Parteneri

O carte în dezbatere

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Dialog plăcut şi incitant

imaginea utilizatorului Ion Ciocanu

„Dragul meu cititor, tu trebuie să ştii chiar din capul locului că eu, pe lângă marele defect de a fi femeie, mai am şi multe altele” – astfel îşi începe Lucreţia Bârlădeanu prima nuvelă (sau poate, totuşi, eseu?), Cercelul, din cartea Scrisori din Paris (Chişinău, Editura ARC, 2011).

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

„Scrisorile persane” ale Lucreţiei Bârlădeanu

imaginea utilizatorului Mircea V. Ciobanu
articol: 

Mi-a plăcut întotdeauna scriitura cursivă, iar cartea despre care vreau să vorbesc e chiar pe potriva ritmului meu lectural. Încă un compliment: chiar dacă nu toate naraţiunile au reuşit să-mi ţină urechile ciulite, ele au ştiut însă să se oprească la timp. Lucreţia Bârlădeanu (căci despre ea vorbesc) şi-a ales un Narator atent şi cu simţul măsurii.

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Lost in France

imaginea utilizatorului Iulia Badea Guéritée
articol: 

Până nu demult aş fi considerat că cele mai frumoase pagini despre Paris le-au scris un Ernest Hemingway („Paris est une fête”) sau un Julien Green („Paris”). De când am citit însă ultimul volum semnat Mircea Cărtărescu, Frumoasele străine, îl adaug cu uşurinţă micii mele galerii preferate atunci când este vorba despre cel mai frumos oraş din lume, „acest oraş la fel de fundamental minţii noastre ca intuiţia spaţiului şi timpului” (citat din Frumoasele străine).

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

„Frumoasele străine”, melancoliile romancierului

imaginea utilizatorului Vitalie Ciobanu
articol: 

Cum arată vacanţa unui scriitor? Nu-mi place un răspuns banal, de genul: păi, cum să arate, se duce şi scriitorul ca tot omul la mare, să zacă într-un balansoar, sau să se plimbe pe faleză, asistând asfinţitul în întreaga-i splendoare şi revărsare de ocru şi jar. Pleacă la munte, eventual undeva în Maramureş, să soarbă roua ierburilor dimineţii în poiene virgine, să colinde codri de fagi, să guste mierea adunată de albine în stupi frumos orânduiţi sau, pentru că suntem în miez de iarnă, să facă nişte cristiane de efect pe pârtia de schi de la Predeal.

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Dincoacele şi Dincoloul din noi

imaginea utilizatorului Vladimir Beşleagă

...Aşaa? Cartea nomazilor din B.? Ce s-o fi ascunzând după acest B., cam pricep eu, dar de ce: „nomazii”, aici îmi vine mai greu. L-aş întreba pe autor, dar... mă sfiesc. Mi-ar răspunde, la sigur, în felul lui, zâmbind subţirel: „Citiţi „Cartea” şi o să aflaţi...” Am citit-o. Acum un an şi mai bine. În varianta electronică. La început până pe la jumătate. Şi m-am rătăcit – un text atât de dens, situaţii atât de insolite, o sumedenie de nume/personaje şi mai toate bizare... Am luat o pauză, am reluat lectura, am dus-o la capăt şi...

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

„Nomazii” Basarabiei – o poveste între grotesc şi tragic

imaginea utilizatorului Vitalie Ciobanu
articol: 

Dramaturg talentat, creatorul unor ziare şi, mai nou, managerul primei televiziuni de ştiri din Basarabia, Val Butnaru a surprins lumea literară editând la mijlocul lunii mai a acestui an un roman: Cartea nomazilor din B. – rod al unui proiect comun, iniţiat de Editurile RAO de la Bucureşti şi Prut Internaţional de la Chişinău.

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Capcanele negândirii (dialog cu o carte)

imaginea utilizatorului Vitalie Sprânceană

La parastasul prilejuit de aniversarea Căderii Zidului Berlinului au lipsit... bocitoarele. La fel ca şi în îndepărtatul an 1989, când înmormântarea comunismului se făcea cu lăutari. Silvio Berlusconi, aţipit cinic în plină procesiune, a reuşit să sugereze doar plictisul „regulamentar” cu care beaumonde-ul politic european abordează celebrările protocolare.

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Erezia de la un gulag la altul

imaginea utilizatorului Tamara Cărăuş

Cartea Ultimii eretici ai Imperiului conține un schimb de scrisori dintre un octogenar, A.I., și un personaj cu vreo 50 de ani mai tânăr, Vasiliy Andreevici. Genul epistolar promite delicii deconstructive, căci permite prezentarea a două perspective asupra aceleiași chestiuni. Ultimii eretici nu sunt însă implicați în vreo polemică, dimpotrivă, ambii afirmă lucruri similare, își adresează reciproc cuvinte măgulitoare: „acest lucru m-a atras la tine. Eretic…” (p.

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

„Ereziile” intelectualului dezabuzat (Vasile Ernu, Ultimii eretici ai Imperiului)

imaginea utilizatorului Vitalie Ciobanu

După Născut în URSS, o nouă carte de Vasile Ernu avea să trezească justificate aşteptări şi curiozităţi. Volumul de debut, multiplu comentat şi premiat de Uniunea Scriitorilor din România (spre surprinderea, post festum, chiar a unora din membrii juriului), cocheta cu amintirile sale zglobii despre comunism, lipsite de patimă resentimentară, dorind să se plaseze polemic faţă de trendul oficial al condamnării regimurilor de tip sovietic.