Nu-mi aminteam, mărturisesc, articolul sever1 pe care, într-o Românie literară de demult, Ion Simuț îl dedicase acestui roman.

Rareori Internetul este atît de puțin generos cu un scriitor așa cum o face cu Ariadna Șalari (1923-2016), o scriitoare ale cărei viață și operă, deopotrivă lungi și bogate, sînt rezumate în cîteva fraze în doar două locuri.

Încep cu un clișeu. Dar cu unul care poate stârni nedumeriri multora dintre cititorii români din partea dreaptă a Prutului: Ion Druță este un mare scriitor. El trebuie așezat, în orice istorie a literaturii române, alături de Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu ori Marin Preda. De altfel, atunci când l-a descoperit, imediat după 1990, un critic rafinat precum Valeriu Cristea i-a fixat familia spirituală: Ioan Slavici, Liviu Rebreanu, Pavel Dan, Marin Preda.

O literatură ignorată
 

Asociația pentru cultură și arte „Arbor” din București, președinte Victoria Nagy Vajda, a inițiat un proiect intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”, care are drept scop familiarizarea publicului din România cu cinci romane, majoritatea apărute în anii ’60, romane care au schimbat fața literaturii din stânga Prutului, după o lungă perioadă de proletcultism feroce, sau creionând, deja în anii 2000, în cheie satirică, istoria zbuciumată a Basarabiei.