***
Iulian Fruntașu, „Să fi fost totul o mare păcăleală?”. Antologie de versuri. Editura Cartier, 2016. Colecția Cartier popular

Un număr de revistă bogat și variat în autori și teme. Valentina Tăzlăuanu, redactor-șef al publicației, redă, în loc de editorial, câteva impresii de lectură pe marginea romanului Solenoid – evenimentul editorial al anului trecut. „Stratificarea de planuri, jocul perspectivelor auctoriale, încrengătura de motive, o anumită incandescență a ideilor și interogațiilor asupra ființei și a destinului său în lume, fac din acest ultim roman al lui Mircea Cărtărescu un tur de forță în proza românească de azi.”

Graţie gentilei invitaţiuni primite din partea lui Anatol Ştefăneţ şi a echipei sale organizatorice − în care strălucesc Natalia Ştefăneţ, Mariana Postică şi Lucia Cazacu − în septembrie 2016 avui onoarea de a prezenta din nou Festivalul Ethno Jazz de la Chişinău. Cea de-a 15-a ediţie a marcat, totodată, aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea formaţiei Trigon, precum şi 60 de ani de viaţă ai lui Anatol Ştefăneţ.

Pe 13 octombrie 2016, cu doar câteva ore înainte să știm că Premiul Nobel pentru Literatură pleacă spre Bob Dylan, Dario Fo trecea la cele veșnice (sau mai corect, trecea în neființă – omul era ateu declarat). O coincidență tristă, dar oarecum simbolică. Dario Fo, laureat cu Nobel în 1997, a fost printre altele cantautor și pictor. Întocmai ca Bob Dylan. Vorba cântecului, The Times They Are a-Changin’.
 

Secolul XX ne arată o asociere a artelor cu tapajul, scandalul, pulverizarea canoanelor, dejucarea tradiției, a vechilor rigori, punerea între paranteze a școlii de artă, în general. Nu e deloc întâmplător că anume în anul 1916 s-a născut DaDa, fenomenul care a aprins discuția despre însăși existența artei, despre necesitatea și funcția acesteia în viitor.

E duminică. La 12 și un sfert, microbuzul de pe ruta Fundurii Vechi-Chișinău intră în Izvoare. În întâmpinare, vin creștini ieșiți de la utrenie. Când Transporter-ul trece pe lângă casa din cărămidă roșie, cu două nivele, cu ograda umbrită de viță-de-vie, cu gard din cărămidă albă și cu o remorcă de tractor la poartă, cu roțile dezumflate, inima lui Sorin Mătăsaru zvâcnește. 

O dată cu evoluţia civilizaţiei occidentale, ambiţia elitelor sociale de a obţine putere şi control absolut a crescut constant şi a atins forme supradimensionate. Trufia fără limite a homunculului european care se crede stăpânul universului a culminat în secolul XX prin emergenţa unor construcţii politice teratologice, care intenţionau să schimbe lumea în cel mai radical mod, iar scopul lor ultim a rămas rescrierea naturii umane.

A vorbi despre figura poetică a Eugeniei Bulat, care apare în Veneția ca un dat, e cu siguranță o sarcină dificilă, care derivă nu atât din complexitatea poeziei sale datorată aspectului expresiv, cât din densitatea multilaterală ce structurează personalitatea poetei, care a reieșit dintr-un parcurs existențial definit de ea însăși drept „Evadata din Est’’.
Și totuși, încerc să citesc acest parcurs poetic tocmai pentru că acesta este mărginit în dimensiunea existențială de „Evadată din Est” de către poeta însăși.

Întrucât mai avem de așteptat până la alegerea aceluiași Parlament și aceluiași președinte, de o parte și alta a Prutului, suntem nevoiți să discutăm despre cele două campanii mici, în locul uneia mari. 

Un prozator remarcabil este Paweł Huelle în cele două cărți, Eram singur și fericit și Mercedes-Benz, traduse de Radosława Janowska-Lascar și Mihaela Cornelia Fiscutean la Editura Polirom în 2014. Romanul Mercedes-Benz a mai cunoscut o ediție românească în 2004.

1 octombrie 2016

Am ajuns în punctul în care obscenul şi violentul substituie aproape în întregime informarea reală. Iresponsabilitatea cu care mânuim limba ar trebui să trezească îngrijorare. Dar dacă cuvintele („huliganisme verbale”), odată rămase în conştiinţă, dau de ştire într-o zi (deloc bună), precum dau „instrumentele în trupul pacientului” uitate de chirurgul distrat? 

- Stimate domnule profesor Valeriu Cușnir, sunteți un chirurg-oftalmolog renumit, dascăl, creator de școală, deschizător de direcții de cercetare în domeniul patologiilor oculare, un specialist apreciat de înalte foruri științifice, naționale și internaționale. Nu știu dacă ați mai acordat un interviu unei reviste de cultură, dar n-ar trebui să vă mire această invitație la dialog. Pentru antici, ca și pentru epoca Renașterii, cultură însemna mai mult decât profesarea artelor frumoase, de exemplu. Era un concept amplu, care cuprindea spiritul în toate manifestările sale.

Dacă cobori la vale, pe Bulevardul Grigore Vieru, dai de râul Bâc, despre care am mai vorbit în poveştile noastre. Este un pod deloc futurist peste râu, un semn al unui trecut industrial de acum cincizeci de ani. Traversezi podul şi la prima staţie, în partea stângă, vezi o clădire a cărei grandoare aminteşte de femeile care au fost cândva frumoase. Scările deteriorate îţi dau impresia că mergi spre Colosseum. Buruienile din jurul clădirii şi gunoaiele te readuc din lumea antichităţii şi te plasează în mizeria prezentului.

Facebook. Fabrica de narcisism, publicată de Teodor Baconschi la Humanitas în 2015 (apărută și în format de e-book), încearcă să evite, în bună tradiție aristotelică, ambele excese cu care se confruntă un observator al noilor fenomene sociale: condamnarea, care vine dintr-o formă de conservatorism, și extazierea în fața noului ca expresie a cultului pentru progres. Neofobia și neofilia.

De prea multe ori avem tendința instinctivă de a gândi separat, pe căprării, de a secționa timpul în felii într-un mod artificial. Reperele cronologice sunt de o relevanță incontestabilă, reprezintă niște borne temporale trebuincioase, însă au în subsidiar și un efect mai puțin cunoscut – distrug linearitatea, deformează importanța vieții de zi cu zi și împart semnificațiile inechitabil, încât ajungem să percepem istoria printr-o alternanță cronologică oarecum falsă, iluzorie.

Motto: Ajung să procedez cu cuvintele cum proceda mama cu ouăle pentru cloşcă: ridica fiecare ou cu o mînă, încropea un paravan cu palma celeilalte mîini şi se uita lung în lumină la el, ca să se asigure că e fertil. (Fragment de răspuns la o anchetă a revistei „Steaua”) 
 

…Astăzi i-ar fi greu să-şi imagineze când a simţit pentru prima oară o ciudată senzaţie în creierul său – senzaţie de foarte scurtă durată, însă memorabilă prin ciudăţenia cu care-i pusese la încercare cugetul, afectându-l fie şi pe o clipită-două, pe o simplă declanşare de blitz a… anormalităţii din conştiinţa sa.

***
cînd mi-ai spus că vii
 
ascultam beautiful day
bono şi ceilalţi băieţi
cîntau cum n-o mai făcuseră niciodată
foişorul 
era cea mai frumoasă clădire 
din lume
ardea cu flăcări înalte
şi nu era nimeni să îi stingă focul
 
am călcat atunci acceleraţia