Parteneri

„Deşteptarea primăverii” – un spectacol eveniment

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

„Deşteptarea primăverii” – un spectacol eveniment

imaginea utilizatorului Vasile Gârneţ

Povestea tragică a lui Melchior, Moritz şi Wendla
Într-un moment când „teatrul” din politica moldovenească te îngrozeşte, e recomandabil să vezi un spectacol de teatru adevărat. „Deşteptarea primăverii” – o piesă de Frank Wedekind, montată la Centrul Naţional de Educaţie prin Artă de către Vlad Ciobanu – este alegerea perfectă pentru acest anotimp. Plictisit şi în bună măsură deprimat de mediul în care trăieşte, bombardat cu fără-de-speranţa locală, spectatorul se încarcă de energia şi exuberanţa tinerilor actori angajaţi în spectacol. O poveste despre un conflict etern dintre generaţii, despre trezirea instinctului erotic şi sexual la vârsta pubertăţii, şi despre numeroasele tabuuri şi prejudecăţi într-o societate conservatoare şi ipocrită, care veghează la educaţia „corectă” (adesea prin măsuri de corecţie!) a tinerei generaţii, strivindu-i elanurile vârstei şi pasiunea cunoaşterii în menghina unor precepte mortificante. 
Melchior Gabor (Maxim Chiriac) şi Moritz Stiefel (Cristian Pletiniuc) trăiesc alături de colegii lor viaţa destul de plicticoasă şi apăsătoare a unui colegiu dintr-un burg german, cu reguli stricte, profesori anoşti şi „prăfuiţi”, cu părinţi egoişti şi autoritari. Băieţii îşi mărturisesc cu stânjeneală apariţia primelor „impulsuri bărbăteşti” şi suferă de neputinţa de a le exprima. Frământările lor se intersectează cu aceleaşi confuzii şi porniri sexuale incipiente, reprimate, ale fetelor – colegele lor. Într-un emoţionant joc al iniţierii, al poveştilor şi parabolelor care îi apropie, Melchior şi Wendla Bergmann (Doina Arvat) cunosc plăcerea împreunării trupeşti. Fata rămâne însărcinată. Are doar 15 ani şi acest derapaj provoacă o adevărată tragedie în familia ei. Mama fetei, interpretată magistral de Liuba Roman, care a ezitat să-i spună fiicei sale cum se nasc copiii, cum e să iubeşti şi să te iubească cineva, deşi a fost insistent rugată de ea, se grăbeşte să rezolve „scandaloasa situaţie” prin metode tradiţionale, sigure, verificate în timp: cheamă o călugăriţă specialistă în avorturi. Fata moare ca urmare a acestei încercări de „vindecare” eşuate, iar copilul care trebuia să se nască perfect sănătos nu mai vede lumina zilei. Melchior, inocentul făptaş şi jertfa la fel de nefericită şi ostracizată a acestei întâmplări, este trimis de părinţii săi, după îndelungi ezitări şi certuri sfâşietoare (excelentă Doamna Gabor, mama copilului, interpretată de Ecaterina Gorcenco), la casa de corecţie. Nu mai ştim nimic de soarta lui: trecut mai devreme şi prin umilinţa exmatriculării din şcoală, drept pedeapsă pentru caietul cu desene şi comentarii indecente pe care le compusese pentru prietenul său, aflăm doar că Melchior va reuşi să evadeze din captivitate. O altă victimă a acestei „deşteptări” atât de bulversante a primăverii este prietenul său cel mai bun, Moritz Stiefel, care se sinucide. 
O poveste tulburătoare în care frica de cunoaştere şi de libertate omoară viaţa şi instinctele naturale ale omului. 
O montare postmodernă
Alegerea piesei lui Frank Wedekind reprezintă în sine o provocare – un text care a fost foarte rar jucat pe scenele lumii şi este pentru prima dată montat în R. Moldova. Este prima piesă din istorie în care eroii sunt copii (o emancipare, iată, şi la nivel de personaje). Tragedia „Deşteptarea primăverii” („Frühlings Erwachen”) a stârnit numeroase controverse la momentul publicării (în 1891), inhibându-i pe cei care au dorit să o abordeze, într-o formă sau alta. Vlad Ciobanu a ştiut să decupeze din magma pletorică, supraabundentă a textului lui Wedekind, desenul conflictual – ciocnirea dintre elanurile vârstei tinere şi mentalităţile conservatoare –, însă autorul german şi, pe urmele lui, regizorul nostru nu oferă soluţii, ci ne lasă pe noi să găsim această decizie corectă în cazul fiecărui personaj, în cazul fiecărei situaţii jucate în scenă. Şi acest gen de raportare, angajând sensibilitatea şi responsabilitatea spectatorului, este unul foarte modern şi incitant. 
