articol: 

articol: 

articol: 

articol: 

articol: 

articol: 

articol: 

articol: 

Noutăţi la Editura Cartier
Emilian Galaicu-Păun, Țesut viu. 10x10, Colecția Rotonda, 2011, 344 pag.
 

În 2001, formaţia Trigon din Chişinău aniversa un deceniu de la înfiinţare. Evenimentul fu sărbătorit printr’un festival internaţional, care – în scurt timp – avea să devină principalul eveniment jazzistic anual din capitala basarabeană. Câştigând în amploare şi consistenţă cu fiecare nouă ediţie, Ethno Jazz Festival e actualmente o referinţă în domeniu.

articol: 

Petr Zelenka, Povestea unei nebunii obișnuite. David Drabek, Balerinele acvatice. Piese traduse în română de Lidia Našincova
 

articol: 

De ceva vreme încoace prozatorul japonez Haruki Murakami şi-a impus un soi de regulă a scrisului, mai exact a succesiunii textelor: după fiecare carte de mai mică amploare, mai scurtă, în care mizele nu sunt mari, urmează un volum amplu, în stare să aţâţe minţile şi apetitul de lectură al cititorilor de pretutindeni şi să-i facă pe criticii literari să afirme că avem de-a face cu un magnum opus.

Am avut ocazia cu ceva timp în urmă să insist asupra unui volum editat de savantul David Goberman în S.U.A., care se ocupa de plastica funerară din cimitirele evreieşti, Carved Memories1, şi atrăgeam atenţia prin acel eseu asupra faptului că, pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, s-a dezvoltat o foarte interesantă preocupare pentru cioplitul pietrei, căreia, prin extensie, îi putem spune chiar sculptură populară în piatră.

Stă neclintită. De când am început să vorbim. Nu şi-a înclinat o dată privirile, barem câteva grade mai spre dreapta sau spre stânga, de pe centrul figurii mele. Aş fi spus că vrea să mă hipnotizeze. Dar ochii ei nu au nimic intens sau greu de pătruns. Sunt de un maroniu şters, placizi, ca apa amorţită a unei băltoace într-o zi de vară fără boare de vânt. Nu numai privirea îi e fixă, ci şi întreaga făptură. O femeie uriaşă, într-un halat ponosit, însemnat cu vopsea albastră în dreptul inimii – semn că-i proprietatea spitalului (halatul); o stană, de-a dreptul.

Când treci pentru prima dată Prutul, ţi se pare că te îndrepţi spre tărâmul făgăduinţei. Treci graniţa convins că te vei întoarce acasă şi vei răsturna lumea. De la Chişinău, România are chip de femeie seducătoare, promiţătoare, o terra desiderata de mulţi dintre cei rămaşi acolo. Eşti sigur că în cei câţiva ani de studenţie vei învăţa secretul reuşitei şi te vei întoarce învingător acasă. Te surprinzi la un moment dat că nu mai ştii ce înseamnă acasă – universul pe care l-ai lăsat sau cel pe care ţi l-ai construit?

Actualul peisaj mediatic oferă o viziune fragmentară, dispersată a lumii. Am impresia că nici nu poate fi altfel. Pe ecranele televizoarelor, reportaje din Afganistan şi Irak sunt succedate instantaneu de imagini de la Cartoon Network şi de acutele unei Mariah Carey, iar imaginea unor opere ale culturii universale alternează într-o fracţiune de secundă cu banale mesaje publicitare şi cu chipul mustăciosului din interminabilul serial „Tânăr şi Neliniştit”.

Bogdan Ghiu discută cu Teodor Ajder despre ce vine după Evul Media
 
- Domnule Bogdan Ghiu, în 2009 aţi descris într-un tratat dedicat Evului Media (2005-2009) o specie nouă – maimuţa de televizor, respectiv ființa degradată, conectată la și manipulată de televizor, pe care o numiți și „telepitecul”. Ce mutaţii notabile au intervenit în această nouă „rasă” de la publicarea lucrării Dvs.?

