Parteneri

Ce (te) vei face?

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Ce (te) vei face?

imaginea utilizatorului Leo Butnaru

Întreb şi eu într-o doară, chiar dacă sunt sigur că nu ai un răspuns tu, cel care nu eşti decât eu însumi...
Ce te vei face, dacă nu vei avea un loc de muncă şi, bineînţeles (a ceva ce e foarte grav!), drept strâmbă consecinţă – nu vei avea bani?
Ce te vei face tu, dacă ticăloşii ăştia, venind cu portărelul, îţi vor confisca până şi masa de scris, nu înainte de a ridica de pe ea vechişorul computer, scoţându-l deja dincolo de uşă, pe palier, din casa ta (deocamdată) – în comuna casă a scării? Ce te vei face tu fără creierul electronic al ordinatorului care îţi păstra atâtea gânduri, idei, fraze, poeme, povestiri, eseuri, note, înjurături la adresa puterii (fişierul Nr. 13 – care altul?!), jurnalul intim pe care, dacă l-ar fi interesat, îl putea accesa orice nenorocit de hacker-aş bludnic prin cyberspaţiul devastat al lumilor?...
Ce te vei face, dacă mizerabilii ceilalţi – ăia, de la presa de bulevard, – vor scrie că ai rămas pe drumuri – ha-ha-ha! – că ai ajuns ca vai de capul tău, că ai început să aiurezi, spunându-le tuturor că sunt nişte ticăloşi, nişte ipocriţi, că nu pricep o iotă din sacramentala vocaţie pentru adevăr, cuvânt ales, frumos, artă?...
Ce te vei face când lamentabila editură de stat, dar şi odios-egoistul editor privat vor continua să tacă, să nu-ţi răspundă, să te sfideze prin cinismul ne-reacţiei lor de instituţii ale nisipurilor mişcătoare într-un sens şi-n altul, în toate sensurile şi non-sensurile?...
Ce te vei face, când vor pleca toţi cei care trebuiau să rămână şi vor veni toţi ceilalţi care, în genere, nici nu ar fi trebuit să apară pe lume? Tu care, deocamdată, doar în propriile spaime eşti în aşteptarea barbarilor kavafiseni şi nălucilor kafkiene...
Ce te vei face?... – Uite, mă opresc aici, pentru a le permite tuturor celor interesaţi să-şi completeze, în dependenţă de propriul destin, propria-le stare de spirit şi de fapt(ă), în dependenţă de propriile spaime – să completeze şirul de întrebări dezastruoase şi, în măsura în care sunt edificaţi, chiar să-şi răspundă...
Ce te vei face, dacă smintiţii ăştia de politicieni te vor duce la casa de nebuni? (Ei bine, e cam dur: nu chiar casa de nebuni... Acolo e clar: nu mai e nimic de făcut...)
Dar în atâtea şi atâtea alte cazuri de situaţie existenţială, cu ştreangul de gât, ce te vei face, dacă?...
Dracu’ ştie ce te vei face... Poate că, pentru început, ar trebui să deschizi calculatorul, să intri în Internet.... Astăzi mai că lumea întreagă împrumută sau cvasişterpeleşte totul, toate din monstruosul depozit-abis internetic. Acolo se află multe răspunsuri, zic eu, chiar dacă sunt sigur că nu există răspunsuri şi la întrebările care nu sunt decât chiar întrebările mele, formulate la persoana a doua singular (putea fi şi plural, situaţia oricum nu se schimbă spre bine) – ceea ce nu e decât un simplisim şi rutinar procedeu stilistic. Şi nimic mai mult. Chiar dacă viaţa, mai ales viitorul ei – este/sunt dincolo de orice procedeu stilistic.
...Însă tu nu dispera, nu renunţa – încearcă, intră în Internet, caută... Să vezi, dacă e posibil să trăieşti în temeiul unui răspuns furat... Pe viaţă şi pe moarte acel răspuns... Da, pe viaţă şi pe moarte... Sau doar în jumătate: pe moarte...
 
P.S. Pentru eventuale sugestii, răspunsuri, ajutor (inter)uman dezinteresat, pentru... pentru orice eventualitate lasă-ţi şi coordonatele: adresa electronică, numărul de telefon – fix, mobil, semnalmentele particulare: aluniţe, grupa sangvină, cicatrice, tatuaje (astea – nimic altceva decât chiar, caligrafiate, întrebările care te frământă; anume că – un corp, un trup, un cadavru – totalmente tatuat cu scrisul mărunt al miilor de întrebări şi, liber, netatuat – doar degetul mic de la piciorul stâng (sau drept) – loc pentru a se tatua eventualul răspuns – real sau – pardon – furat de aiurea...)