Dragă Samuel Beckett,
În perioada întunecată a anilor ’50, pe când aveam aproximativ 16-18 ani şi trăiam într-o ţară care nu avea nicio relaţie culturală, ca de altfel niciun fel de relaţie cu lumea occidentală, am avut norocul să citesc „Aşteptându-l pe Godot”. Mai târziu, desigur, am citit toate piesele Dvs., dintre care cel mai mult mi-a plăcut şi m-a influenţat piesa „Zile fericite”. Poate să pară bizar, dar de atunci caut în zadar o piesă mai bună: din primul moment aţi fost pentru mine o instanţă supremă a spiritului.  Aţi avut o influenţă uriaşă asupra mea nu doar ca om, ci şi ca scriitor. Mi-a rămas în memorie pentru totdeauna căutarea febrilă a valorilor spirituale în vidul care mă înconjura. Chiar şi acum, câteva decenii mai târziu de la acea întâlnire, când am, probabil, o vârstă mai mare decât aveaţi Dvs. pe timpul când aţi scris „Godot”, sunt la fel de conştient de miracolul întâlnirii cu Opera Dvs.
Vă scriu toate acestea pentru a Vă mărturisi tulburarea pe care am trăit-o, aflându-mă în închisoare, când soţia mi-a povestit în prezenţa unui gardian – o întâlnire de o oră, din cele patru permise pe an – că la Avignon a avut loc o serată de solidaritate cu mine şi unde s-a jucat pentru prima dată piesa Dvs. „Catastrofa”. Această veste mi-a dat pentru mult timp un sentiment de bucurie şi calm existenţial, care m-au ajutat să supravieţuiesc în atmosfera mizerabilă a închisorii.
Bucuria mea era fără margini, şi nu doar pentru ceea ce însemnaţi pentru mine – aşa cum am încercat să formulez mai sus –, dar şi pentru că sunteţi şi foarte exigent şi selectiv în gesturile pe care le faceţi. Pentru acest motiv apreciez o dată în plus participarea Dvs. la acea serată de la Avignon.
Vă mulţumesc din toată inima. Frumosul Dvs. gest nu doar mi-a uşurat existenţa în celula închisorii, ci mi-a demonstrat încă o dată înţelegerea profundă şi solidaritatea pe care o aveţi pentru suferinţele grele ale acestei lumi. Sunteţi dintre acele spirite alese cărora nu le este indiferent cursul istoriei, din trecut şi din prezent.
Cu profund respect şi cele mai bune urări,
al Dvs. Václav Havel
 
Dragă Václav Havel,
Vă mulţumesc pentru extrem de emoţionanta Dvs. scrisoare.
Faptul că am reuşit să vă ajut cât de puţin şi să-mi exprim admiraţia pentru omul care sunteţi şi pentru cauza pe care o serviţi ţine de anumite momente ale vieţii mele de scriitor pe care le preţuiesc foarte mult. Eu sunt cel care vă rămân dator.
Am citit piesele Dvs. traduse în franceză şi le-am preţuit mult. Vă trimit cele mai sincere salutări şi urarea mea de vremuri mai bune.
Samuel Beckett
 
Traducere de Vasile Gârneţ