Vitalie Ciobanu: Asociația Mondială a Scriitorilor (International PEN) cu sediul la Londra, din care face parte și Centrul PEN din Republica Moldova, organizează în fiecare an congrese în diferite puncte ale globului. Sunt discutate în principal probleme legate de situația scriitorilor în lume, libertatea de exprimare și de conștiință, sunt adoptate apeluri către guverne și instituții internaționale.

La începutul lui aprilie 1943, Lucian Blaga avea pe masă, proaspăt mirosind a cerneală tipografică, Nebănuitele trepte, cartea pe care o adunase ani în şir şi care îi consola orgoliul de autor. „Căci prea s-au obişnuit poeţii cu moartea mea” (literară), cum îşi explica el tăcerea editorială ce se prelungise pe o jumătate de deceniu. În fond, cartea apăruse în ritmul obişnuit al poetului – primele volumaşe de poezii se succedau la un interval de doi-trei ani, ultimele se adunau pe segmentul a patru-cinci ani.

Într-un anume fel mă pot considera un european estic tipic. Este adevărat, se pare, că differentia specifica a acestuia s-ar putea reduce la absența formei – exterioare și interioare. Calitățile sale: aviditatea intelectuală, pasiunea în discuții, intuiția ironiei, prospețimea sentimentelor, imaginația spațiului sau cea geografică provin dintr-o tară esențială: el rămâne întotdeauna un imatur, fiind guvernat de un brusc aflux sau reflux al haosului interior.”

articol: 

În cazul oamenilor obișnuiți s-a aplicat represiunea: pură și simplă – până le intra frica în oase, până își dădeau seama că ori se supun, ori vor fi nimiciți, și o dată cu ei vor fi condamnate și „gurile” acelea multe de acasă pe care le aveau de hrănit. Și-apoi, de ce atâta tevatură? Nu era regimul democrațiilor populare unul al muncitorilor și țăranilor? Nu își propunea el să-i elibereze de lanțurile sclaviei capitaliste?...

Campo di Fiori
În Roma-n Campo di Fiori
Măsline și citrice-n coș,
Pete de vin împroșcate
Și flori azvârlite pe jos.
Fructe rozii din adâncuri
Pun pe tarabe pescarii,
Struguri în negrul ciorchine
Cad pe-mpufatele piersici.
 
În piața aceasta, aici,
Pe Bruno Giordano l-au ars;
Rugul aprinde călăul,
Gloata din jur cască ochii.
Nici nu s-a stins bine focul,
Tavernele iar s-au umplut,
Măsline și citrice-n coș

Joi, 13 octombrie 2011, în prezența unui public numeros, iubitor de literatură, la Biblioteca Naţională din Chișinău a fost inaugurată expoziția „Czesław Miłosz”, prilejuită de celebrarea Anului Czesław Miłosz în lume.

O biografie
 
Czesław Miłosz, poet și romancier polonez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1980. În motivația juriului care i-a acordat Premiul Nobel se notează: „a ilustrat, cu o perfectă clarviziune, condiția precară a omului într-o lume dominată de conflicte profunde”.

E sasul care a preferat să rămînă în România după revoluţie, deşi mama şi surorile lui au plecat în Germania imediat ce s-a putut (tatăl, morarul Astner, doarme liniştit sub doi metri de pămînt românesc). Stabilit în Iaşi, mai întîi ca asistent de germană la Facultatea de litere a Universităţii Cuza, apoi ca jurnalist, iar acum ca traducător liber-profesionist, Mick face des drumuri la casa părintească din satul natal de lîngă Sibiu, golit de saşi.

Îmi place la nebunie – lucidă, bineînţeles, – expresia ca din senin. Înseamnă că, nici când gândeşti, apare totuşi ceva, ţi se relevă sensuri, imagini, scene, combinaţii, ecuaţii... (de altfel, toate astea de asemenea sensuri însemnând), surprinzându-te, uimindu-te (de dorit, în sens pozitiv...). E în acest ca din senin şi taină la nivel superior, adică – mister, secretum secretorum, şi sugestie că ar putea aşa, ca din senin, să ţi se declanşeze inspiraţia, pofta de creaţie, cum se mai spune.

Apa