E trecut de jumătatea toamnei. Acum Țara Prutului este cea mai frumoasă. Frunzele galbene și soarele creează senzația unei țări de aur. Pe malul râului, se aude doar foșnetul frunzelor în bătaia vântului. E un vânt ușor ce îmi aduce aminte de cum suflau bunicii să răcească ceaiul din căni. Fiecare suflare domoală desfrunzește pic cu pic fiecare copac. Pe ulițele pustii, frunzele se ridică și cad înapoi.

Era toamna. Vântul scutura copacii de pe malurile Prutului, iar de pe malul drept începeau să se distingă casele de pe malul stâng. Cam de la sfârșitul lui octombrie și până prin aprilie, se vedeau bine casele mici vopsite în albastru și verde, acoperite cu plăci de azbest. Se uitau cu toții spre malul stâng, deși nu era voie să privești insistent peste frontiera de stat.