Parteneri

Poveştile oraşului

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

De la Alecsandri la „eroii” Tiraspolului: aproape trei metri

La 175 de ani de la inaugurare, Biblioteca Naţională a Moldovei este o prezenţă deloc de ignorat în spaţiul public al urbei noastre. Mă refer la clădire, dar, mai ales, la statuia lui Alecsandri, care „păzeşte” intrarea în edificiu. Chiar dacă până în 1961 biblioteca a avut mai multe sedii provizorii, astăzi, imaginea edificiului de pe strada 31 August 1989 este cea care ne vine în minte atunci când ne referim la această instituţie. Iar pentru publicul larg, Biblioteca Naţională a Moldovei este, desigur, clădirea unde stă de strajă Alecsandri.

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Noli tangere circulos meos!

Dacă cobori la vale, pe Bulevardul Grigore Vieru, dai de râul Bâc, despre care am mai vorbit în poveştile noastre. Este un pod deloc futurist peste râu, un semn al unui trecut industrial de acum cincizeci de ani. Traversezi podul şi la prima staţie, în partea stângă, vezi o clădire a cărei grandoare aminteşte de femeile care au fost cândva frumoase. Scările deteriorate îţi dau impresia că mergi spre Colosseum. Buruienile din jurul clădirii şi gunoaiele te readuc din lumea antichităţii şi te plasează în mizeria prezentului.

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Despre erori, eroi și cuvinte

Când cobori dinspre Academia de Ştiinţe spre Gară, pe strada Negruzzi, lângă hotelul Cosmos, vezi o statuie ecvestră de vreo 5 metri care aminteşte de sculpturile antichităţii. Desigur, piedestalul intrigă şi astfel te opreşti (nu ştii dacă o faci din cauza postamentului, simbol al mitologizării, sau din cauza celui sculptat acolo sus). Ai în faţă un erou. Asta îţi spune monumentul. Şi cu acest sentiment poţi pleca mai departe, te poţi chiar lipsi de informaţia cu privire la cine stă pe cal.

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Castelul de apă

De fiecare dată când scriu aceste „Poveşti...”, mă gândesc la cititorul meu, la felul cum le citeşte, cum mă citeşte, de altfel. Mi-l închipui aşa un lector ideal, unul absolut, aproape omniscient, un adevărat lector de poveşti, care însă preferă să şi asculte, ghidat de câte ceva, care uneori iese din pagină şi parcurge străzi, case, răspântii.