27 mai 2017
E o diferență surprinzătoare între cele două târguri internaționale de carte organizate la București. Iată prima – și, de altfel, cea mai puternică – senzație pe care mi-o lasă Bookfest-ul. În ziua în care au loc majoritatea dintre cele mai atractive lansări, numărul de vizitatori nu impresionează, cu toate că – îmi confirmă Gheorghe Erizanu – e mai mare decât în zilele trecute. Atmosfera din pavilioanele periferice de la Romexpo e aerisită. Zgomotul de fundal nu te copleșește, ca la Gaudeamus. Și numărul expozanților e vizibil mai mic. Programul nu-mi dă motive de neplăcere momentană, ca atunci când mai multe evenimente promițătoare se desfășoară concomitent. Dimpotrivă. 
Și de-această dată îmi atrage atenția o imagine peste care poate ar trebui să trec mai ușor. O imagine previzibilă, dacă nu chiar inevitabilă în cadrul unei competiții (căci, până la urmă, nu asta e un târg de carte?). În același timp, o imagine în fața căreia nu e ușor să rămâi indiferent: lansările fără public. Într-un registru apropiat, bucuria unor expozanți de-a avea din când în când un vizitator, atenția înduioșătoare de care ai parte, minima speranță a celuilalt că vei rămâne cât mai mult la standul său și, uneori, șansa unor achiziții nesperate (Blanchot, în traducerea Irinei Mavrodin, la 3 lei). 
În contrast, vorbitorii pe care-i asculți reușind cu greu să-i vezi din cauza/datorită zecilor de oameni de lângă tine. Unul dintre ei, Sever Voinescu, înainte de a se pronunța despre noul volum de publicistică al lui Gabriel Liiceanu (România. O iubire din care se poate muri), face o observație limpede, incomod(ant)ă și necesară: mai toate intervențiile de la târgurile de carte conțin două clișee la care pot fi reduse prezentările. Primul clișeu constă în aprecieri cât mai generoase, adesea neargumentate. Al doilea clișeu este că volumul se citește ușor, „dintr-o răsuflare”, de parcă valoarea cărții și durata lecturii ar fi invers proporționale. Referindu-se la locul noii apariții – care nu e prima de acest fel – în ansamblul operei sale, Gabriel Liiceanu spune că astăzi e inadmisibil ca un intelectual (și, în definitiv, oricare cetățean) să se declare apolitic, această lipsă de interes fiind o gravă manifestare de iresponsabilitate. Spre sfârșit, Liiceanu citează din memorie o statistică dezarmantă, după care comentariile par de prisos; așadar, în raport cu numărul populației, publicul cititor constituie 2,8% în România, față de 8% în Bulgaria, 10% în Serbia, 25% în Estonia și 48% în Islanda. Totuși, cel puțin o întrebare își are locul aici: oare cum sunt târgurile de carte din țările cu care a fost făcută comparația?
Memorabil e recitalul colectiv al unora dintre cei 47 de poeți antologați în #Rezist!Poezia. Volumul, cu o selecție realizată de Cosmin Perța, a apărut la Paralela 45 și, după cum precizează antologatorul, „nu reprezintă un act politic”. În eventualitatea traducerii, unele texte ar necesita note explicative, ca în cazul poemului Totul de Ana Blandiana, publicat în The Independent. Un astfel de poem e De la Tisa pân-la Nistru, toată lumea tiramisu, de Mugur Grosu: „(...) - Alo, George Soros?/ - Nu!/ - Las’ că știm noi!/ - Alo, Liviu Dragnea?/ - Nu știu, am fost plecat în America!/ (...) - Alo, Florin Iordache?/ - Altă întrebare!/ Alo, Victor Ciorbea?/ - Nu am competența să vă răspund!/ (...) Alo, Sorin Grindeanu?/ - Poate. Prorogăm. Mâine”. Două sunt tendințele majore ale poemelor din antologie. Prima e cea a unui discurs alert, percutant, incisiv, inclusiv licențios, exprimând dezaprobarea și chiar disperarea: „(...) cei care-și cunosc nevoile-i aleg/ pe cei care-și fac nevoile/ nimeni nu strânge după nimeni/ înghite înghite înghite/ cei care se vând pentr-un salam victoria/ cei care-și cumpără victoria/ românia arE un magazin și-o piață/ scuipă scuipă scuipă/cei cu părinți pesediști/ cei cu copii unioniști/ nimeni nu-nțelege pe nimeni/ înghite înghite înghite/ caută-n dex ordonanța abordarea speranța/ nimeni nu găsește nimic/ aici nu se repară, se aruncă se/ scuipă scuipă scuipă” (Cătălina Matei, Polifonia salvează România). 
A doua tendință majoră e cea de tematizare a solidarității, într-un discurs aprig ori senin, limpede în superbul final din Poema rozelor în Piața Victoriei de Tiberiu Neacșu: „Azi – fără gloanțe, doar zâmbete și hashtag-uri./ Mâinile sus ținând rime. Mână în mână/ înaintăm în noapte și umplem bulevardele/ cu oameni vii care se trezesc. Și se simt acasă”. De o evidentă inegalitate literară – care e asumată de la bun început de antologator și care nu reprezintă un defect în sine – #Rezist!Poezia. Este, așa cum spune titlul colecției, o carte eveniment, al cărei avantaj sigur pe termen lung e acela că reușește să conserve, fidel și în deplina-i varietate, starea de spirit asociată unui moment care, fără-ndoială, nu trebuie dat uitării. 
Cât despre lansările altor cărți-eveniment, grație cărora cea mai recentă ediție a Bookfest-ului nu a trebuit ratată, iată lista mea scurtă și, firește, subiectivă: Dicționarul general al literaturii române, primele 2 volume, ediția a II-a, revizuită, adăugită și adusă la zi (Editura Muzeul Literaturii Române), Pe calea mea de Alan Watts (Editura Herald), Geometrie și finețe de Mircea Martin (Editura Tracus Arte), Viață de Keith Richards (Editura Polirom), Peisaj după isterie de Mircea Cărtărescu și o apariție din partea invitatului special al târgului, Suedia, Un bărbat pe nume Ove de Frederik Backman (Editura Art). 
Fără a fi grandios, Bookfest mă face să fiu sigur că am avut de câștigat de pe urma vizitării acestuia. Dacă majoritatea celor care au fost la târg în acest an simt la fel în ceea ce-i privește, atunci chiar putem vorbi, lăsând deoparte frica de banalitate, despre o sărbătoare a cărții.