Țesut viu. 10x10 în ediție americană
 

O mini-bibliotecă – colecția revistei „Sud-Est cultural”
 

De aproape 15 ani, proza lui Arturo Pérez-Reverte a avut parte de numeroase traduceri, grație Editurii Polirom, care i-a dedicat o serie de autor, angajând traducători de spaniolă extrem de rafinați și subtili. Îi pomenesc aici pe Mihai Cantuniari, Tudora Șandru-Mehedinți, Dan Munteanu Colan, Ileana Scipione, Eugenia Alexe Munteanu. Ai spune că este chiar o competiție între cei mai talentați hispaniști contemporani – cine să traducă noile romane ale cunoscutului autor spaniol.

Mijloacele de locomoție din România interbelică spuneau multe (cum spun și azi) despre oamenii vremii, despre gusturile, starea socială, caracterul și intențiile lor. Ce-ți vine în cap când vezi, bunăoară, un bucovinean vânjos, călare pe un murg aprig, hotărât să înfrunte nămeții? Are cușmă și cojoc îmblănit și o duritate hrănită de aerul rece al muntelui. Sau iată o sanie cuminte, într-o dimineață înzăpezită în București. Ger, copaci acoperiți cu promoroacă.

România anilor de după 1980, cu grelele ecouri ale cutremurului din martie 1977, s-a aflat într-o perioadă cruntă, glacială, gri. Lumea de după „Cortina de fier” gemea, cu magnitudini diferite, în frig, subnutriție, minciună, izolare informațională, duplicitate, umilință, apatie etc.

Pe data de 11 octombrie, în sala Mare a Palatului Žofín din Praga, a avut loc despărţirea publică de Karel Gott. Unii fani au așteptat peste 15 ore să se deschidă palatul. Șirul de oameni, de peste cinci kilometri, ajungea pe malul opus al Vltavei. Doar 30 de secunde de reculegere pentru fiecare în faţa catafalcului. Fuseseră aduse şi patru cărţi de condoleanţe. Lângă sicriu stăteau doi soldaţi ai armatei cehe. Voluntari de la Crucea Roşie le turnau ceai celor care așteptau în rând pe o vreme răcoroasă.

Prima                                   Pudriera cu
moarte,                                oglinjoară
pe care                                (dintr-odată,

În 2013 la Editura ARC din Chișinău apărea volumul Coama leului pe pernă. O antologie de proză cehă contemporană, cuprinzând 14 autori de ficțiune artistică. Selecția și traducerea au fost făcute de Helliana Ianculescu și Lidia Našinec.

Cu siguranță, literatura science-fiction de limbă engleză a dat cel mai mare număr de autori consacrați. Acest fenomen este determinat de valoarea marii literaturi engleze, pe care, chiar dacă a egalat-o, nu a reușit să o depășească nicio altă cultură. De la ieșirea din obscuritatea Evului Mediu, englezii s-au manifestat ca un popor care prețuiește educația și lectura. A devenit un lucru comun ca reședința oricărui aristocrat să includă și o bibliotecă plină cu cărți dintre cele mai ciudate.

Devenită cea mai emblematică sărbătoare din ’90 încoace, Ziua Limbii Române are o încărcătură simbolică aparte. Ea a devenit sărbătoare națională fiindcă în jurul luptei pentru limbă și alfabet s-a coagulat întreaga mișcare de renaștere națională din anii 1988-1989. Fiind prima sărbătoare națională din istoria noastră recentă, ea a fost instituită înainte de declararea independenței, desemnând pentru românii basarabeni o mare victorie: începutul revenirii la patrimoniul cultural și identitar românesc.

La finele anului în care Contrafortul marchează un sfert de secol de prezență continuă în spațiul cultural românesc, le propunem cititorilor un interviu cu Mircea Martin.

E primul titlu al scriitoarei Ioana Nicolaie cu care mă întâlnesc, destul de tardiv, o întâlnire cum nu mi-am imaginat, neașteptată și deconcertantă, în tot acest răstimp îi priveam pe cei doi scriitori (MC și IN) ca fiind unul și același, o singură identitate, o singură mână care scrie, din primul citeam cu voluptate și extindeam, într-un mod mai degrabă inconștient, marca stilistică, frazeologia, desfacerea și recompunerea realității prin literatură și-asupra celui de-al doilea, imaginându-mi naiv că nu ar avea cum să

înger
cu albe de lebădă pene,
eşti oare în preajma lui Iisus?
am pentru El şi un salut viu
afară de sărutarea alene
pe crucea de lemn înnegrită,
pe trupul chinuit.
(doar tu mi-ai spus
că-n noaptea asta
El nu e mort, ci e prunc
în poala Mamei inocente,
nepresimţind spaima
din ţinutul de crimă pustiit.)

La ce mă gândesc eu când vine-vine primăvara?

Spre chindie, bătăile de toacă ale monahiei și cele de ciocan ale tinichigiului ce potrivește tabla pe acoperișul mănăstirii.
Timp când fluturi ațipiți se plimbă cu ușa închisă-deschisă a chiliilor tinerelor călugărițe. E de presupus că în vreuna din cămăruțe, în ardoarea rugăciunilor, când atinge extazul în rugăciune, în aura gândurilor sale cu infraroșu vreo tânără monahie l-ar putea fotografia pe Dumnezeu...

îndrăgostitul cu bicicletă
 
la stația hotelul cosmos,
dimineața, după ora 9,

Trec zile și ani...
 
Și totuși nu credem
că toate aceste lucruri se întâmplă
cu noi.

Apărută într-o nouă ediție și în același format (dialogic) ca și biografia lui Dinu C. Giurescu, povestea vieții academicianului Dan Berindei din cartea de care mă ocup astăzi (prefațată de Ioan-Aurel Pop și Răzvan Theodorescu) are multe asemănări cu cealaltă (comentată, recent, tot în aceste pagini). Pentru cei mai tineri, eventual neștiutori, trebuie să spun că Dinu C.

La patru ani de la apariția antologiei Arme grăitoare (ediție ne varietur) și la cinci de la ediția a doua a romanului Țesut viu.