Categorii

Parteneri

Cavoul literaturii basarabene

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Cavoul literaturii basarabene

imaginea utilizatorului Constantin Cheianu

…Venisem la Uniunea Scriitorilor pentru a participa la şedinţa unui juriu şi, fiindcă mai rămâneau vreo zece minute până la ora stabilită, Teo Chiriac mi-a propus să intru la Muzeul Literaturii, unde era omagiat un scriitor dispărut de puţin timp.
Am păşit fără prea mare chef în acel spaţiu neprietenos, unde am descoperit un grup din vreo douăzeci-treizeci de inşi, dintre care scriitori erau mai puţin de jumătate. Abia dacă se auzea ce spun vorbitorii, toţi păreau să asiste la un ritual formal, nu se vedeau jurnalişti, televiziuni.
Am avut sentimentul că e vorba de un scriitor dispărut de mulţi-mulţi ani, unul uitat.
După impresia vizuală, a venit şi cea olfactivă, binecunoscuta combinaţie de praf, igrasie şi tipărituri vechi, pe care am simţit-o când am ajuns pentru prima dată aici, în studenţie. Nu se schimbase nimic... Mint, aerul de vechi şi delăsare era mult mai accentuat. Pe binecunoscutele blocuri-poliţe de un albicios vag, murdar, sub plăci de plastic brutal înşurubate, zgâriate şi înceţoşate, zăceau aceleaşi cărţi vechi cu chirilice. Aranjate neglijent şi alandala,
mi-au trezit asociaţii cu volumele pe care „anticarii de ocazie” le vând în stradă şi care sunt trântite uneori direct pe asfalt.
Acum realizam cu exactitate ce sentiment îmi trezea muzeul nostru în rarisimele ocazii când nimeream aici: acela de cavou. Sau, dacă vă sună mai nobil, de mausoleu. Când vii la Uniunea Scriitorilor şi urci la etajul doi, unde se află conducerea, traversezi inevitabil acest etaj intermediar, mort întotdeauna. Lângă scară e uşa aceea monstruoasă, îmbrăcată în tablă, fără mâner, parcă bătută în cuie, care îţi dă senzaţia că e a unui depozit. Se deschide doar din interior, adică o pot face doar „morţii”.
Cavoul, aşa cum îi stă bine, este mai tot anul închis. Din când în când se face câte o omagiere de genul celei la care asistam, atunci este deschis şi intrăm aici la o reîntâlnire cu morţii. Nu şi iarna, când, din cauza gerului din incintă, nu se poate sta. Ceva din felul în care sunt aranjate toate aici, plus mirosul de praf şi cărţi, exista şi în biblioteca din satul meu, numai că acolo, totuşi, ambianţa păstra semnele prezenţei umane.
Scriitorilor le place să se declare păstrători ai memoriei poporului. Ceea ce îţi sare în ochi în muzeul nostru are proporţiile unei atitudini de-a dreptul cinice faţă de propria memorie. M-am distrat să admit că poate halul în care este muzeul acesta revelă un adevăr profund, de care membrii Uniunii Scriitorilor sunt, totuşi, conştienţi. În contrast cu modul agresiv de a-şi impune persoana în timpul vieţii, indiferenţa cvasitotală faţă de ceea ce se va întâmpla după dispariţia fizică arată, probabil, cum se văd ei proiectaţi în eternitate.
Sau poate lucrurile sunt mai banale, poate lor li se pare că aşa e bine şi că anume aşa trebuie să arate un muzeu de literatură.
...Mi-am amintit că scriitorul omagiat – Anatol Codru – avusese cu doar vreun an şi ceva în urmă, când mai era în viaţă, un eveniment, o lansare de carte sau o premieră, nu mai reţin bine. Ce agitaţie atunci, câte flori, câte sute de invitaţi! Mai multe televiziuni au dat reportaje, ziarele „alor noştri” i-au dedicat spaţii generoase, mi s-a spus că şi banchetul a fost pe măsură.
Ce prăpastie între agitaţia de atunci şi „pomenirea” umilă de acum! Sigur, dacă omul mai era în viaţă, forfota ar fi fost tot atât de formidabilă.
Peste încă un an-doi, puţini din aceşti douăzeci de inşi vor mai putea fi aduşi la o altă omagiere. Peste alţi doi-trei ani, totul se va fi încheiat.
Eu credeam că gloria scriitorului basarabean ţine mai mult.
Poate că priveliştea pe care o contemplam merita să fie văzută nu doar de douăzeci-treizeci de inşi, ci de toţi cei trei sute de membri ai USM? O necesară terapie, nu, o binevenită întâlnire cu sic tranzit gloria mundi?...
...Am avut sentimentul că pătrunsesem, de fapt, undeva în spaţiul „de dincolo” şi acolo scriitorul dispărut era cinstit exact atâta cât merita, adică de vreo douăzeci de morţi ca şi el, printre care mă strecurasem şi eu.
Am ieşit, brusc, de acolo, la aer.

Experienţa dumneavoastră este

Experienţa dumneavoastră este foarte interesant. Aş dori să ştiu mai multe.nice and cheaper pellet machine