Categorii

Parteneri

Alter sanctum (II)

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Alter sanctum (II)

imaginea utilizatorului Marcel Gherman

Capitolul 3
 
Părăsiră casa familiei Numa prin ieșirea din spate. Acolo-i aștepta un complice al călăuzei lor misterioase. Venise cu un car, special pentru ei, și avea aerul unuia pentru care astfel de lucruri erau principala îndeletnicire din viața lui. Spre deosebire de acolitul său care-și etala ostentativ proveniența exotică, semăna cu un ins din clasa plebeilor, de care era plină urbea romană, dar, bineînțeles, aceasta era doar o altă formă de disimulare.
– Ascundeți-vă sub aceste baloturi, îi luă în grijă plebeul. Și pe toate duhurile Infernului, să nu vă mișcați și să nu faceți niciun zgomot până am să vă spun să ieșiți.
Cei patru adolescenți urcară în vehicul, dar nu fără reproșurile lui Caius.
– Chiar nu știu ce-o să iasă din toate astea!
Simțiră cum carul o ia din loc. Nu aveau nici cea mai mică idee despre traseul pe care-l urmau. La un moment dat, își întrerupseră drumul. Cei patru avură marea inspirație să rămână în ascunziș, ceea ce mai mult ca sigur le salvase viața. Răsunară niște voci masculine. După maniera lor de a vorbi, nu încăpea îndoială că erau oameni de arme. Călăuza le răspunse ceva nedeslușit. Nu vom mai ști prin ce minciuni sfruntate le-a distras vigilența, dar se pare că acestea au funcționat. Imediat, militarii își schimbară atitudinea. Păreau chiar speriați. Carul își reluă calea.
Într-un sfârșit, după multe ocolișuri, staționară.
– Gata, am ajuns! îi anunțară străinii.
Se pomeniră în curtea unei vile care avea un aspect obișnuit pentru arhitectura din Cartierul Palatin.
Personajul pitoresc îi conduse în interiorul clădirii. După modul sumar în care fusese mobilată, se vedea că locatarii săi se stabiliseră aici de foarte scurt timp. S-a deschis o ușă și eroii noștri au fost invitați într-o încăpere de dimensiuni mici, unde-i aștepta proprietarul casei. Călăuza nu schimbă nicio vorbă cu acesta, ci doar se rezumă să-i facă un semn ce aparținea unui cult religios necunoscut, după care-i părăsi.
Stăpânul casei era un bărbat corpolent între două vârste. Avea capul ras după moda egipteană, iar veșmântul său se înscria în tradiția culturală a țărilor elenizate.
Era așezat la o masă pe care se zăreau câteva pergamente, precum și niște unelte a căror funcție ar fi greu să o identificăm, dar care lăsau de presupus că aveau de a face cu astronomia și arta divinației1. Peretele din spate era ocupat de niște polițe pe care se păstrau mai multe suluri, unele mai noi, altele mai vechi. Bărbatul era prins într-o conversație cu un tânăr. Deși nu făcea parte din anturajul lor, înfățișarea lui li se părea cunoscută, ca și cum îl mai întâlniseră, chiar dacă nu-și aminteau când și unde. Era cu puțin trecut de vârsta majoratului și părea că acordă o grijă un pic cam exagerată ținutei sale.
Gazda rămânea absorbită în discuția cu acel june.
– Așadar, Iulius, lecția mea finală a avut ca temă datoria și destinul. Ai citit cărțile pe care ți le-am dat?
– Le-am parcurs pe toate, maestre. Sunt niște doctrine foarte neobișnuite. Așa ceva nu înveți în nicio școală latină.
