Categorii

Parteneri

„Vin rușii! 5 perspective asupra unei vecinătăți primejdioase”

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

„Vin rușii! 5 perspective asupra unei vecinătăți primejdioase”

Sâmbătă, 2 iunie, la Bookfest, a fost lansat volumul colectiv Vin rușii! 5 perspective asupra unei vecinătăți primejdioase, apărut la Editura Humanitas în acest an. Lansarea, moderată de Radu Gârmacea, redactorul-șef al editurii, i-a adus în scenă pe patru dintre autorii cărții, care și-au ținut discursurile în fața unui public numeros și interesat. A fost un eveniment inserat într-un adevărat maraton al lansărilor, una mai spectaculoasă decât alta, la standurile Editurii Humanitas. 
Volumul Vin rușii! va fi prezentat și publicului basarabean în cadrul celei de-a treia ediții a Bookfest-ului, organizat la sfârșitul lunii august la Chișinău.
Reproducem, într-o formă comprimată, luările de cuvânt de la lansarea cărții.
 
Radu Gârmacea 
Rusia a ajuns azi în postura de a-și propune din nou, lumii întregi, modelul. Un model opus civilizației, pe care noi o înțelegem ca libertate a individului, drepturi ale omului, umanism. Autocrația etnocentrică și legătura dintre stat și religie – acesta este modelul pe care Rusia a încercat să-l impună Europei încă de la 1815, când, alături de alte monarhii, Austria de exemplu, înăbușea mișcările de libertate din Europa și, mai târziu, revoluțiile de la 1948. În secolul XX a urmat același model, propus de Rusia, care avea în centru preocuparea de a strivi orice însemna libertate – modelul comunist, bolșevic. Azi, după o scurtă pauză, Rusia revine spre comportamentul ei dintotdeauna. 
În acest volum veți putea citi două texte al domnului Ioan Stanomir, profesor la Universitatea din București – o cronologie foarte interesantă, care ne arată că istoria modernă a României este, într-adevăr, istoria invaziilor și ocupațiilor rusești aici. Și un eseu intitulat Umbra Rusiei. De altfel, domnul Ioan Stanomir a publicat recent un volum întreg dedicat Rusiei și momentului 1917. Domnul Marian Voicu, autorul monografiei despre tezaurul românesc de la Moscova și cunoscut acum și din remarcabila sinteză și investigație Matrioșka mincinoșilor. Fake news, manipulare, populism (Humanitas, 2018), are un text despre RASS Moldovenească. Doamna Sabina Fati sistematizează ce ne doare pe noi într-un text intitulat „Cinci drumuri deschise pe care mai pot intra rușii”. Domnul Valentin Naumescu vine cu un material de punere în context internațional, global. Și domnul Vitalie Ciobanu, al cărui eseu m-a impresionat, și aș vrea să vă recomand mai ales finalul său: despre marea literatură rusă ca punere în abis a istoriei și a locului Rusiei în lume. 
 
Vitalie Ciobanu
Aș vrea să mulțumesc doamnei Lidia Bodea, care m-a invitat să particip în acest proiect, și domnului Radu Gârmacea, care mi-a dat sugestii editoriale prețioase. E un volum care se pliază pe o realitate copleșitoare. Prezența mea în acest conclav de autori, pe care-i prețuiesc și-i citesc de ani de zile, este oarecum inedită, pentru că eu sunt un insider al acelui spațiu, în care, așa cum am scris, „când m-am născut, rușii veniseră deja”. Pentru că una e să trăiești într-o țară-membră a clubului occidental și altceva e să te afli într-un ținut de frontieră ca Basarabia, eterna „monedă de schimb” a marilor puteri. Rusia nu a plecat niciodată de la noi, e o prezență poate nu atât de manifestă ca altădată, trupele ei nu mai mărșăluiesc pe străzile Chișinăului, dar se face simțită din alte perspective. 
E vorba în primul rând despre memorie, mai ales pentru cei care au trecut prin școala sovietică. Apoi, am conviețuit/conviețuim cu rușii chiar în cadrul familiei, avem multe familii mixte: rude, veri rusofoni care, după destrămarea URSS, au trebuit să-și pună problema unei empatizări cu noi, românii, au trebuit să ne recunoască valorile, dreptul la identitate, dreptul la limba maternă și la o istorie nefalsificată. Prezența rusească se manifestă puternic prin propagandă. Mai multe stații de radio și TV re-difuzează programe rusești. Patronii media de la Chișinău se declară politicieni proeuropeni, dar au transformat Moldova într-un stat captiv, în care libertățile democratice sunt tot mai strangulate. 
Prezența Rusiei mai înseamnă și cultura rusă. S-a întâmplat de mai multe ori ca diferiți parteneri ai noștri din Occident să remarce: „N-ar trebui să vă plângeți atâta, în anii comunismului ați profitat de contactul direct cu cultura rusă, i-ați citit în original pe marii clasici ruși.” Corectura pe care am adus-o de fiecare dată acestui discurs a fost următoarea: da, i-am citit pe ruși în original, însă când ești lipsit de accesul la izvoarele culturii române, când îți este refuzat dreptul la identitatea ta națională, când mulți basarabeni mai sunt și azi nevoiți să-și traducă gândurile din rusește în românește, despre ce fel de „șansă” și „influență benefică” mai putem vorbi?... 
Am încercat mereu să sugerez colegilor din România și unor factori de decizie de la București să nu privească Basarabia doar ca pe o problemă de istorie nerezolvată, ca pe o rană nevindecată. România trebuie să-și construiască între Prut și Nistru un spațiu de rezistență, un spațiu al prosperității și al siguranței naționale pentru ea însăși și implicit pentru basarabeni.
Eseul pe care l-am scris pentru această antologie a fost pentru mine o experiență inedită, întrucât nu a mai trebuit să mă detașez ca autor, cum o fac atunci când comentez evenimentele politice curente (unde încerc să fiu obiectiv sau măcar să-mi asum o „subiectivitate onestă”, cum îi plăcea să spună lui Octavian Paler). Acest text m-a invitat să cobor într-o anumită intimitate, să-mi găsesc propria voce, propria raportare la realitatea rusă și la realitatea conviețuirii cu concetățenii noștri rusofoni, pe care dorim să-i facem proeuropeni… Cred că Rusia contemporană poate fi înțeleasă mai bine dacă i-am reciti pe marii ei scriitori. Tolstoi spune în „Anna Karenina” că o criză, incapacitatea de a duce până la capăt un proiect de reformă provoacă în Rusia o crispare interioară și tendința „naturală”, barbară, de expansiune. 
Criza pe care a declanșat-o anexarea Crimeii ne-a făcut să resimțim răceala crivățului rusesc. Asta pentru că Basarabia este o Crimee in nuce, având în vedere nu doar proximitatea noastră estică, dar și calitatea politicienilor care ne conduc. 
 
