adagio

chestii comune, hainele noastre atât de aproape,

                        lucruri simple pentru care se moare
vocea grăbită, tu, eu, câteva repere pentru tristeţe
răguşire îndesită înspre sfârşit, ar fi suficient atât
ar fi impecabil un zâmbet, de bun rămas, cât nu

articol: 

Volumul lui Andrei Pleşu Note, stări, zile (Bucureşti: Humanitas, 2010) este o specie inedită, putem spune, de jurnal de instrucţie şi formare, un „Bildungsjurnal” în vremuri de cumpănă, cuprinzând însemnări, timp de patru decenii, între anii 1968 şi 2009.

articol: 

În Studii de literatură română modernă (1962), literatura română e investigată de Paul Cornea mai ales din perspectiva determinismului de aspect sociologic. Studiile ce alcătuiesc această carte sunt consacrate unor figuri importante ale literaturii române premoderne sau paşoptiste (I. Budai-Deleanu, C. Conachi, Heliade-Rădulescu, Bălcescu, Alecsandri), într-un demers ce îmbină tratarea monografică şi analiza unei dimensiuni particulare a operei.

articol: 

Puţine sînt direcţiile de cercetare, capabile să pună mai bine în lumină actuala fragmentare a studiilor istorice, decît aşa-numita „istorie culturală”. În acelaşi timp – şi în mod paradoxal – încă şi mai puţine sînt într-atît de apte să unifice mai bine aceste studii sau, cel puţin, să le dea o coerenţă. Explicaţia este foarte simplă: domeniul despre care vorbesc este atît de larg şi divers, încît orice tip de cercetare este, pînă la urmă, subsumabilă „istoriei culturale”.

articol: 

Autorul Vieţii unui om singur îşi asigură în repetate rânduri cititorii că abia după 1989 şi-a putut recăpăta „adevărata identitate: cea ideologică” (p. 140), căci decenii la rând ar fi fost constrâns să facă „figură doar de... teoretician literar” (p. 257), deşi ştia că în realitate e „un ideolog „înnăscut”... preocupat de proiecte de organizare teoretico-ideală” (p. 451). Reparaţia identitară, deşi tardivă, îi oferă şansa „de a deveni un mic „ideolog” în sensul secolului 18” (p. 463).

articol: 

Ca să citesc „VAcA~” lui Emilian Galaicu-Păun, a trebuit să trec prin Cartea tibetană a morţilor. Ca să-i citesc Arme[le] grăitoare (apărute la Chişinău, în colecţia Rotonda a Editurii Cartier în noiembrie 2009), am parcurs Istoria…1 lui Pastoureau, de unde provine, se pare, şi titlul volumului. Dincolo de această minimă propedeutică, poemele te obligă să cauţi, permanent, reţeta de lectură. Or, în Arme grăitoare, poetica lui Em. G.-P.

Aş fi vrut să evit, din mai multe motive, tema despre care voi scrie în continuare, stârnind, probabil, mai multe rumori, dar am hotărât să fiu mai categorică, provocată de o scurtă polemică dintre Emil Galaicu-Păun şi Mircea V. Ciobanu, privind un eveniment inedit ce a avut loc în plină vară dogoritoare, mai exact pe 23 iulie a. c., în incinta Uniunii Scriitorilor din Moldova, cu susţinerea financiară a Ministerului Tineretului şi Sportului.

articol: 

Alexandru Burlacu face parte din generaţia de mijloc a criticilor şi istoricilor literari, care, de la un studiu la altul, îşi adecvează instrumentele de lucru cu privire nu numai la literatura momentului (o literatură mai eterogenă, mai bogată, mai complexă decât cea imediat premergătoare, văduvită şi aservită doctrinei ideologice şi estetice a partidului comunist sovietic), ceea ce ar părea cât se poate de logic, ci şi la literatura trecutului, interbelică sau postbelică.

Un fel de scrisoare deschisă colegului Mircea V. Ciobanu, preşedintele Juriului Premiilor USM pe anul 2009
 
Dragă Mircea,

Cu ocazia celei de-a 21 aniversări a sărbătorii Limba noastră cea română, în august curent, este un gest de-a dreptul frustrant să-ţi propui să arunci o privire retrospectivă. Orice bilanţ, oricât de provizoriu şi superficial, ar consta dintr-o listă lungă de ratări sistematice şi extrem de puţine realizări, pentru că sărbătoarea propriu-zisă a fost discreditată de-a lungul anilor în mod  programatic.