– Într-adevăr, sunt texte rarisime, pe care le distribuim cu un înalt grad de discreție, din motive lesne de înțeles. Unii le consideră prea radicale pentru mentalitatea romanilor și chiar subversive, într-un anumit sens. Trebuie să știi că atunci când sunt însoțite de voință, ideile devin ceva mai mult decât niște lucruri abstracte și se transformă într-o sursă de putere. Uneori, ele pot deveni un sprijin și un refugiu. Acum, amintește-ți de concepțiile druizilor2 legate de nemurire. Ei cred că toți oamenii trăiesc o infinitate de vieți, dar o faptă nelegiuită îl va lăsa pentru totdeauna întinat pe cel care o va săvârși. Stoicii3, dimpotrivă, consideră că nu există viața de apoi. Însă, indiferent care ar fi adevărul, trebuie să ții minte, Iulius, că toți avem obligația morală să acționăm chiar și în cele mai grele încercări cu putere și curaj. Și tocmai prin faptele noastre vom rămâne în memoria celor care vor veni după noi. Orice om este definit, în ultimă instanță, prin faptele sale. Iar lumea noastră s-a sprijinit întotdeauna pe acei oameni dârzi care îndrăznesc să lupte. În viața ta viitoare, vei avea momente când vei fi nevoit să alegi între a te supune sorții și a te ridica deasupra ei. Dar tu deja știi pe ce cale vei păși. În această imensă tragedie, fiecare dintre noi are datoria să-și joace rolul cât mai bine posibil, până la capăt. Acesta e rostul nostru de a fi și astfel ne atingem împlinirea. După cum ți-am spus, ți-am oferit ultima și cea mai importantă lecție. Cu părere de rău, acum voi fi nevoit să te părăsesc. Forțele providenței să te aibă în pază!
Tânărul rămase îngândurat. După care rosti:
– Deci acesta e momentul în care ne luăm adio... Poate că totuși ne vom revedea vreodată?
– Într-un sens, noi toți ne vom reuni cândva.
După ce Iulius plecă, stăpânul vilei își reorientă atenția spre cei patru.
– Vă salut, tineri prieteni! Sunt Asklepios.
– Dacă îmi permiți această îndrăzneală, oare e numele tău adevărat? rosti cu ironie Caius Gracchus.
Asklepios fu amuzat de această observație.
– Bineînțeles că nu. Am avut atâtea nume și identități false încât nici nu le mai țin minte pe toate. Într-un fel, sunt ca Pitagora4 cu reîncarnările lui nesfârșite. Nici nu știți la câte subterfugii am recurs pentru a scăpa de vigilența autorităților. Acum, când suntem complici în ceea ce s-ar numi o mișcare de rebeliune, pot să vă spun acest lucru fără nicio reținere. În actele oficiale, sunt înscris ca un medic din Grecia. Știți cât de primitivă rămâne această disciplină în măreața noastră Republică Romană. Tot ce fac doctorii noștri pentru suferinzi este doar să le citească lecții de filosofie! Ar trebui să întreprindem totuși ceva în acest sens. În secret, am mai practicat și astrologia. Mă mândresc că, printre isprăvile mele, am alcătuit oracole pentru conducătorii noștri, inclusiv chiar și pentru acest parvenit pe nume Sylla, pe care îl așteaptă cu siguranță soarta tuturor celor ca el. Evident, dacă m-ar fi identificat ca autor al acestor preziceri, m-ar fi condamnat la moarte, ca pentru un act suprem de trădare a statului roman.
Lavinia nu reuși să-și stăpânească curiozitatea.
– Și atunci, cine ești de fapt, Asklepios?
Buna lor gazdă își demonstra deplina sinceritate. În acea situație de criză, rămânea calm și împăcat, ca un om care-și aflase vocația și avea acum șansa să-și pună talentele în aplicare.
– În viața mea, am călătorit prin tot felul de locuri și am întâlnit mulți oameni neobișnuiți. Există o sumedenie de culte bizare care preferă să-și păstreze ritualurile în secret. Considerați-mă ca un fel de ambasador neoficial care întreține relațiile dintre aceste culturi atât de diverse și contribuie la înfăptuirea agendei lor comune. Oamenii înțelepți au capacitatea să vadă imaginea în ansamblu, dincolo de micile răzmerițe care fac doar în aparență istoria. Există lucruri mult mai importante decât apărarea propriilor interese, acea atitudine pro domo sua5 atât de răspândită printre romani. Atunci când barca este zdruncinată prea tare, ea riscă să se scufunde. Misiunea noastră este tocmai să nu admitem acest lucru și să ne asigurăm că mașinăria ce ține lumea în mișcare își va continua buna funcționare.
