În august 2013, Congresul Eminescologilor propunea ridicarea unui monument dedicat limbii române. Academia de Științe de la Chișinău a preluat ștafeta și a instituit o comisie de concurs pentru identificarea celui mai bun proiect. În martie 2014 proiectul sculptorului Vlad Basarab a fost desemnat câștigător. Monumentul urma să fie instalat până pe 31 august 2014, dar nu a fost inaugurat nici până azi, din păcate. În pofida acestei neîmpliniri, rămâne întrebarea: „Are nevoie limba română de un monument?” Sunt convins că da, însă unul din metal și piatră ar fi insuficient. Oamenii de știință, în special filologii, sunt singurii în măsură să ridice un monument necesar elogierii limbii române, doar că nu unul din metal și piatră. Mai mult, cred că și ei, cercetătorii de la Academie și de la alte instituții, merită un omagiu pentru curajul civic și moral de a fi spus puterii sovietice că minte și oprimă. Înainte de a-mi detalia argumentul, să vedem ce scriu publicații importante de pe alte meridiane despre situații similare pe glob.
„Multe dintre limbile lumii sunt amenințate de pericolul dispariției” – este prima propoziție a unui articol științific din Analele Academiei Regale din Marea Britanie. „În prezent, rata dispariției limbilor pe mapamond depășește pierderea catastrofală de biodiversitate”, mai spune articolul. Revista științifică Science din SUA scrie: „Dezvoltarea economică șterge limbile de pe suprafața pământului.” Dezvoltarea economică, dorința de a o accelera cu orice preț face ca limbile materne să fie substituite de engleză sau chineză, văzute ca necesare mobilității sociale. În acest fel, de exemplu, limba horom este înlocuită cu engleza în Nigeria, la fel ca limba cornish din Cornwall, care a dispărut complet pe la 1777. O limbă dispare aproximativ la fiecare două săptămâni, observa publicația americană. Redacția BBC Future se întreba într-un articol: „Poți să-ți pierzi limba maternă?” La rândul său, The New York Times relata despre bucuria celor 125 000 de nativi maori, care au mai rămas în Noua Zeelandă, de a viziona primul film în limba lor maternă: versiunea în maori a filmului Moana, produs de Disney și bazat integral pe folclorul acestui popor. Într-un alt articol, The New York Times povestea despre ultimul vorbitor al limbii taushiro, vorbite altădată de mii de oameni.
Ministerul Culturii din Peru a creat o bază de date cu 1 500 de cuvinte, 27 de povești și 3 cântece pe care le-a înregistrat de la acest ultim cunoscător de taushiro, un bătrân matusalemic. În Canada, foști vorbitori nativi de haida, reeducați cu forța în școlile occidentale ca să-și uite limba și identitatea, încearcă să o reînvețe azi de la ultimii vreo 20 de vorbitori ai acestei limbi rămași în viață.
Societatea National Geographic din SUA a operat timp de șase ani un proiect de documentare a limbilor amenințate cu dispariția și de susținere a vorbitorilor acelor limbi. Ziarul britanic The Guardian titra recent: „Limba islandeză luptă cu pericolul dispariției digitale. Limba maternă a Islandei și identitatea culturală se îneacă într-un ocean digital de engleză.” Islandeza este substituită în multe domenii din cauza conținuturilor abundente disponibile în engleză pe Internet și accesibile pe telefoanele mobile și la computer, filmelor și emisiunilor tv, cântecelor și jocurilor video – toate în engleză. Noile aparate inteligente pentru gospodărie vorbesc și ele în engleză. Profesori de gimnaziu semnalează că adolescenții islandezi întrețin conversații întregi doar în engleză, iar copiii mai mici au vocabularul mai bogat în engleză decât în islandeză. Unii experți sunt îngrijorați că islandeza va muri în viitorul apropiat, pentru că ea devine desuetă în multe domenii ale vieții.
Alte 21 de limbi europene sunt amenințate de pericolul dispariției digitale, mai scrie ziarul.
