Prolog
 
Roma, anul 82 î. Hr. Conflictul dintre patricieni și plebei intră într-o nouă etapă de escaladare. Generalul Sylla1, adept al patricienilor, recucerește capitala romană și începe un val de persecuții fără precedent îndreptate împotriva tuturor oponenților săi politici. El alcătuiește o listă lungă de persoane care urmează a fi lichidate, din ea făcând parte senatori și membri ai familiilor lor. Aceștia sunt omorâți în plină stradă, fără niciun proces judiciar, iar autoritățile îi tolerează și încurajează pe indivizii care le vandalizează casele și le acaparează averile. De asemenea, rudele îndepărtate ale celor vizați sunt lipsite de dreptul de a deține vreodată funcții în stat.
 
I
În acea zi rece de noiembrie, un vultur rătăcitor traversa cerul Orașului Etern. Priveliștea ce i se deschidea ochiului nobilei creaturi ar fi provocat mirarea oricărui muritor. La răsărit de Tibru, dincolo de Zidul Servian, începea frumosul cartier de pe Colina Palatină. Aici își aveau reședințele unii dintre cei mai influenți oameni ai Romei. Viața în vilele lor se asocia întotdeauna cu luxul și abundența. Sub vraja acestor privilegii, cei aleși de soartă ajungeau să se închipuie mai presus de forțele naturii și ale timpului. Unii dintre ei erau chiar convinși de originea lor divină, crezându-se descendenți ai zeilor pe pământ. Erau cu adevărat stăpânii lumii, a căror putere-i făcea în stare să-și satisfacă orice ambiție, orice fantezie și capriciu.
Pe străzile Romei din acele timpuri, se plimbau agale matroane înveșmântate în alb, așteptându-și soții militari să revină din provinciile unde luptau pentru onoarea patriei lor. Romanii abia începuseră să prindă gustul războaielor, care se dovedeau o afacere foarte profitabilă. Puține erau spiritele lucide în stare să reziste în fața acestor tentații.
Colina Palatină se învecina în partea de sud cu Cartierul Aventin, un loc sinistru, pe unde puțini s-ar fi încumetat să facă promenade pe timp de noapte. Iar mai la nord, se afla Capitoliul, unde se concentra întreaga putere a Romei. Aici își aveau sediul Senatul și cei doi Consuli, care conduceau statul împreună, prin consens, fiind aleși de către Senat pe un termen limitat cu strictețe. Sau cel puțin așa ar fi trebuit să funcționeze Republica Romană în mod normal, după cum stabilise din vremuri străvechi miticul rege Numa, sau acele minți luminate care au fost adevărații întemeietori ai Romei.
Iar și mai departe, se întindeau Cartierul Viminal și Cartierul Quirinal, ultimul purtând în mod simbolic numele lui Quirinus, zeul prosperității.
În zilele obișnuite, din orice curte puteau fi auzite strigăte vesele de copii, ale căror jocuri constituiau doar repetiții pentru marile roluri ce aveau să le fie rezervate în viața lor de cetățeni romani. Toate destinele posibile abia așteptau să prindă formă într-un viitor fantomatic supus voinței atotputernicului Jupiter.
Pe lângă numeroasele fântâni arteziene, își pierdeau timpul mulți tineri, care se bucurau și ei de viața în minunata urbe. Erau multe lucruri de văzut în metropola spre care duceau toate căile. Capitala romană se preschimba pe an ce trece într-un adevărat centru al pământului. Străzile erau pline de străini ciudați, veniți de prin toate întinderile zonei Ecumena, cea a popoarelor care cunoscuseră începuturile civilizației. Modul de viață al romanilor se îmbina cu obiceiurile unor neamuri din ținuturile cele mai îndepărtate. Latinii nu mai erau aceiași după ce cunoșteau miraculoasele daruri aduse de caravanele sosite de pe Drumul Mătăsii și Drumul Mirodeniilor.
