Parteneri

Uwe Timm și chestionarea memoriei

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Uwe Timm și chestionarea memoriei

Uwe Timm, născut 1940, Hamburg, este un scriitor foarte popular în Germania. A studiat filozofia și filologia germană la München și Paris, și a fost, un timp, foarte apropiat de Raymond Aron, ulterior apropiindu-se de mișcările de stânga. A publicat primele versuri în revista lui Benno Ohnesorg „teils/teils” (redactor care a murit în timpul protestelor pacifiste din Berlinul de Vest în 1967) și a susținut un doctorat pe tematica absurdului în opera lui Albert Camus. Uwe Timm a predat de-a lungul anilor la universități din mai multe orașe germane, Paderborn, Darmstadt, Lüneburg, Frankfurt. De asemenea, a fost writer-in-residence la universități din țări anglofone: Warwick (1981), Swansea (1994), St. Louis (1997). Prodigios și polivalent – a scris poezie, proză, cărți pentru copii –, Uwe Timm a fost distins cu mai multe premii literare, între care prestigiosul Heinrich-Böll-Preis (2009). 
Volumul După exemplul fratelui meu (Am Beispiel meines Bruders) a intrat în lista obligatorie de lectură în mai multe școli din Germania. Romanul descrie istoria fratelui mai mare al lui Uwe Timm, Karl-Heinz, pe care acesta nu l-a văzut niciodată, pentru că, înrolat în trupele SS, a murit în 1943, la doar 18 ani, pe frontul rusesc. Autorul folosește jurnalul și scrisorile trimise de pe front de fratele său, dar și date din arhiva scrisă și orală a familiei, pentru a dezvolta – uneori în lungi pasaje eseistice – un subiect complicat, dureros din istoria țării sale: nazismul și complicitatea vinovată a martorilor care n-au vrut să observe nimic. 
Prezentăm în cele ce urmează fragmente dintr-un interviu oferit de Uwe Timm unei publicații din Rusia, The Moscow Review of Books, în care autorul vorbește despre romanul După exemplul fratelui meu. Interviul a fost prilejuit de lansarea traducerii în rusă a cărții la editura moscovită „Text”. Uwe Timm e un scriitor original, valoros, care merită să fie tradus și în limba română. 
____________
 
- Tema trecutului nazist a fost abordată de multe ori în literatura germană. Ce v-a făcut să vă aplecați din nou asupra acestei tematici?
- Așa este, literatura germană a dat multe opere literare legate de trecutul nazist, începând cu Heinrich Böll și Köppen. Dar nu există nicio lucrare care să vizeze pe cineva concret, pe cineva care a slujit fanatic acel regim. Ceea ce m-a interesat pe mine în această carte a fost să încerc să înțeleg cum un om ajunge în starea când e gata să omoare pe altul și, într-un fel, acceptă că și el poate fi omorât. Ce fundal ideologic și emoțional trebuie să fie creat ca omul să-și blocheze compasiunea și empatia? Și această întrebare nu vizează doar perioada nazismului, dar oricare alte vremuri, atunci când ideologia formează în mod rigid viziunile omului asupra vieții, felul lui de a privi alte persoane. Am fost foarte impresionat, citind jurnalul fratelui meu, că acesta, deși internat în spital, cu picioarele amputate, încerca să-i consoleze pe părinți.
 
- Poate că în acele momente se declanșează un mecanism de auto-apărare, de respingere a răului pe care l-ai făcut sau l-ai asistat?
- După război, când s-a aflat despre lagărele de exterminare și despre alte orori, mulți germani se îndreptățeau: „N-am știut nimic despre toate acestea”. Dar se putea una ca asta? Era suficient să se uite mai atent și să întrebe unde au dispărut vecinii evrei? Mulți știau în ce condiții sunt ținuți prizonierii de război ruși. În cartea mea folosesc tehnica montajului, am folosit diverse straturi tematice și de limbaj, multe citate, de asemenea fragmente din jurnalul fratelui meu. Toate acestea au devenit un fel de inventar al violenței. Pentru mine a fost extrem de interesant să constat, atunci când m-am aprofundat în scrierea acestei cărți, că în jurnalul fratelui nu am găsit niciun cuvânt despre simțămintele, despre trăirile lui. El a devenit un produs al unei educații bazate în întregime pe ascultare, pe disciplină, curaj și executarea ordinelor. „Ideologia” pe care a proclamat-o Hitler se sprijinea pe niște principii cunoscute: să fii tare ca oțelul, elastic ca pielea, iute ca un ogar. O triadă care trebuia să educe și să formeze generațiile tinere. Citind jurnalul fratelui meu, poți ușor să observi cum îi modelau sufletul aceste principii ideologice, cum îl transformau de fapt.
 
