Cred că, în copilărie, orice pasionat de cărți și-a dorit să ajungă librar ori anticar. Sau, de ce nu, editor. Să se afle, cum s-ar spune, fie la originea, fie la capătul lanțului de producție al cărților. Jurnalul unui librar, de Shaun Bythell, în traducerea românească semnată de Mihaela Buruiană, este un soi de dublă încununare a acestor năzuințe. Pe de o parte, e o carte ce consemnează felul în care se desfășoară un an din viața unui antreprenor care și-a urmat bucuria de copil și și-a deschis o librărie. Pe de altă parte, e unul dintre primele volume apărute într-o colecție nouă de literatură promovată de editura Pandora M. Coordonată de Bogdan Alexandru Stănescu, cel care s-a aflat mulți ani la cârma Bibliotecii Polirom, „Anansi” e o colecție extrem de promițătoare, ce reunește atât volume inedite precum cel de față, cât și cărți ale unor autori consacrați ca Martin Amis ori José Luis Peixoto.
Formatul cărții este simplu și lesne de urmărit. Timp de un an, Shaun Bythell consemnează zilnic cele ce se petrec în viața și librăria lui și notează cu acribie comenzile, cărțile găsite, încasările și numărul de clienți. Între aceste repere fixe, se desfășoară viața și strădaniile unui pasionat de cărți. El realizează foarte repede că lumea minunată pe care și-a imaginat-o e în realitate una mult mai dură și mai complexă. În plan financiar, provocările sunt numeroase și concurența unor rivali digitali de talia Amazonului redutabilă.
Cititorul are prilejul de a afla multe din dedesubturile unei piețe, poate descoperi mecanismele prin care se conturează prețul de raft al unui volum și află ce stă-n spatele unor reduceri consistente. Shaun Bythell nu ezită să dezvăluie partea mai puțin cunoscută (și uneori de-a dreptul întunecată) a lumii literare, dar și fascinante detalii istorice: „În 1899, cele mai puternice edituri din Marea Britanie au căzut de acord să aprovizioneze librăriile numai cu condiția ca acestea să vândă cărțile cu prețul de pe copertă, nu cu reducere. La orice încălcare a acestei condiții, au convenit ele, nu mai aprovizionau vinovatul cu cărți. Această înțelegere a fost cunoscută ca Net Books Agreement (Acordul privind prețul fix al cărților). Sistemul a funcționat bine pentru toată lumea până în 1991, când au apărut lanțurile de magazine Dillons și Waterstones, care i-au scos din competiție pe micii independenți. Acestea și-au dat seama repede că puteau să evite acordul de mai sus în baza unei clauze care excepta cărțile deteriorate. Folosind un marker, au desenat o cruce pe copertele cărților pe care voiau să le vândă cu preț redus. Din când în când, mai dau peste câte o astfel de carte când cumpăr. […] Unul dintre beneficiile acordului a fost că stabilitatea financiară a pieței pe care a creat-o le-a permis editorilor să publice cărți care aveau probabil o valoare culturală mai mare, dar o valoare financiară mai mică. Fără el, editorii nu își mai pot permite astfel de riscuri și, prin urmare, deși numărul de cărți imprimate în Regatul Britanic a crescut în fiecare an, numărul de titluri a scăzut: mai multe exemplare din mai puține cărți.” (p. 32)
Al doilea palier de lectură e cel al interacțiunilor pe care librarul-autor le are cu oamenii simpli. Fie că vorbim de clienți – unii care vin în persoană, alții care doar dau constant telefoane să întrebe de felurite titluri, care mai de care mai neplauzibile –, fie că îi avem în vedere pe cei de la care Shaun Bythell cumpără, dinaintea ochilor ni se așterne un tablou pestriț, deopotrivă amuzant și descurajant. Prozatorul britanic ar putea cu ușurință primi un închipuit premiu pentru dezvrăjire. Cititorii care trec pragul librăriei sale nu corespund deloc cu portretul-robot al oamenilor culți și manierați pe care ni i-am închipui când ne gândim la consumatorii de carte. De asemenea, nici cei ce vând biblioteci personale ori volume moștenite, nu par, cu rare excepții, cu adevărat oameni care să iubească scriitorii și volumele lor. Avem mai degrabă dinaintea ochilor un bâlci al deșertăciunilor în care cartea pare un obiect ciudat, la limita dintre extravaganță și simplă valoare de piață. În această cheie, volumul are un puternic efect demitizant, deconstruind constant stereotipuri și închipuiri. Oamenii care cumpără carte nu-s neapărat citiți, după cum cei care o vând nu sunt întotdeauna monumente de erudiție. Aflat într-o situație de mijloc și de graniță, librarul trebuie să-și calce adeseori pe conștiință și convingeri pentru a cumpăra la preț bun sau a vinde cărți în care nu crede câtuși de puțin. „La ora 10:00, la ușa librăriei s-a prezentat primul client. «Nu prea mă interesează cărțile», urmat de «Să vă zic eu ce cred despre puterea nucleară». La 10:30, dorința de a trăi era doar o amintire îndepărtată.” (p. 310)
Peste toate întâmplările de zi cu zi, unele banale, altele revoltătoare ori descurajante, autorul așterne un strat de umor britanic sănătos. Deziluziilor și discrepanțelor dintre așteptări și realitate, Shaun Bythell le opune un sarcasm mușcător. Biciul său lingvistic nu ratează nici oameni, nici tipologii, nici specularea umorului de situație. Din această perspectivă, Jurnalul unui librar capătă aspectul unei cronici literare dominată de amare ironii. „Kelly Puturosul a apărut fix când Nicky a dispărut în pauza de prânz. Cred că nasul ei deja s-a obișnuit să detecteze apropierea mirosului de Brut 33 și o avertizează să evadeze cu suficient de mult timp înainte de sosirea lui. […] Un client din Irlanda de Nord (un bătrân cu maiou albastru) a venit la casă cu două cărți și a întrebat: «Ce poți să faci pentru mine cu astea două?» Totalul era de 4,50 lire și i-am zis că n-am cum să-i ofer o reducere la niște cărți care deja erau mai ieftine decât taxa de transport pe Amazon. A cedat, cu părere de rău, bombănind: «Ei, sper să mai fii aici când oi mai veni în vizită data viitoare.» Din tonul lui nu-mi dădeam seama prea bine dacă sugera că, din cauza refuzului meu de a-i face o reducere la o vânzare de 4,50 lire, clienții vor pleca grămadă, hotărâți să nu se mai întoarcă vreodată, iar librăria va fi forțată să se închidă sau dacă chiar spera sincer ca magazinul să supraviețuiască acestor vremuri grele.” (p. 119)
Jurnalul unui librar poate fi citită fie ca o cronică a tribulațiilor mărunte ale vieții unui hâtru iubitor de carte, fie ca un roman de aventuri livrești. E povestea unui om care trăiește pentru și din a vinde cărți. Tristețea care pe mulți i-ar cuprinde văzând că lumea literară pe care și-o închipuiau nu concordă câtuși de puțin cu cea reală se topește într-un text când parodic, când melancolic, întotdeauna inteligent. Iar publicarea unui asemenea titlu într-o colecție de literatură proaspătă și promițătoare e un meta-semn ce indică faptul că editorul își înțelege și acceptă rolul și locul. Jurnalul unui librar este o gură de aer proaspăt într-un peisaj literar care mult prea des riscă implozia, luându-se prea tare în serios.
_______
Shaun Bythell, Jurnalul unui librar. Traducere din engleză și note de Mihaela Buruiană. Editura Pandora M, București, 2020. 352 p.