Categorii
Autori
Bloguri
cataclism
cataclism
Ştefan Boleacataclism
o bestie mă sfârtecă din interior
un trup de fiară îmi tot dă târcoale
o bandă de torţionari îşi înfige cuţitele în mine
dinăuntru
asemenea lui doja, sunt ţintuit pe scaunul de foc,
coroana de spini îmi iese din tâmple afară
cohortă de năluci, cuib de draci, vârtej de şerpi şi
ghem de gunoaie
ce-mi iese pe gură, prin ochi, buric şi prin piept
s-au adunat cu toţii şi-n oglindă îmi fac semn
cu propria lor faţă
am îngheţat, am împietrit
şi simt piroanele
cum ies
cum ies
cum ies
50 de golgota on the rocks, 40 de moria, 666 de
apocalipse
îmi stau pe limbă, în plămâni, în coaste, pe faţă
suflarea mi-e veştedă, paloarea supremă
aş putea îngropa o dresdă dacă numai aş ţipa
aş sculpta un nagasaki cu ghearele
mă simt ca şi cum m-aş fi născut mort sub
bombardament american
şi claunii care-mi adumbresc privirea
şi arlechinii care mă muşcă de gât
şi călugării franciscani vânduţi diavolului, care-mi
pun bocancul pe creştet
vreau să ridic un zid între mine şi monştri
dar am deja rânjetul lor
grimasa, căutătura, schimonosirea lor
sunt fără pavăză şi aştept să mă sugrume
îmi ies mâini din viscere, schijele îmi sparg retina
şerpi izvorăsc din urechi şi mă muşcă de buză
ciocane zvârlite din şira spinării, paralizându-mă cu
mâinile încrucişate
sodomizat şi gomorizat în postura fetus
mut de uimire pentru o secundă
observ un pian care îmi iese din creier
şi mă zdrobeşte între carcasă şi claviatură
misanthropia
la patru noaptea liniştea este aproape religioasă
bezna îţi înghite paşii la fel cum deşertul reţine
sudoarea
la fel cum o plantă carnivoră îţi suge răsuflarea
te poţi întâlni cu un poliţist sau cu un hoţ
nici nu ştii care e mai dăunător
unul vrea să te identifice, celălalt îţi scanează
vulnerabilitatea
ambii vor să te percheziţioneze
la patru noaptea eşti singur pe lume
jumătatea ta de planetă bea somn
cealaltă jumătate se-ndoapă cu muncă şi se
mişcă mecanic
la patru vezi firele, auzi dangătul lanţului
dar în surdină, aproape în şoaptă
pentru că lesa e largă, strânsoarea stăpânului
se relaxează
şi vârful cizmei e numai bun de molfăit şi lins în
timp ce inspiri în somn
la patru noaptea strada mea era o biserică, un
adevărat studio
singurătatea mea era atât de infatuată
încât simţeam că mă ridic ca domul lui stefan
şi că de mii de ani, poate milioane, creierul meu n-a
mai simţit miros de om
pastel nevrotic
cerul mă apasă, îndesându-şi pintenii în gâtlejul meu
şi nu mai pot respira, pentru că norul-lăcustă
mi-a tras gluga pe faţă
fulgeră în altă localitate şi plouă în altă localitate, aici preludiul ne torturează şi tensiunea face să crape
vesela în sufragerie
furtuna incapabilă ademeneşte şobolanii, care se deplasează din gurile de canal, iritaţi că nava nu se
scufundă mai grabnic
la fel gândacii de bucătărie organizează excitaţi hora unirii, astfel încât cu o talpă nimerit aplicată poţi să
ştergi din cartea vieţii cel puţin un trib
iar muştele presimţind uraganul caută adăpost în
hoiturile ce pleznesc în gunoaie
cerul mă apasă, ca un jaguar ce dormitează pe pradă, ca un jandarm care imobilizează suspectul cu cizma, ca o cămaşă de forţă a viitorului, proiectată special pentru creier
şi cerul mă mulge, mă drenează, mă suge până când cad lat ca o lipitoare, care nu şi-a mai luat de mult
doza şi halucinează cu vlad ţepeş
norii umflaţi de cianură mi s-au îndesat în gât, dacă
am să scot o vorbă, am să-ţi suflu moarte-n chip
sunetul dezastrului atomic e isteric, precum clipocitul
talanţilor la casierie
în sfârşit plouă torenţial peste cluj, ies pe balcon cu ţigara aprinsă, şi-n timp ce bolta întunecată dă să crape şi norii sunt siluiţi, zdrobindu-se unul de altul, simt cum mii de sori încep să răsară dincoace de
pleoape
- autentifică-te pentru a adăuga comentarii
acdenb
wntnvr acdenb