Excelent găsite de Vlad Ciobanu sunt modalităţile de prezentare a subiectului – naraţiunea este întreruptă din când în când de intervenţiile explicative ale unor personaje, nişte „note de subsol”. Actorii ies la unul din cele două microfoane fixate într-un colţ al scenei, într-un spot puternic de lumină, şi ne relatează, printr-un fel de abreviere, desfăşurarea evenimentelor. Această „părăsire” pentru câteva clipe a rolului oferă şansa unei derulări mai rapide a liniilor de subiect (mici „găuri de vierme”, ar spune astronomii, mici „scurtături de regie”, ar spune oamenii de teatru). În acelaşi timp, aceste solouri „of the record” propun o anumită înţelegere, o anumită descifrare a secvenţei respective, la care publicul poate să adere sau nu. 
Sunt punţi estetice care au permis „topirea” unui text foarte mare ca întindere (cu mai mulţi afluenţi narativi) şi destul de complicat ca frazare într-un spectacol antrenant, dinamic, de o oră şi jumătate. Un timp în care te încarci de energie, participi sufleteşte la cele ce se întâmplă pe scenă, încât nu-ţi mai rămâne nimic din scepticismul cu care intraseşi în sala de spectacole. Pentru că nu mai credeai, cum spuneam la început, că teatrul îţi poate obtura dezgustătorul bâlci politic moldovenesc şi dezamăgirile vieţii pur şi simplu.
Despre jocul actorilor
Ansamblul actoricesc coordonat măiestrit de Vlad Ciobanu nu este unul profesionist, rodat pe scenele teatrelor din Moldova – sunt studenţi ai catedrei „Arta Actorului”, clasa prof. Emil Gaju, de la Academia de Teatru, Muzică şi Arte Plastice din Chişinău. Jocul lor, impetuos, energic, este nelipsit de unele denivelări, probabil inevitabile sau cel puţin în parte explicabile. O distribuţie specifică, „de şcoală”, impusă de raţiuni didactice – şi dacă vorbim de şcoală, într-o clasă ai şi elevi excelenţi, ai şi elevi stăruitori dar fără superlative, ai şi elevi mai modeşti ca potenţial şi dăruire. Dar ansamblul funcţionează perfect. Până la urmă, personajele te cuceresc, îţi amorţesc pretenţiile şi exigenţele. Finalul pe care l-a ales Vlad Ciobanu pentru spectacolul său, în care întreaga echipă de actori interpretează populara piesă „We are young”, a formaţiei „FUN”, creează, se poate spune, o stare de entuziasm şi comuniune totală dintre actori şi public. 
Mesajul pedagogic al montării
„Deşteptarea primăverii” are un pronunţat şi declarat mesaj pedagogic, evident pe parcursul întregului spectacol. Este chiar misiunea instituţiei pe care o conduce Vlad Ciobanu – Centrul Naţional de Educaţie prin Artă (CNEA), de curând înfiinţat în cadrul Ministerului Educaţiei de la Chişinău. O misiune complexă, şi anume: valorificarea creaţiei artistice, nu doar prin teatru, ci şi prin literatură, film, concerte, arte vizuale, multimedia etc., ca mijloc de modelare a conştiinţei şi sensibilităţii noilor generaţii de studenţi şi elevi din Moldova. O paletă de proiecte şi activităţi foarte diversă. Spectacolul „Deşteptarea primăverii” cu care a fost inaugurat oficial CNEA, semnificativ în ziua de 1 martie, a fost o surpriză foarte plăcută, un spectacol-eveniment ce trebuie văzut şi recomandat şi altora, întrucât tema pe care o abordează este etern valabilă, dar şi deosebit de actuală în R. Moldova, unde avem atâţia copii abandonaţi de părinţii lor plecaţi să-şi câştige pâinea în străinătate, copii care-şi trăiesc singuri, înfriguraţi şi neştiutori, maturizarea şi întâlnirea cu necunoscutul.