Ar fi imprudent să credem că româna este ferită de pericolele descrise mai sus. Gândindu-ne la viitorul limbii române, trebuie să distingem între problemele urgente și cele importante. Problemele urgente sunt cele care ne țin ocupați în fiecare zi, sunt cele imediate. Cele importante au data scadentă mai târzie, dar dacă nu se lucrează la rezolvarea lor în fiece zi, devin urgente și de regulă nu mai pot fi rezolvate. Sarcinile cotidiene de la serviciu sunt probleme urgente. Asigurarea unui fond de pensie și o sănătate adecvată la bătrânețe sunt probleme importante. Dacă nu te asiguri de acestea două decât atunci când ajungi în prag de pensionare, fondul de pensie și sănătatea devin probleme urgente, care nu mai pot fi rezolvate în acel moment.
Posibilitatea prezentă și viitoare de a folosi deplin româna este o problemă urgentă pentru românii din afara granițelor celor două state românești. Pentru ceilalți este o problemă importantă. Viitorul limbii române este periclitat întâi de toate de criza demografică: numărul vorbitorilor de română este în descreștere. Unele analize demografice estimează că, dacă tendințele actuale continuă, numărul românilor poate ajunge la zero în mai puțin de 250 de ani, ceea ce este un timp foarte scurt la scara istoriei oricărui popor. În Moldova de Est folosirea deplină a românei este în continuare împiedicată de structurile sociale șovine moștenite din țarism și perioada sovietică. Deși s-au făcut progrese însemnate pentru funcționarea normală a limbii române în administrație, economie și viața publică, ea este folosită în continuare destul de limitat în aceste domenii, iar oferta în română de emisiuni tv, radio și presă scrisă este minoritară.
În aceste condiții, „monumentul” pe care filologii și alți oameni de știință ar putea să-l ridice limbii române constă în inaugurarea unui program de cercetare multidisciplinar pentru identificarea modalităților de eliminare a obstacolelor din calea funcționării depline și temeinice a limbii române în toate sectoarele, în instituții de stat, economie și viața publică. Nu este vorba de înființarea unei instituții cum a fost Centrul Național de Terminologie, ci de coagularea eforturilor de cercetare în jurul unei teme: funcționarea deplină și de durată a limbii române. Aceste cercetări ar trebui să elaboreze recomandări de politici publice pentru decidenții politici și funcționari. Programul trebuie să fie multidisciplinar. Fie că e vorba de promovarea limbii române în mediul de afaceri sau de creșterea ponderii emisiunilor TV, inclusiv prin dublarea/traducerea în română, nu în rusă, a celor importate din Occident, fie de a-i familiariza pe mecanicii auto cu terminologia corectă a meseriei lor, sau de a-i convinge pe cetățenii alolingvi și pe conaționalii noștri să folosească româna în comunicare, este nevoie de expertiza profesioniștilor din multiple științe. Bunăoară, filologii vor fi responsabili de motivarea programului, de asigurarea terminologiei corecte și identificarea greșelilor de română. Pedagogii vor dezvolta didactica implementării acestor măsuri, iar economiștii vor estima condițiile lor de implementare, în așa fel încât activitatea agenților economici să nu aibă de suferit, ci să generalizeze bunele practici. Psihologii vor identifica resorturile care previn sau favorizează folosirea românei în special de către cetățenii alolingvi. Specialiștii în comunicare vor contribui la convingerea cetățenilor să folosească mai mult româna, să accepte produsele media în română, să înlocuiască practicile defectuoase cu cele corecte. Sociologii vor oferi studii ale grupurilor sociale vizate, iar juriștii vor supraveghea respectarea cadrelor legale și vor formula noi recomandări legislative pentru politicieni.
În sfârșit, dar nu în cele din urmă, este nevoie și de contribuția filosofilor pentru identificarea prejudecăților șovine care întemeiază varii comportamente discriminatorii față de limba română și vorbitorii ei, dar și a temerilor legate de încălcarea drepturilor minorităților. De exemplu, Serghei Afanasenco, fiind ministru al Tineretului, insista să vorbească rusește la ședințele guvernului, deși la intrarea în post a depus jurământul în română. Este gestul său de a vorbi în rusă la ședințele guvernului un act de afirmare a drepturilor minorităților sau o manifestare de șovinism neexaminată critic?