Marian Voicu 
Atunci când domnul Gabriel Liiceanu mi-a propus la Târgul Gaudeamus de anul trecut să particip cu un text la un volum cu acest titlu, am avut senzația de breaking news. Astăzi rușii nu mai vin să ne ia ceasul de la mână și tezaurul din bătătură, ei vin în fiecare zi, sunt prezenți în mintea noastră și cred că acest mod insidios de a fi prezenți e foarte periculos.
Atunci când auzim discursuri despre România, „colonie europeană”, despre faptul că suntem un popor excepțional care nu are nevoie de Bruxelles, atunci când ni se spune că valorile tradiționale le putem păstra doar dacă ne desprindem de această Alianță Nord Atlantică păguboasă, să știți că rușii sunt prezenți în mintea noastră. Și mai e ceva incredibil, cu rușii nu numai viitorul este impredictibil, dar și trecutul, ei au această calitate. 
În cazul textului pe care l-am propus, Visul lui Cotovschi, e vorba de un bandit cu acte în regulă care a fost condamnat de multiple ori în vremea imperiului țarist pentru că-i plăcea să ia de la bogați și de la săraci deopotrivă, un bandit condamnat pe viață, dar pe care imperiul l-a trimis la luptă chiar pe frontul românesc, unde a devenit un comandant bolșevic remarcabil. Acest Cotovschi în 1924 propunea înființarea unei republici autonome sovietice socialiste moldovenești în stânga Nistrului. Este momentul în care se aude pentru prima oară de un „popor moldovenesc”. Atunci se va naște și„ limba moldovenească”. Republica respectivă ar fi trebuit să înghită ulterior Basarabia, aflată vremelnic, spuneau bolșevicii, sub burghezia română, și mai târziu să înghită și românitatea din dreapta Prutului. Stalin visa la o republică sovietică, o Românie sovietică. Acesta a fost și visul lui Cotovschi. Și dacă acest film cu personaje tari și situații neverosimile demne de Bulgakov vi se pare o ficțiune, să știți că ne înșelăm cu toții. Visul lui Cotovschi s-a realizat. Adică, limba moldovenească există în articolul 13 din Constituția Republicii Moldova, există un popor „moldovenesc” (el n-a dispărut cu totul!) și există și o istorie a Moldovei pe care unii, dincolo de Prut, încearcă să o resusciteze… 
Sper ca textele noastre să ne ajute să depășim această stare de captivitate.
 