- Ce reacții ale criticilor și cititorilor v-au surprins după apariția cărții?
- E uimitor că această carte a adunat în jurul său un număr atât de mare și divers de cititori, dar mai important e faptul că După exemplul fratelui meu a stimulat apariția altor cărți, volume care privesc destul de critic „generația celor care au fost complici”, generația taților și buneilor noștri. S-a crezut mult timp că Wehrmachtul a avut o prestație normală în timpul războiului, că n-a avut nicio legătură cu exterminarea evreilor și nici cu moartea civililor din Rusia. Astăzi se știe că lucrurile n-au stat tocmai așa, că Wehrmachtul a participat la crime oribile. Sute de mii de prizonieri ruși au murit de inaniție în lagărele germane. Au apărut cărți care descriu viața de zi cu zi a oamenilor din acea epocă. De exemplu, cartea lui Harald Welzer „Bunicul meu n-a fost nazist” (Opa war kein Nazi), care descrie procesul de eliminare din conștiința unor familii a istoriilor despre crimele naziștilor. E interesant să urmărești cum într-o „lume normală” se strecoară crima, cum la aceste atrocități participă sute de mii de oameni, care omoară și le permit și altora să omoare. Cum e construită și cum sună această limbă în care asemenea crime sunt posibile? Cum manipulezi cu emoțiile oamenilor, făcându-i să compătimească victimele bombardamentelor și să nu aibă nicio reacție la suferințele prizonierilor de război? Sunt întrebări actuale și astăzi. 
 
- În ce a constat esența conflictului pe care l-ați avut cu tatăl Dvs.?
- În principal, tipul tradițional de relații autoritare într-o familie germană din secolul trecut, care se bazează pe ascultare, supunere, ordine. Am simțit tot „farmecul” acestor relații în copilărie. Dar și când ești copil observi deodată că tatăl tău – „tații noștri” – nu mai au această autoritate incontestabilă. Încă atunci am observat cum acești oameni maturi, îmbrăcați în costume elegante, care călcau apăsat cu cizmele lor, într-o singură noapte de după capitulare s-au transformat în nimic. Un nazist notoriu, care ieri conducea autoritar și discreționar regiunea, în ziua când au sosit americanii stătea cu o lopată în mână și curăța rigola. Și doar cu două zile în urmă toți tremurau în fața lui. Mulți au trecut printr-o asemenea transformare uluitoare.  
 
- Poate că această supunere oarbă în fața autorității e o necesitate a ființei umane?
- Nu cred. Capacitatea, puterea omului de a spune „nu” contrazice această opinie. Întotdeauna omului îi mai rămâne un mic teritoriu al libertății unde își poate regăsi curajul și puterea de a nu fi de acord, de a se împotrivi. Poți să participi cu multă râvnă la exterminarea oamenilor, dar poți și să neglijezi ordinele, să mai comiți „scăpări”. De exemplu, viața unei evreice berlineze a fost salvată datorită faptului că cineva de la serviciul de înregistrare i-a aruncat dosarul după șifonier. 
 
- Dacă în jurnalul fratelui Dvs., pe lângă descrierile despre viața de zi cu zi de pe front, ați fi descoperit dovezi că el a participat la crime, la atrocități, ați fi continuat să scrieți această carte?
- Da, aș fi continuat. Tot timpul cât am descifrat însemnările fratelui meu m-am temut că voi da peste pasaje despre împușcarea evreilor sau a populației civile. Din fericire, n-am găsit asemenea lucruri. Dar oricum aș fi continuat să scriu cartea și aș fi spus tot adevărul. 
 
- Considerați că, publicând această carte, ați închis subiectul pe care l-ați abordat, ori, poate, vă mai obsedează tema?
- Trebuie să revenim din nou și din nou la un examen critic pentru a înțelege esența regimurilor totalitare și a naționalismelor. Și acest lucru trebuie făcut peste tot în lume. Numai așa îi poți opri pe oameni de la comiterea crimelor. 
 
- V-ați hotărât să publicați După exemplul fratelui meu doar după moartea părinților. Nu credeți că astfel ați ratat șansa să lămuriți niște lucruri importante atât pentru Dvs., cât și pentru ei?
- Așa este. Am avut nevoie de mult timp pentru a găsi tonul, limbajul și structura potrivită pentru o asemenea carte. Poate sună cinic, dar a trebuit și să aștept până mama s-a stins din viață. Întotdeauna exista „șansa” să găsesc în arhivele familiei ceva de nesuportat. 
Nu mi-a fost deloc ușor să scriu o asemenea carte. 
 
Prezentare și traducere de Vasile GÂRNEȚ și Aleutina SARAGIA