În cartierele rezidențiale ale Orașului Etern se înălțau clădiri cu până la șase etaje, prin ale căror geamuri și balcoane se întrezăreau aceleași scene ce vor alcătui existența umană în toate secolele ce vor urma. Pe străzile înguste, se deplasau fără încetare mase de oameni și șiruri de care încărcate peste măsură cu bunuri de tot felul. Până târziu în noapte, agitația și vacarmul nu se întrerupeau nici pentru o clipă.
Însă în acea zi, în capitala romană se resimțea o tensiune stranie, ca un semn prevestitor de nenorociri. Viața romanilor din acele timpuri fusese marcată de o succesiune de evenimente îngrijorătoare, al căror deznodământ nu putea fi deslușit de nimeni, nici de cei mai străluciți strategi și maeștri în arta politicii. În mod cert, Republica trecea prin mari încercări, ce puneau sub amenințare înseși temeliile sale.
Cu foarte puțin timp în urmă, generalul Sylla recucerise capitala, revenit din exil cu o armată uriașă strânsă din provinciile de la Răsărit. Mulți își puneau speranța că Sylla va readuce ordinea și pacea, după dezmățul sângeros al rivalului și dușmanului său înverșunat, generalul Marius2. Acesta a lăsat o lecție înscrisă pentru totdeauna în tratatele de istorie, despre ceea ce se întâmplă atunci când căutarea dreptății și dorința de răzbunare sunt împinse dincolo de limitele raționale. Totul a început de la o inițiativă din Senat, legată de acordarea unor drepturi suplimentare populației. Aparent, erau niște lucruri absolut firești și necesare, precum lărgirea accesului la cetățenie, reîmpărțirea terenurilor și încercarea de a reduce decalajul dintre clase. Cei care s-au autointitulat patricieni s-au opus cu o asemenea încrâncenare, încât situația a degenerat în dezordini publice, acte de violență și, în ultimă instanță, război civil. În acest context, cele două forțe antagoniste, Marius și Sylla, și-au găsit o cale de a-și manifesta ranchiunele și orgoliile rănite, legate de izbânzile lor pe câmpul de luptă, reale sau închipuite, fiecare găsindu-și aprecierea talentelor sale în tabere opuse. Și astfel rivalitatea dintre doi bărbați a atras întregul Orbis Terrarum într-un război total.
Era prea devreme pentru a distinge care ar fi fost adevăratele intenții ale lui Sylla. În toate confruntările armate de până acum, prin determinarea și talentul său militar, s-a dovedit a fi o putere de nestăvilit. Putea fi în stare să-l nimicească pe oricine i-ar fi stat în cale.
Sylla era un personaj mai puțin obișnuit. A crescut într-o familie foarte săracă, dar în tinerețe a reușit să obțină, prin mijloace obscure, o avere uriașă, care mai târziu avea să-l aducă pe arena politică. Un mariaj cu o văduvă bogată, aflarea în locul potrivit la momentul potrivit, relațiile utile, talentul de infiltrare, cam acestea au fost metodele ce i-au asigurat succesul. Cineva i-a reproșat, la un moment dat, cum de a reușit să adune atâta bogăție, de vreme ce nu se trage dintr-un neam avut? O glumă care spune totul despre starea adevărată a democrației romane din acea vreme. Sylla se purta ca un mare petrecăreț și îi plăcea compania actorilor și a muzicienilor, cu care era mereu generos și deschis. Logica și motivațiile sale păreau greu de descifrat. Și după cum o demonstrează experiența, indivizii atipici sunt cei mai imprevizibili în acțiunile lor. După ce armata sa a înfrânt orice rezistență în urbea de pe șapte coline, iar el însuși s-a instalat definitiv la conducerea statului, toată lumea aștepta cu neliniște schimbările pe care urma să le aducă.
Adevărul despre evenimentele ce s-au produs cu multe secole în urmă a rămas în cea mai mare parte pierdut în mod irecuperabil. Istoria scrisă nu păstrează adevărul, ci mai curând fapte disparate, în legătură cu care suntem în stare doar să facem speculații. Avem totuși libertatea să umplem acele zone obscure ale trecutului prin miraculoasa forță a imaginației.