Sabina Fati
Nu știu dacă vin rușii sau dacă nu cumva ei au venit deja. Am îmbrăcat astăzi o rochie tradițională rusească, în semn de admirație față de cultura rusă despre care vorbea Vitalie Ciobanu, dar și pentru a vă spune că acest titlu de carte este nu numai adevărat, ci indică o primejdie reală. Am cumpărat rochia din Odessa, de acolo de unde ar putea să înceapă, sau de unde a început Noua Rusie, de unde Ecaterina cea Mare a început să construiască Noua Rusie, de unde și-a întins-o pe tot litoralul Mării Negre. De fapt, pericolul pentru România de acolo ar putea veni, spunea ieri George Friedman într-o conferință ținută la Sibiu. România nu este deloc pregătită să-și apere coasta Mării Negre. 
Eu cred însă că rușii nu mai vin nici cu tancurile, nici cu armata, nici cu flota, și cred că nici cu rachetele nucleare nu ne amenință. Ei ne amenință pentru că noi suntem slabi. Că avem guverne slabe, nehotărâte, pentru că avem partide care militează împotriva valorilor occidentale, a statului de drept, a multinaționalelor, a băncilor străine, a tot ceea ce vine dinspre Occident. Cred că în divizarea din societatea românească este nișa pe care au venit deja rușii. Ei n-au nevoie nici de tancuri, nici chiar de un post de televiziune rusesc. Guvernul nostru face treaba, noi facem toată treaba pentru ei. Sunt atâția idioți utili în jurul nostru, îi auzim seară de seară, și cred că rușii n-au nevoie să intervină cu nimic aici. Am văzut în Letonia, de pildă, că una dintre marile bănci a fost descoperită că spăla sume imense de bani, bani folosiți apoi pentru manipulări politice în Europa de Est. Tentativa de lovitură de stat din Muntenegru a fost finanțată dintr-o bancă aflată în Uniunea Europeană. 
Uniunea Europeană e vulnerabilă, pentru că spre deosebire de Rusia nu are o strategie comună. Rusia, probabil, e singura putere europeană care are o strategie clară de politică externă și vrea să revină într-un spațiu în care a fost prezentă, pe care l-a pierdut. Dar nu vrea să revină fizic, vrea să-l cucerească pas cu pas, vrea să-l folosească, să-și folosească influența, nu numai simbolică, materială, dar și pârghiile politice, iar România îi dă o mare mână de ajutor. Explic în textul pe care l-am scris în această carte care sunt căile pe care mai pot veni rușii. Sper să vi se pară interesant. 
 
Ioan Stanomir
Vorbind la final, cred că nu am prea multe de adăugat. Este clar că problema Rusiei este în primul rând o problemă a Occidentului. Rusia este agresivă, este atât de agresivă pentru că Occidentul a abandonat valorile și strategiile care au permis să fim în siguranță în timpul Războiului Rece. Dacă în Republica Moldova rusofilii și agenții Moscovei sunt puternici, este pentru că valorile europene sunt slabe și pentru că statul este practic în stare de moarte clinică. Dacă în România există audiență pentru comportările de tip rusesc, este și pentru că electoratul român a dat de atâtea ori câștig de cauză unor politicieni care sunt, dacă nu de-a dreptul inepți, cel puțin incapabili după orice standard modest de evaluare. Cred că, până la urmă, nu trebuie să supraevaluam capacitatea Rusiei de a fi agresivă, dar nu trebuie să subevaluam și capacitatea noastră de a fi imbecili. De a fi imbecili, de a fi indeciși și de a fi lași. Faptul că se discută despre reluarea legăturilor economice cu Rusia în pofida sancțiunilor pe care le-a impus Uniunea Europeană este un indiciu. Faptul că în continuare Rusia este un loc de pelerinaj pentru oamenii politici europeni este un alt indiciu. Faptul că există un terorism al resurselor naturale și un șantaj al resurselor naturale nu este un lucru nou. Uniunea Sovietică l-a făcut înainte, dar lumea uită asta. Și când auzi apeluri la unitate europeană fără americani este exact ceea ce Rusia așteaptă de la noi. Rusia așteaptă de la noi să ia, pe tactica salamului, felie cu felie, să trateze individual cu fiecare țară, pentru că, în raport cu țările europene divizate, Rusia are un avantaj. Rusia, să nu uităm, este o țară, un stat, nu o cultură, un stat subdezvoltat, este un stat violent, un stat represiv, un stat care nu poate oferi practic nimic nimănui. De aceea oferă propriilor cetățeni această… expansiune. Dacă ar fi un stat capabil să-și inventeze o rațiune, n-ar mai avea nevoie de agresiunile acestea continue. Cred că principala tragedie a Rusiei este Rusia însăși și modul în care de sute de ani această țară – fie că e imperiu, fie că este republică sau așa-zis stat comunist – a fost incapabilă să se inventeze pe sine și și-a exportat permanent problemele.
Literatura rusă, avea dreptate dl Vitalie Ciobanu, este o oglindă în care de multe ori rușii se privesc și văd nu atât o imagine paradiziacă, cât imaginea desfigurată a unor chipuri contorsionate. Să nu uităm că Dostoievski a scris atât de bine despre posedați, pentru că era el însuși un posedat.
Vă mulțumesc și sper ca aceste contribuții să fie utile în niște vremuri în care românii își fac rău românilor mai mult decât le-ar face orice putere străină. 
 
2 iunie 2018, București
 
Ioan Stanomir, Reperele unei istorii. Umbra Rusiei; Marian Voicu, Visul lui Cotovschi; Sabina Fati, 5 drumuri deschise pe care (mai) pot intra rușii; Valentin Naumescu, Valul „democrației iliberale” și ofensiva Rusiei împotriva Occidentului; Vitalie Ciobanu, Când m-am născut, rușii veniseră deja. Editura Humanitas, 2018