Acest număr de revistă se deschide cu un text al Valentinei Tăzlăuanu despre Umberto Eco, fascinantul prozator, semiolog și… cetățean al universului care a fost, până de curând, contemporan cu noi. Autoarea observă filonul ludic, ironic care străbate romanele lui Eco, dar și opera sa eseistică: „Fibra scrisului său, în același timp cartezian și jucăuș, vibrează intens și se desfoliază spontan, nutrită de atitudinea ironică ce-i străbate, expresiv și explicit, întreaga creație.