Celan
Celan ţipă iar. Şi iar se trezeşte
pe muchia şanţului plin de guri.
 
Celan – cuvântul care a devenit
trupul unui bătrân.
 
Râul ce curge
cu două braţe contrare
într-o singură albie.
 
Vânători
 
Unul varsă peştii, altul pregăteşte plasa.
El trebuie să pătrundă adânc sub rădăcinile pomilor.
 
Dar dacă Dumnezeu şi adversarul său
lucrează împreună în după-amiaza aceasta?
 
Noi
Aduşi la viaţă de bubuiturile într-un butoi
hodorogit.
 
Se ia
gunoiul –
şi pe noi ne lasă
aşa?
 
39º
Verdeaţa încet se retrage din soare.
Linişte de parcă cei ce nu vor să vorbească
s-au adunat aici. O pasăre înghite un peşte
în aer, arată ca un semn
demult aşteptat. Care se-arată asupra lor
într-o zi nepotrivită.
 
Copacii
Morţii vin printre noi. Şi noi
ne imaginăm că ei
nu ne uită. Spunem: a-ha, se întorc,
le-a fost dor. Însă ei au stat printre noi
tot timpul, ca printre copaci.
 
Stâlpi
Micile duhuri chemate să privească
în ochii muribunzilor. De pe înălţime
un palmier o coloană dorică un cuib de
barză un vrej de fasole. Acum ele îşi feresc privirea
tainic între ele-şi întind mâinile pe deasupra capului.
 
În româneşte de Ioana Ieronim