Arcadie Suceveanu, Cu grație, printre (pre)texte. Editura ARC, 2020
 

Marcel Gherman, noul redactor-șef, își propune să continue linia directoare a revistei Sud-Est cultural – artă, cultură și civilizație –, dar tinde să lărgească estuarul tematic spre lumea digitalului și artele muzicale. În această strategie mizează pe autori consacrați și pe atragerea unor colaboratori tineri, veniți din alte sfere ale artelor și din mass-media.

Romancierul american Peter S.

În perioada anilor 1989-1990, am lucrat ca muzeograf debutant la Muzeul Național de Artă al Moldovei. Desigur, atunci nu se numea „național”, ci doar Muzeul de stat de Arte Plastice. Fiind deja un împătimit al artei medievale, am fost repartizat la secția de artă veche, avându-l acolo ca mentor pe restauratorul Vasile Negruță, unde am avut posibilitatea să văd, să studiez și să elaborez prima mea lucrare de curs la Facultatea de Istoria Artei, la Institutul de Arte Plastice din Kiev.

Între atâtea necazuri, războaie, dezastre naturale, epidemii, uităm că mai avem (am avut?) și o viață normală, cu bucurii, întâlniri cu prietenii, plimbări cu mașina, vacanțe… Ciobanul din Săcele are un aer grav, dar liniștit, privește lumea cu o înțelepciune împăcată. Fata din Morlaca își etalează cu mândrie splendidul costum național, știe că va fi admirată. O femeie dintr-un sat de pe Someș acceptă să fie fotografiată în timp ce-și alăptează copilul. Trei săteni discută aprins, ca-n poiana lui Iocan.

Şi dacă
bobul de
mazăre
n-a fost
pus sub
saltea, ci
(încă din
născare!)
în carnea
fiecărei

Sunt evidente paralelismele între Testamentul politic al Cardinalului de Richelieu și Principele lui Niccolo Machiavelli. Deși scrise la distanță de un secol, ambele sunt niște texte cu valoare didactică dedicate unui conducător de stat desăvârșit.

Între 14-17 ianuarie 2020, la Universitatea din Cádiz (Spania), s-a desfășurat cel de-al VII-lea Congres Internațional Eugeniu Coșeriu.

Mă numesc Mădălina Bușan. Sunt chișinăuiancă get-beget, chiar dacă am rădăcini în nordul și în centrul țării. În luna martie, am împlinit 16 ani. Toți acești ani i-am trăit în capitală, în sectorul Botanica. De aici, și cunoștințele mele legate de orice colțișor al Botanicii. Învăț la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim” din sectorul Centru și fac zilnic naveta casă-școală, școală-casă. Am mulți prieteni la Buiucani și ne place să facem plimbări în parcul Valea Morilor.

Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, în parteneriat cu Editura Cartier, revista Contrafort, portalurile stiripozitive.eu, #diez.md – Știri pentru tineri, a inițiat, în data de 25 mai 2020, Concursul Național de Eseuri „Scriitori din localitatea mea”, adresat elevilor din toate ciclurile de învățământ.

Spirit febril, direct interogativ, neîmpăcat, scriitorul Gheorghe Calamanciuc tatonează cu aceeași intensitate și implicare registrele poeziei, dramaturgiei, prozei scurte și ale romanului, publicisticii, resuscitând și arterele literaturii pentru copii din Basarabia prin piese pentru copii, dar și excelente miniaturi (cum ar fi, de pildă, cele adunate în volumul Vise cu Dumnezeu).

Coincidența face să mă întâlnesc din nou, într-o perioadă estivală, la o distanță de patru ani, cu vocea unui scriitor pe care o prețuiesc pentru subiectivitatea asumată, pentru pasiunea și migala cu care își construiește și urmărește apoi personajele.

Le propunem cititorilor revistei Contrafort un dialog sau un mini-colocviu despre studierea și predarea literaturii, „portretul-robot” și provocările intelectualului umanist în formare, literatura română contemporană de pe ambele maluri ale Prutului, dar și despre criza pandemică, reacțiile de actualitate împotriva rasismului și dezbaterile pe marginea corectitudinii politice și nu

A început să-l construiască – încet și migălos – încă din copilărie. De atunci, din serile lungi de iarnă, când se depărta de frații și surorile lui și sta cu năsucul lipit de fereastră, privind zbenguiala fulgilor de nea și umbrele enigmatice pe care le țesea luna pe fața înzăpezită a pământului, sensibilitatea lui lucra deja la el. Când îl lua maică-sa în brațe, abia adormit, ca să-l culce pe lejanca caldă, Turnul începea, ușor, să prindă, în visul său, contur.

Mă gândeam să pun de motto acestui (con)text ideea lui Cervantes: istoricii mincinoși să fie căzniți asemeni falsificatorilor de bani, dar mottoul s-a oferit să fie prelungit chiar la începutul tratării temei, eu, autorul, zicându-mi, dacă ar fi fost cum zice marele spaniol, istoriografia sovietică ar însemna un necrolog în foileton, interminabil.

Nu vreau să contrazic pe nimeni, să polemizez cu nimeni. Pur şi simplu e o părere. Eu cred că Brumaru era în esenţa lui un om foarte angoasat, foarte anxios. Asta mi-au spus fotografiile sale, şi din copilărie, şi din adolescenţă, şi de la bătrîneţe, inclusiv cele în care rîde sau pare luminos. Asta mi-au spus şi multe, foarte multe texte.

supărate, comorile
 
De la un timp, comorile, supărate, mă ocolesc.
Ah, sufletului îi e urât de trunchiu-mi hazliu,

Sechele
 
respirație grea
o simt tot mai aproape în spatele meu
mă chircesc toată și strâng geanta sub braț

În cacofonia de opinii din spațiul public contemporan (de la noi și de oriunde), aprecierile care întrunesc un consens general sînt rarisime. În grupurile de pe internet, bunăoară, comunitatea de opțiuni și interpretări este evidentă. Ideile care trec „frontiera” și se bucură de o audiență mai largă aproape că pot fi numărate pe degete. Cu una, totuși, pare a fi toată lumea de acord: aceea că sîntem supuși, zi de zi, ceas de ceas, unui veritabil bombardament informațional căruia cu greu îi mai facem față.