Categorii

Parteneri

Centenar Czesław Miłosz: Fragmente din operă

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Centenar Czesław Miłosz: Fragmente din operă

Într-un anume fel mă pot considera un european estic tipic. Este adevărat, se pare, că differentia specifica a acestuia s-ar putea reduce la absența formei – exterioare și interioare. Calitățile sale: aviditatea intelectuală, pasiunea în discuții, intuiția ironiei, prospețimea sentimentelor, imaginația spațiului sau cea geografică provin dintr-o tară esențială: el rămâne întotdeauna un imatur, fiind guvernat de un brusc aflux sau reflux al haosului interior.”
„O țară sau un stat trebuie să dureze mai mult decât un individ. În orice caz această aserțiune pare a fi în acord cu ordinea firească a lucrurilor. Astăzi întâlnim însă mereu locuitori de pe diferite Atlantide care au supraviețuit catastrofelor. Odată cu trecerea timpului ținuturile lor se transformă în memorie, căpătând deja trăsături neverificabile. Polonia din perioada interbelică s-a scufundat în mod similar. În locul ei, pe hartă a apărut un organism cu același nume, dar în alte granițe, îndeplinindu-se într-un mod ironic visurile naționaliștilor, fără minorități sau cu un număr absolut infim al acestora. Flăcările au mistuit vechile sinagogi, piciorul trecătorului dă uneori, doar la periferie, peste resturi de plăci cu litere ebraice, rămășițe ale vechilor cimitire.” (Europa natală)
 
„Nu trebuie să ne mirăm că scriitorul sau pictorul are îndoieli în ceea ce priveşte sensul împotrivirii. Dacă ar avea certitudinea că, în pofida liniei recomandate oficial, opera pe care o realizează are valoare trainică, cu siguranţă s-ar decide şi nu şi-ar mai face griji în privinţa tiparului şi nici n-ar mai participa la vernisaje, lucrându-şi opera în pauzele dintre ocupaţiile banale care-i aduc bani. Crede însă – în majoritatea cazurilor – că o asemenea operă ar fi slabă artistic şi nu greşeşte prea mult. După cum am spus, i-au lipsit condiţiile obiective. Condiţiile obiective necesare realizării unei opere de artă reprezintă un fenomen foarte complicat: este vorba de un anumit cerc de receptori, de posibilitatea contactului cu ei, de ambianţa potrivită şi – ceea ce e foarte important – de eliberarea de sub controlul interior, involuntar. „Nu pot să scriu cum aş dori – mi-a mărturisit un tânăr poet –, în fluxul meu propriu se revarsă atâţia afluenţi că abia reuşesc să-l stăvilesc pe unul că îl şi simt pe al doilea, pe al treilea şi pe al patrulea. Mă aflu la mijlocul frazei şi deja supun această frază criticii marxiste şi-mi imaginez ce o să spună teoreticianul X şi Y şi închei fraza altfel decât urma să o închei.”
Tocmai această imposibilitate interioară – cu toate că ar putea părea paradoxal – îl  convinge pe intelectual că dreptatea se află de partea celei mai bune – fiind singura – Metode. Căci o confirmă experienţa. Dialectică: să prevezi că arde casa, după care să torni benzină în jurul sobei. Casa va arde, previziunile mele s-au împlinit. Dialectică: să prevezi că arta, creaţia artistică incongruentă cu realismul socialist va fi fără valoare, după care să-l plasezi pe artist în condiţii în care o asemenea creaţie este fără valoare. Previziunile sunt îndeplinite.”
 
„Ketmanul, în formele sale precise şi aspre, este unanim practicat în democraţiile populare. Ca şi în islam, sentimentul de superioritate faţă de cei care sunt nedemni pentru a ajunge la cunoaşterea adevărului constituie una dintre principalele bucurii în viaţa celorlalţi, viaţă care în general nu prea abundă în bucurii. „Devierile”, a căror depistare creează atâtea necazuri guvernanţilor, nu sunt imaginare. Ele sunt cazuri de Ketman demascat, cei mai puternici în descoperirea devierilor fiind oamenii care practică un Ketman similar: recunoscând cu uşurinţă la alţii procedeele acrobatice utilizate de ei înşişi, ei se folosesc de prima ocazie pentru a-şi supune adversarul sau prietenul; în felul acesta se protejează, iar măsura abilităţii constă în a anticipa cel puţin cu o zi o acuză similară care ar putea veni din partea omului pe care-l duc la pierzanie.” (Gândirea captivă)

udtiimef

wenfkuu udtiimef