Categorii

Parteneri

Cartea anului 2011

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Cartea anului 2011

Miercuri, 23 noiembrie 2011, Premiul Cartea anului a fost decernat scriitoarei Marta Petreu pentru romanul Acasă, pe Câmpia Armaghedonului, apărut la editura Polirom.  
Festivitatea de decernare a premiului acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundaţiei ANONIMUL, s-a desfăşurat la Clubul Prometheus din Bucureşti.
 Romanul câştigător a fost selectat dintr-un număr de 6 titluri nominalizate de către juriul format din Nicolae Manolescu – preşedinte şi redactori ai revistei România literară.
 Romanul Martei Petreu, Acasă, pe Câmpia Armaghedonului, apărut în seria de autor dedicată poetei şi eseistei, aduce în literatura română un personaj memorabil: Mària, o ţărancă din Câmpia Transilvaniei, care, neîmplinită în iubire şi în viaţă, ajunge să-şi renege şi să-şi blesteme propriile vlăstare. Ca o pânză de păianjen în miezul căreia se află această mamă terifiantă, familiile Sucutărdean şi Vălean îşi ţes existenţele într-o istorie de un veac. Apocalipsa pe care o aşteaptă în orice clipă o parte dintre membrii milenarişti ai clanului, rigorile religioase şi sărăcia adusă de colectivizare croiesc caractere de excepţie şi destine asemenea.
 „De mult nu au mai apărut acolo, pe câmpia transilvană, unde „a te cânta” înseamnă „a te plânge”, o mamă şi un tată de o asemenea vigoare epică, o naratoare de o sensibilitate pe măsura inteligenţei, statornic încredinţată de această „idee greu de argumentat raţional: gândurile bune şi cele rele ale oamenilor se totalizează undeva, formând un fel de psihosferă, ca un halou al lumii, cu urmări asupra noastră”. Pentru mine, deocamdată, cel mai bun roman al anului.” (Radu Cosaşu)