Pe lângă faptul că implică un efort multidisciplinar, implementarea măsurilor de susținere a limbii române este complicată și de dificultățile economice prin care trec cei mai mulți cetățeni, precum și de riscul unor tensiuni interetnice. Programul trebuie materializat cu mare grijă, iar specialiștii enumerați mai sus sunt potriviți acestei misiuni pentru că nu au agende politice care să servească preponderent o categorie de cetățeni, stârnind animozități electorale.
Mi se va obiecta că drumurile și spitale­le, școlile și eradicarea sărăciei sunt mai importante decât buna funcționare a limbii române și că resursele financiare folosite pentru programul de cercetare pe care îl propun ar fi mai bine folosite la susținerea amintitelor proiecte sociale. Vom răspunde acestei obiecții că un program de cercetare bazat pe instituțiile existente presupune cheltuieli mai mici decât crearea unei instituții noi. Un astfel de program ar folosi resursele deja alocate, pe care le-ar concen­tra pe anumite priorități. Susținerea și pro­movarea funcționării depline a limbii române în societate va rezolva o nedreptate istorică, va permite alolingvilor să comunice și să-i înțeleagă mai bine pe concetățenii lor românofoni, va contribui la coeziunea societății și la diminuarea barierelor interetnice.

Cercetarea științifică este sprijinită financiar, așa cum se știe, prin impozitele cetățenilor. În schimbul dărilor plătite, aceștia se așteaptă ca lucrările oamenilor de știință să le îmbunătățească viața. Asta înseamnă că în anumite situații oamenii de știință sunt chemați să aleagă teme de cercetare care pot rezolva probleme practice și să amâne teme de cercetare fundamentală sau cele ce țin de agende individuale. În măsura în care limba română este o valoare ce trebuie susținută, iar funcționarea ei defectuoasă riscă să devină o problemă urgentă, contractul social dintre cetățenii plătitori de impozite și oamenii de știință cere ca aceștia din urmă să se consacre elaborării condițiilor de funcționare deplină și pe termen lung a limbii române. În absența unui astfel de studiu care să conducă la recomandări de politici publice și propuneri legislative, există pericolul ca monumentul din metal și piatră închinat limbii române să nu mai fie un omagiu, ci un loc de priveghi. Lumea este înțesată de monumente ale culturilor apuse care fac deliciul turiștilor, dar care nu mai țin în viață acele culturi. Oamenii de știință pot și chiar au datoria să contribuie ca limba română în Basarabia să nu fie un neînsemnat mijloc de comunicare a unei populații majoritare numeric, dar minoritară ca putere culturală, și să nu ajungă un capitol închis de istorie. Angajarea oamenilor de știință în acest proiect multidisciplinar ar reprezenta și ducerea la bun sfârșit a misiunii pe care au început-o în 1988, odată cu publicarea eseului Veșmântul ființei noastre, al lui Valentin Mândâcanu, și a Scrisorii celor 66 de cercetători.
* * *
După ce a câștigat concursul din 2014, artistul Vlad Basarab a continuat să lucreze la proiectul monumentului limbii române. El vrea ca lucrarea sa să aibă și o componentă interactivă, să fie realizată și cu sprijinul și participarea comunităților de români din întreg spațiul lingvistic românesc, și va avea printre colaboratori lingviști, scriitori și oameni de știință. În pofida contextului politic complicat, sper că Academia de Științe se va ghida de spiritul lui eppur si muove a lui Galileo pentru înfăptuirea ambelor monumente ale limbii române – a celui din piatră și metal și a programului interdisciplinar ce o va susține. În măsura în care orice operă de artă poartă și un mesaj universal, lucrarea lui Vlad Basarab reprezintă un omagiu pentru fiecare limbă vorbită pe teritoriul Republicii Moldova.
____________
Viorel Pâslaru este doctor în filosofie, conferențiar la University of Dayton. Opinia exprimată în articol este a autorului și nu implică sub nicio formă University of Dayton.