Categorii

Parteneri

Un pact faustic în Normandia (Carlos Ruiz Zafón, „Luminile din septembrie”)

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Un pact faustic în Normandia (Carlos Ruiz Zafón, „Luminile din septembrie”)

imaginea utilizatorului Răzvan Mihai Năstase

Anul ce stă să se-ncheie așa cum a și stat, sub semnul pandemiei, a pricinuit nenumărate drame pretutindeni. În lumea literară s-a adăugat încă una la jumătatea lunii iunie, când s-a stins din viață, la numai 55 de ani și-n plin elan creator, cel mai tradus și citit autor spaniol contemporan. Carlos Ruiz Zafón, despre el este vorba, s-a născut la Barcelona în 1964 și a murit la Los Angeles. Cărțile sale au apărut în mai bine de 40 de limbi și aproape 50 de țări, iar Umbra Vântului (distins cu Prix du Meilleur Livre Etranger, în 2004) este un bestseller incontestabil, vândut în peste 10 milioane de exemplare – poate cel mai frumos și faimos roman gotic publicat în ultimii 20 de ani.
Puțini știu însă că înainte de tetralogia Cimitirul Cărților Uitate – încheiată cu romanul Labirintul spiritelor pe care, de asemenea, am avut ocazia să-l comentez pentru cititorii revistei noastre –, Carlos Ruiz Zafón a publicat o serie de romane destinate unui public mai tânăr. „Scriind aceste cărți, am încercat să creez acel gen de romane pe care mi-ar fi plăcut să le citesc în copilărie, dar care mi-ar fi ținut interesul viu și la douăzeci și trei și la optzeci și trei de ani”, mărturisește romancierul spaniol.
Editura Polirom a publicat toate cele trei volume ale acestei serii ce începe cu Prințul din negură, continuă în India cu Palatul de la Miazănoapte și se încheie cu Luminile din septembrie. Cele trei romane sunt complet independente, nu există nici personaje, nici fire narative comune. Asemănătoare însă sunt alte lucruri: genul de construcție închisă (cu puțini protagoniști), predilecția către un fantastic lugubru, la limita dintre gotic și horror, personaje centrale tinere (de regulă, adolescenți) pe care experiențele-limită le călesc, plus o surprinzătoare (și binevenită, ca moment de respiro) radiografie a celor dintâi sentimente erotice pe care un tânăr le trăiește. Ar mai fi și obsesia pentru anumite obiecte sau locuri simbol, aproape magice – oglinzi, ceasuri, faruri, țărmuri. În cele ce urmează îmi voi abate atenția mai cu seamă asupra celui de-al treilea roman din serie, Luminile din septembrie, publicat inițial în 1995 și apărut recent la Editura Polirom într-o traducere minunată semnată de Alina Țiței.
Acțiunea din Luminile din septembrie se petrece în interbelic, într-o mică localitate de pe țărmul Normandiei – Golful Albastru –, și are în centru o tânără de paisprezece ani pe nume Irene Sauvelle, refugiată aici alături de familie. Irene se-ndrăgostește mai întâi de locuri, peisaje și relieful spectaculos. Apoi de Ismael, un tânăr localnic, alături de care trece prin nenumărate aventuri în așteptarea dezlegării unui mister întunecos și a descâlcirii unor secrete din trecut care abia acum ies la lumină. De partea întunecată se află Lazarus, un misterios fabricant de jucării, captiv al trecutului, care e limpede de la bun început că ascunde o taină apăsătoare. Pe fundal se profilează reședința Cravenmoore, un loc aparte, cu o amprentă puternică, descris admirabil de Zafón și care pare să păstreze ceva din lumea apăsătoare a povestirilor lui Edgar Allan Poe. Nici măcar „corbul” nu lipsește: „Câteva minute mai târziu, după o traversare nocturnă pe care Irene o găsi interminabilă, silueta impunătoare și colțuroasă a reședinței Cravenmoore se ridică dinaintea lor ca un castel de legendă ce se ivea din negură. Raze de lumină aurie pâlpâiau îndărătul ferestrelor mari ale imensei reședințe a lui Lazarus Jann. Un hățiș de garguie se profila pe cer. Mai încolo se putea distinge fabrica de jucării, o anexă a vilei. După ce trecură de pădure, Simone și copiii se opriră să privească monumentala reședință a fabricantului de jucării. În clipa aceea, o pasăre asemănătoare unui corb își făcu apariția din buruieniș, dând din aripi și trasând o ciudată traiectorie peste grădina care împrejmuia Cravenmoore. Apoi zbură în cercuri pe deasupra uneia dintre fântânile din piatră și, în cele din urmă, ateriză la picioarele lui Dorian. Când aripile încetară să-i mai bată, corbul se întinse pe-o parte și se lăsă în voia unui domol balans până ce rămase nemișcat.” (p. 20)
Temele abordate de Zafón sunt ample – de la pactul faustic, la iubirea adolescentină ori traume din trecut, și de la ecouri ale (ne)însuflețirii unor obiecte (cu referințe vaste, de la Pinocchio, la Frankenstein), la regăsirea de sine în condiții vitrege, inclusiv a savantului nebun. Harul prozatorului spaniol nu se vede însă doar pe spații mici, unde narațiunea și dialogul curg perfect, ci mai cu seamă în abilitatea de a ține cititorul cu sufletul la gură și într-o stare de tensiune constantă, atent dozată. Nu doar că vrei cu tot dinadinsul să afli cum continuă povestea, ci rămâi realmente cu imaginația încordată la capătul oricărui capitol. Nu-i de mirare că romancierul spaniol știe să spună o poveste bună și să captiveze, dar e cu atât mai lăudabil cu cât a scrie pentru adolescenți nu e lucru ușor. E nevoie de o fină înțelegere a psihologiei tinerilor pentru a ști ce-i captivează și care-i modul cel mai iscusit de a depăna o poveste. Romane de aventuri, misterioase ori chiar horror scriu mulți, dar foarte puține se ridică la nivelul măiestriei narative la care ajunge Carlos Ruiz Zafón. Și nu doar în povestire excelează prozatorul spaniol, ci și în descrieri aproape cinematografice, încărcate de poezie: „Amurgul deschidea frânturi arămii în perdeaua de nori care se deplasa dinspre orizont, vestind o furtună. Pe măsură ce umbrele se cerneau deasupra golfului, noaptea lăsa să se întrevadă un luminiș pe bolta cerească, prin care se putea admira cercul de lumină aproape perfect pe care-l desena luna în creștere.” (p. 124)
Fanii tetralogiei Cimitirul cărților uitate vor avea încă un prilej de bucurie, o mică trufanda pe care autorul o strecoară en passant – întâlnirea fulgurantă a unui îndrăgit personaj din viitoarele romane barceloneze. Una peste alta însă, Luminile din septembrie reprezintă un exemplu încântător de literatură prin care poți captiva tinerii pentru totdeauna, o meditație mai profundă decât pare la prima vedere asupra dragostei neîmplinite, dar care izbutește totuși să răzbată la lumină peste ani prin alte personaje. Chiar dacă s-a stins întristător de repede, autorul spaniol lasă o moștenire literară minunată. Luminile din septembrie e o carte deopotrivă optimistă și tristă, copleșitoare și captivantă, care poate ino­cula pentru totdeauna pasiunea lecturii celor mai tineri dintre cititori. Rămas-bun, Carlos Ruiz Zafón!
_______
Carlos Ruiz Zafón, Luminile din septembrie. Traducere din limba spaniolă de Alina Țiței. Editura Polirom, 2017. 248 p.