1. 
şi vine o zi când înţelegi că n-a mai rămas nimeni
nici băiatul acela cu nume ciudat – Semproniu
care stătea singur pe marginea apei, când 
noi ne jucam şi el vedea acolo o vegetaţie stranie
căreia-i punea numele noastre, rostindu-le încet şi 
ameninţător: Ioana, Marcu, Ilarion, Iolanda, Ignat…
veneam lângă el să privim, 
dar nu desluşeam nimic în apa tulbure

trebuia să avem și noi un trecut
trebuia să avem și noi un trecut o apă cu pești
argintii avântați într-un tur-retur de la malul meu
spre malul tău

***
cînd mi-ai spus că vii
 
ascultam beautiful day
bono şi ceilalţi băieţi
cîntau cum n-o mai făcuseră niciodată
foişorul 
era cea mai frumoasă clădire 
din lume
ardea cu flăcări înalte
şi nu era nimeni să îi stingă focul
 
am călcat atunci acceleraţia 

Metamorfoză
 
Pietre din coroană
pietre rostogolite din stâncă
pietre-mamut
grele de neclintit
în comparaţie 
cu piatra de pe inimă
sunteţi nisip...
 
 
Arta războiului
 
Blândeţe, 
cu mâinile goale
cucereşti omul

***
Și numai în dimineață,
după ce ai colindat toate apele lumii,
falangele tale de sepie
vor regăsi

Pastoral
Să pleci în pastoral cu o rulotă la mâna 
a doua
Și șaptezeci de stupi ai fratelui tău
mai mare dintotdeauna
cu cinci ani
să joci cărți
să aștepți a treia zi să te cerți
ca în copilărie
să-ți suni mama să-i spui
printre altele
că Sandu nu mai vrea să joace 
când e în avantaj

Îngăduitor
Dumnezeu e atât de îngăduitor, încât 
îi iartă până şi pe cei care îi rostesc 
sau îi scriu numele cu greşeli. 
În genere
Dumnezeu nu se amestecă în chestia asta 
cu scrisul – la o adică
Atoatecreatorul nu e un învăţător zelos de clase primare
care
serile 
corectează teancuri de caiete.
 

Lucian Ștefănescu (n. 1959) este ziarist, corespondent la Biroul din București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere la Praga, unde realizează emisiunea Dicţionar de sunete rare. A scris poezie la Echinox, a jucat teatru la Ars Amatoria & Fiii, a relatat din Chişinău pentru Caţavencu (prima serie) despre declararea independenţei Republicii Moldova. 

Copilăria
 
Copilăria... Carte de poveşti
Pe care viaţa-ntreagă o citeşti,
Şi alte zece vieţi o povesteşti
Şi nu-ţi rămâne timp să-mbătrâneşti...
 
E pasărea cu cel mai dulce viers
Ce cântă pentru noi dintr-un cireş,
Şi noi o recunoaştem fără greş –
E amintirea noastră de neşters...
 
Copilăria... Inima-mi tresaltă –
Ce visuri cresc din anii mei de-atunci!
Mă-ntorc pe-o clipă în copilărie
 

Zi decisivă
 
Luminiţei de la capătul tunelului
i se mai zice „A doua zi”.
Cu toată panoplia,
nimic  altceva nu se stinge atât de uşor,
ca să nu mai fii prizoniera patosului
„Fila trebuie întoarsă!”
 
 
Nota bene

păi ce să vă spun copii ai pustiului?
eu am fost cîndva într-un ţinut de creneluri
acolo oamenii ţineau în clondire tot felul de nimicuri
în jurul lor se clătinau exegeţi cu mari pălării de paie
 
pe cărări de solzi care se pierdeau în tării
cu prietenul meu catedraticul am călărit vietăţi cvadruple
cvintuple şi sexagenare

Absenţa negativului
1. infraroşu 
Când
în ardoarea rugăciunilor
bigotul atinge extazul
 
în aura gândurilor sale
cu infraroşu
l-ai putea fotografia
pe Dumnezeu...
 
2. fără 

Primul poem pentru Tata
 
Mi te-ai ascuns mereu, Tată.
 
Adevărat,
ai avut o mie şi unul de chipuri,
însă niciunul nu era al tău,
niciunul nu era al meu,
în nicio lumină nu te-am
recunoscut.
 
Nu mi-ai spus nimic...

Campo di Fiori
În Roma-n Campo di Fiori
Măsline și citrice-n coș,
Pete de vin împroșcate
Și flori azvârlite pe jos.
Fructe rozii din adâncuri
Pun pe tarabe pescarii,
Struguri în negrul ciorchine
Cad pe-mpufatele piersici.
 
În piața aceasta, aici,
Pe Bruno Giordano l-au ars;
Rugul aprinde călăul,
Gloata din jur cască ochii.
Nici nu s-a stins bine focul,
Tavernele iar s-au umplut,
Măsline și citrice-n coș

Apa

Spăl polonicul cum aş spăla capul unui prunc,

cu mare înţelegere îl îngrijesc,

mi-am dorit  şi-un uscător de păr ce stârpeşte păduchii

sau ceva similar care elimină gărgăunii din cap,

dar lumea-i lentă când e vorba de umanitate

şi rapidă atunci când neclintită stau la răscruce,

privind oameni şi-ntâmplări nici de pe lumea asta,

Al doilea jurnal al unui evadat din Est
O narațiune poetică. Fragment
 
 
…Când pacea aceea velină
va fi să inunde,-n final, chipul tău,
faţa crispată-a oglinzii ce-n lume ai fost s-a desface uşor, liniştit,
ca o apă în ultim fior de desfăt tremurat,
să se-absoarbă-înapoi în cel vis fără timp care-ai fost…
 

Să vorbeşti cuvintele aşa cum îţi vin
Să le întorci pe toate părţile ca pe un puzzle cu
1200 de piese
 
Până la urmă
Sunt singurele pe care le poţi manipula cum vrei tu
 
***
Ce bine mă simt că pot să beau cola oricând
 
Aseară în hipermarket m-am jucat de-a evadatul din

stafia
îşi întinde braţele
ca pentru o îmbrăţişare
a întunericului
fruntea i se lipeşte de coama lui
mâinile i se agaţă de margini
cum dacă ar fi să se salveze în cădere
ochii caută o stea
cerul, o apă în care se reflectă luna plină
între degetele ei saltă doi peşti
mai mult nu se atinge de nimic

bunicule
mă uit în jur bunicule
dintre cei veniţi eu tac şi urăsc cel mai mult
urăsc cuminţenia celor rămaşi
şi voluptatea celor plecaţi cu totul
valiza mea nu-i decât o vită în portbagaj dusă
încoace şi încolo peste râu
numai tu ai fi putut să-mi spui
dacă e adevărat că aşa lupt