Parteneri

Cărţile sunt cele care ne ghidează

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Cărţile sunt cele care ne ghidează

articol: 

Interviu cu scriitoarea Ulla Unseld-Berkewicz, directorul Editurii Suhrkamp
 
- Doamnă Ulla Unseld-Berkewicz, v-aţi format intelectual sub influenţa culturii promovate de „vechea” editură Suhrkamp. Ce a însemnat pentru dumneavoastră această cultură înainte de a deveni angajata şi, ulterior, directorul editurii?
- Înseamnă totul. Suhrkamp, mai mult decât orice altă instituţie intelectuală formată după 1945 încearcă să „modeleze” conduita halucinantă a germanilor şi să-şi revendice libertatea de a constitui o instituţie culturală mai bună. Germanilor le-a fost întotdeauna ruşine din motive greşite – că au eşuat să creeze un imperiu. Se urăsc pentru că îl au doar pe Goethe, dar nu şi pe Napoleon. Apoi o fac pe Napoleonii şi distrug orice reminiscenţe ale lui Goethe. Sperăm că această situaţie se va schimba spre bine în secolul 21.
 
- Ce direcţie va lua „noua” politică editorială a Editurii Suhrkamp?
- Se va orienta spre o zonă în care încă nu au fost distribuite toate rolurile în disputa asupra a ceea ce e drept, în care lucrurile noi sunt enunţate într-o formă relevantă şi durabilă, iar cele vechi sunt expuse într-o manieră inovatoare. Proiectele lansate în ultimii ani – Colecţia Religiilor Lumii, Colecţia Unseld şi Filmedition Suhrkamp – ar putea oferi o primă impresie asupra activităţilor noastre.
 
- O serie de gânditori afiliaţi la editura dumneavoastră au prezis actuala criză financiară. Oare această criză a afectat serios vechiul model de succes al Editurii Suhrkamp?
- Atunci când gândirea anticipează o criză, aceasta nu o face pentru a oferi soluţii de într-ajutorare sau sugestii financiare, ci pentru a arăta lumii că a ales un mod de viaţă greşit. Redirecţionarea spre o metodă mai corectă de gestionare a lucrurilor încă nu s-a produs şi nimeni nu este imun la consecinţe, nici chiar editorul. Dar criza realizează ceva important pentru noi: ea ne ridică moralul, iar atunci când cineva reprezintă o cauză dreaptă, luptă cu mai mult elan.
 
- În ianuarie 2010,  v-aţi mutat sediul la Berlin. Criticii au numit aceasta o „retragere înainte”. Replica dumneavoastră este că viitorul oricărei edituri şi al oricărei culturi este provizoriu şi că acestea se vor afla în condiţia unei diaspore. Până acum, siguranţa şi continuitatea au fost reţeta de succes a editurii dumneavoastră.
 - Raţiunile pentru care am optat pentru Berlin sunt în acelaşi timp complexe şi simple, la fel ca şi un text dificil – aţi putea avea probleme în timpul lecturii sale, dar în retrospectivă lucrurile apar mult mai clare şi mai logice. Continuitatea şi siguranţa nu se formează din timiditate şi rigiditate, ci din dinamism. Ceea ce realizăm noi la Suhrkamp se conformează imaginii pe care o degajă o editură de încredere.
 
- Are oare Germania nevoie cu adevărat de un centru cultural în Berlin? În orice caz, această evoluţie, această concentrare a forţelor culturale în metropolă este privită cu îngrijorare din exterior. Oare vocaţia editorului nu constă în apărarea marginalului şi excentricului?
- Opţiunea cea mai fericită a unui editor ar fi să susţină extraordinarul, însă dintr-o perspectivă a ordinarului. Cei care doresc ca ideea lor să trăiască, chiar dacă ea apare lipsită de putere la prima vedere, trebuie să înfrunte puterea, nu să se ascundă într-o gaură. Poetul nu se duce la prinţ ca să-şi facă prieteni, ci mai degrabă ca să-şi exprime poziţia, altfel nu va fi auzit. Să te ascunzi într-un colţ liniştit nu este atitudinea corectă pentru a face critică, pentru a te afirma, pentru a cuceri.
 