Povestea care va urma nu pretinde în niciun caz să reproducă adevărul istoric, ci este mai curând o interpretare fantezistă a unor lucruri ce puteau să se întâmple...
Să ne concentrăm acum privirea spre un loc anume, spre școala privată a bătrânului Moneo, unde-i vom întâlni pe doi dintre eroii centrali ai poveștii noastre. Sunt frații Titus și Caius Gracchus3, descendenți dintr-o veche familie de senatori. Cel mai în vârstă dintre ei, Titus, tocmai a împlinit 16 ani, iar fratele său e doar cu un an mai mic. În ambii se întrevăd deja trăsăturile bărbaților care vor deveni. La vârsta lor precoce, se disting printr-o putere fizică și de spirit ieșită din comun. Sunt înalți pentru anii lor adolescenți, iar părul lor blond și cârlionțat le este tuns după moda din acea vreme. Îi găsim în curtea școlii, pe terenul de nisip, unde de obicei sunt practicate exercițiile în artele războiului. În mod ciudat, nu poartă niște veșminte de atleți, ci au preferat să îmbrace câte o variantă de toga praetexta4 din cele ce se cuvin persoanelor care încă nu au atins majoratul. Nu este o alegere întâmplătoare. Astfel au decis cei doi să înfrunte valurile sorții în dimineața acelei zile.
Alături de ei, se află proprietarul școlii, acela căruia cei doi i se adresează prin formula simplă Moneo5, adică Maestru. Chiar și numele său adevărat rămâne un secret de stat. Se știe doar că la cei 60 de ani ai săi a făcut parte pentru foarte mult timp din Legiunea Minerva, una din cele mai temute unități de elită ale armatei romane. În timpul războaielor, acestei unități i se încredințau cele mai dificile misiuni. Soldații din Minerva erau cei mai buni dintre cei mai buni. În momentul asediilor, tocmai ei aveau sarcina să pătrundă primii în palatele regale și să captureze conducerea de vârf a țărilor dușmane. Cu siguranță, maestrul Moneo își avea rațiunile sale pentru care a acceptat să-i învețe pe acești băieți.
_______
1 Lucius Cornelius Sylla Felix (circa 138 î.Hr. - 78 î.Hr.) – militar și politician roman. A repurtat numeroase victorii, inclusiv în Africa, în campania împotriva lui Iugurtha, regele Numidiei, în Germania și Galia, în Războiul Cimbrian și la Marea Neagră, împotriva regelui Mithridates VI. În conflictul dintre patricieni și plebei, reprezentat în Senatul Roman de gruparea Optimaților și, respectiv, cea a Popularilor, a ales partea Optimaților. În 82, devine dictator, dobândind puterea absolută în statul roman. După ce comite nesfârșite abuzuri și acte de cruzime, renunță din proprie inițiativă la funcția de conducere și se retrage din politică.
2 Caius Marius (157 î.Hr. - 86 î.Hr.) – militar și politician roman. A deținut de șapte ori funcția de Consul, rangul suprem în eșichierul politic al Republicii Romane. A realizat reforme importante în armata romană și a contribuit la ridicarea gradului său de profesionalism. A atras o înaltă loialitate din partea soldaților săi. Un moment-cheie din viața sa a fost conflictul cu rivalul său Sylla. În Războiul Civil, a luptat împotriva acestuia din urmă și de partea plebeilor. Se consideră că Marius a fost un unchi al lui Iulius Caesar.
3 Titus și Caius Gracchus sunt niște personaje imaginate de autorul acestei cărți. La originea lor, s-au aflat două personalități din istoria reală, frații Tiberius și Gaius Gracchus (165-133 î.Hr. și, respectiv, 154-121 î.Hr.), politicieni romani care și-au sacrificat viața în lupta pentru democrație și libertate.
4 Toga praetexta – în varianta sa pentru adulți, veșmântul înalților demnitari romani.
5 Moneo – în latină, sfătuitor, îndrumător, mentor.