Ochii lui Asklepios se ațintiră pentru o clipă spre un teritoriu imaginar, plasat într-un timp și un spațiu îndepărtat, spre o lume care încă nu exista, dar care prindea contur în mințile unor oameni ca el.
– Trebuie să facem mai mult pentru lumea noastră. Trebuie să încercăm să o vindecăm de relele care o amenință... Istoria poate fi privită ca o succesiune neîntreruptă de atrocități și crime abominabile, ca un teatru al suferinței. Dar lumea ar putea fi altfel, sunt convins de acest lucru. Întotdeauna rămâne speranța. În momente grave ca acesta, trebuie să ne căutăm refugiu în exterior, în acel alter sanctum6 care va rămâne mereu deschis pentru noi. Tocmai într-acolo, spre un astfel de refugiu vă îndemn să vă îndreptați acum, tinerii mei prieteni. În acel loc sigur veți pregăti viitorul civilizației noastre și veți continua munca începută de părinții voștri și de marii oameni ai Romei. Există forțe care veghează asupra voastră. Aceste forțe pe care le reprezint mi-au încredințat sarcina să vă asigur evadarea din Italia. Iată planul pe care-l veți urma. Din păcate, porțile Orașului Etern sunt supravegheate cu strictețe de autorități. Așa încât șansa voastră este să părăsiți capitala și să vă deplasați spre portul din Ostia, unde vă așteaptă o corabie ce vă va transporta în siguranță spre Libia7. Echipajul navei vă va recunoaște imediat. De asemenea, vă încredințez acest cadou din partea protectorilor voștri.
Asklepios le întinse o pungă cu un conținut ce rămânea deocamdată necunoscut pentru cei patru adolescenți.
– Va fi o bună investiție în viitorul vostru, suficientă pentru a vă asigura întreținerea pe toată viața.
Tinerii noștri eroi îi mulțumiră salvatorului lor.
_______
1 Divinație – arta prezicerii viitorului.
2 Druizi – adepții unui cult religios străvechi, asociat în special culturilor celtice, cândva foarte răspândit în Europa, pe teritoriul actual al Marii Britanii și al Irlandei și în Galia (actualul teritoriu al Franței). Chiar și în România de azi se păstrează ruinele unor monumente antice, ce aveau rolul de calendare și se presupune că ar fi aparținut druizilor. Cultul druizilor a fost marginalizat de cuceririle romane și, ulterior, de expansiunea creștină. Se zice că niște preoți druizi l-ar fi avertizat pe Iulius Caesar să se păzească de Idele lui Marte, ziua sărbătorii romane în care a fost asasinat.
3 Stoici – adepții unei doctrine filosofice latine care cultiva curajul și puterea de a-ți asuma destinul. Filosoful, politicianul și dramaturgul Seneca, cel care i-a fost consilier și mentor tiranului Nero, a urmat și el învățăturile stoicismului.
4 Pitagora – filosof și matematician grec. A fondat un cult care promova, printre altele, ideea reîncarnării. Pitagora însuși pretindea că în trecut a trăit nenumărate vieți, atât ca om, cât și sub forma unor animale dintre cele mai ciudate.
5 Pro domo sua – expresie latină, în traducere, pentru propria casă sau pentru propria familie. Semnifică a urmări doar propriile interese egoiste și ale anturajului tău apropiat.
6 Alter sanctum – în latină, sanctuar în exterior, a-ți afla refugiu în exterior.
7 Libia – denumire veche greacă și latină a Africii.