- Vă extindeţi în mod constant activitatea spre noi teritorii culturale (recent chiar şi spre cel al benzilor desenate), care au fost descoperite şi promovate mai ales de editurile mici. Doriţi să deveniţi un fel de corporaţie Microsoft pe piaţa editorială germană, permiţând editurilor mici şi inovatoare să-şi dezvolte noile idei şi apoi să le adaptaţi?
- Ideea de contrapunere între „mic şi mare” apare tot mai depăşită atunci când industria culturală se prezintă tot mai mult ca un domeniu în care ceea ce ieri era de neconceput se află astăzi în centrul atenţiei, pentru ca mâine să fie uitat. În această situaţie este necesar să încetăm să gândim în termeni de produse şi marfă, de dominare a pieţei şi a nişelor respective, şi să înţelegem că ideile şi frumosul sunt de neînlocuit şi nu pot fi calculate. Cei care se pretind strategi capabili să-şi gestioneze clienţii prin metode improvizate vor fi striviţi de abundenţa de pe piaţă. Însă cei care transmit mai departe ceea ce ei înşişi găsesc că e de valoare vor fi în stare să atragă public.
 
- Cu ceva timp în urmă aţi scris în „Der Spiegel” că un domeniu care şi-a pierdut unitatea fizică atrage mai mult efort intelectual decât un spaţiu inactiv. Această concepţie poate fi aplicată şi editurii dumneavoastră?
- În loc de unitate fizică aş fi putut să aleg şi expresii de genul conformitate, securitate sau uniformitate impusă. Un editor care aderă la o astfel de loialitate faţă de linia directoare nu are nici o şansă de supravieţuire. Pentru noi, cărţile sunt cele care ne ghidează şi nu viceversa.
 
- Aţi mai scris în acelaşi eseu că e de datoria fiecărei instituţii culturale şi a fiecărei edituri să facă lucruri imprevizibile şi să prevină situaţia în care oamenii şi ideile devin interşanjabile. Cei care nu pun în dezbatere acum aceste chestiuni vor fi reduşi la tăcere. Aţi putea să dezvoltaţi un pic acest scenariu prost?
- Priviţi orizontul de aşteptare al presei şi al pieţei: există o tendinţă de a lua în considerare doar categoriile fixe, care permit o gândire dirijată. Apoi vreun redactor literar sau un vânzător de carte ar putea să impună anumite condiţii: recenzăm doar cărţile dintr-un program prestabilit, care sau 1) abordează subiecte ce domină deja mass-media în 2009 (aniversarea căderii Zidului Berlinului, gripa porcină, criza financiară) sau 2) se află pe lista largă sau redusă de nominalizări la Premiul literar german. Dacă fac acest lucru de zece ani şi dacă, eventual, următoarea carte a autorului nu mai este apreciată, fiindcă autorul nu mai este nominalizat sau nu mai scrie pe temele în vogă din acel an, dacă autorii abandonează în mod iresponsabil valoarea obiectivă şi acceptă doar valoarea fervorii mediatice, a publicităţii, a sondajelor şi trendurilor, atunci ei şi-au nimicit completamente orice cultură a dezbaterii şi piaţa de desfacere literară de limbă germană pe zece ani înainte. Editorii ar trebui să impună standarde clare împotriva acestui fenomen, bazate mai degrabă pe textele propriu-zise, decât pe criterii de marketing aberante şi mioape. Dacă am urma acest nonsens, la care astăzi se obişnuieşte să se facă referinţă pentru a determina „relevanţa”, am fi nevoiţi să ne confruntăm pe termen lung cu o generaţie de scriitori dezamăgiţi, epuizaţi şi decăzuţi şi de asemenea cu o disoluţie a valorilor. Cred că nu ar trebui să participăm la un astfel de scenariu.
 
- Cum vă imaginaţi piaţa editorială peste douăzeci de ani? Oare era mass-mediei tipărite se apropie de sfârşit?
- Parcă nu se ştie foarte bine că pictura a încetat să mai existe odată cu apariţia fotografiei? Că oraşele lumii au fost lipsite de teatre din momentul în care a apărut televiziunea? Că atunci când computerele au devenit capabile să imprime, să sintetizeze şi să reproducă sunete, lumea a încetat să mai înveţe să cânte la instrumente muzicale? Şi să nu uităm: mâncarea pentru astronauţi a devenit disponibilă în tuburi atunci când umanitatea a decis să nu mai gătească. Siegfried Unseld nu a încetat să afirme că nu cartea a fost cea care a murit în 1980, după cum a prezis Marshall McLuhan, ci însuşi Marshall McLuhan.
 
După revista „Uber: Blick”
Traducere de Marcel Gherman

yhsodxdq

nkipgvd yhsodxdq