțime admiră măreția cerului. (...) Își deschise ochii. Se regăsi într-un peisaj rustic. Un soare de vară copleșea cu lumina și căldura sa o lume care părea mai reală decât realitatea, dezvăluind frumuseţea naturii înflorite. Stătea sub un nuc bătrân și maiestuos, ascultându-i foșnetul ce părea al unei ființe sensibile avide de viață. / Admiră îndelung această priveliște. Nu exista o identitate finală. Putea fi oricine și orice. Călătoria sa nu avea sfârșit.” (pp. 27-28)
Aștept din partea lui Marcel Gherman să-și valorifice talentul și erudiția într-o proză de mare anvergură, și sper să nu întârzie prea mult nici apariția volumelor sale de eseuri.
___________
Marcel Gherman, Cartea viselor, Editura ARC, 2011

zehxca

jhtyauz zehxca