Noi, cei vechi, avem o memorie laminată de cilindrul compresor al propagandei sovietice. Odată cu poncifele acesteia, în cutele encefalului nostru s-a înscris, ca pe o pistă a discului de ebonită, întreaga dramă a ridicolului şi a frustrării trăite atunci. Figuram zilnic într-o commedia dell’arte azi greu de imaginat. Distribuiţi alternativ în roluri de actori sau spectatori, jucam cea mai falsă piesă din lume. Am avut mereu impresia că şi „regizorii” ştiau cât de inautentic e spectacolul, dar commedia trena.

Patroni şi patronaţi
Ca să-şi asigure liniştea şi bunăstarea, oamenii şi-au ales sfinţi-protectori. Fiecare breaslă a ţinut să aibă o instanţă superioară, independentă de obişnuita strâmbătate terestră, care s-o ocrotească şi căreia să-i adreseze rugăciunile la moment de mare cumpănă.

La începutul lui aprilie 1943, Lucian Blaga avea pe masă, proaspăt mirosind a cerneală tipografică, Nebănuitele trepte, cartea pe care o adunase ani în şir şi care îi consola orgoliul de autor. „Căci prea s-au obişnuit poeţii cu moartea mea” (literară), cum îşi explica el tăcerea editorială ce se prelungise pe o jumătate de deceniu. În fond, cartea apăruse în ritmul obişnuit al poetului – primele volumaşe de poezii se succedau la un interval de doi-trei ani, ultimele se adunau pe segmentul a patru-cinci ani.

articol: 

Nu există scriitor căruia să nu i se fi contestat vreodată ceva, dacă nu opera, atunci cel puţin biografia! Când nici asta din urmă nu oferea nimic culpabil, atunci autorului i se nega însăşi existenţa. Homer sau Shakespeare vă spune ceva? După cum vedeţi, nici trecerea în eternitate nu este o garanţie sigură că suspiciunile de tot soiul vor înceta vreodată.

Pentru omul modern, cuvântul Babel  nu e atât un topos, cât conceptul unui talmeş-balmeş la scară globală.

I. Numai naivii şi înăcriţii fără leac pot crede că scriitorii vin la barul Uniunii îmboldiţi doar de eternul viciu: să beie. Nu-i vorbă, o fac şi pe asta, dar aici mă simt obligat să vă reamintesc că scriitorul e artist, iar artiştii descind direct din Dio­nysos, zeul în venele căruia curgea mai multă razachie decât hemoglobină.